Florin Mircea Andrei

Declarația politică este intitulată „Denigrarea gratuită, adusă la rang de modă”.

„O persoană foarte inteligentă, ambițioasă, foarte talentată în a lucra cu oamenii și un excelent chimist. Cred că, implicându-se în politică, are un rol important de jucat pentru știință și cred, de asemenea, că poate să fie foarte util pentru comunitatea de oameni de știință din România, unde, în mod evident, mai sunt multe de făcut pentru a aduce în față cercetarea și aplicațiile sale.”

Asta spunea, anul trecut, Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, despre actualul ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului Daniel Funeriu.

În acest sfârșit de săptămână am privit consternat cum televiziunile de știri și ziarele au titrat mare că ministrul Daniel Funeriu are doar 11 clase. Așa-zișii jurnaliști deontologi și tot felul de autointitulați analiști politici s-au înghesuit în studiourile televiziunilor, unde l-au batjocorit de-a dreptul pe ministrul Funeriu, comentând, cu o prefăcută îngrijorare, viitorul învățământului, în contextul în care cel care conduce acest sistem a avut „tupeul” de a se remarca peste hotare și de a-și finaliza studiile la școli prestigioase din străinătate.

Domnilor,

Orice se poate spune despre ministrul Funeriu, dar nu că nu are școală! Acest om a fost apreciat în străinătate, dovadă fiind activitatea desfășurată în Franța, Germania, dar și Japonia, unde a lucrat pentru Guvern. Numai noi, românii, nu știm să îl apreciem la adevărata sa valoare, ci, din contră, îl împroșcăm cu noroi. Alte țări s-au mândrit cu acest om, au folosit experiența dumnealui, iar noi, în loc să facem la fel, îl denigrăm gratuit, dar ne plângem că valorile ne pleacă în străinătate.

Nu vreau să mă transform în avocatul domnului Funeriu, dar sunt avocatul adevărului și pledez pentru corecta informare a publicului. Dacă e să gândim la rece, singura vină a ministrului educației este aceea că nu și-a echivalat studiile.

Curiozitatea m-a împins să îi telefonez și să îl întreb de ce nu a făcut-o. Mi-a spus că nu a dorit să beneficieze de un tratament preferențial din partea subordonaților săi din Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și nici nu intenționează să ocupe vreun post în vreo universitate din România, ca să aibă nevoie de echivalarea studiilor făcute în străinătate.

Și îi dau dreptate, mai ales având în vedere faptul că trăim într-o țară unde sistemul PCR – pile, cunoștințe, relații – și politizarea încă funcționează perfect, mână-n mână. Îi dau dreptate și îl cred pe cuvânt atunci când spune că luptă pentru depolitizarea învățământului, că face eforturi pentru o mai bună calitate a educației românești, că se străduiește să curețe sistemul de nonvalori cu diplome și de tot felul de mânării în urma cărora orice om poate deveni doctor cu acte în regulă.

Sunt absolut sigur că, dacă și-ar fi echivalat studiile în timpului mandatului de ministru, presa ar fi urlat că a profitat de poziția sa, că a fost tratat preferențial de către angajați, că, iată, vrea să-și asigure viitorul în România și să-și pregătească un post călduț în mediul universitar pentru atunci când va părăsi biroul de ministru. Dar nu a făcut-o. Și totuși, deși vrea să fie un exemplu de echidistanță și corectitudine, ministrul Funeriu este condamnat. Condamnarea sa pentru acest lucru e doar rezultatul trist al lăcomiei de rating și al poftei de atac gratuit dezvoltate de opoziție.