Gheorghe David

Declarația politică este intitulată „Despre asistența medicală din vestul României”.

Doamnelor și domnilor senatori,

Cu mai bine de șase decenii și jumătate în urmă, luau ființă la Timișoara facultățile de Medicină și Agricultură, alături de Politehnică, creată oficial în anul 1921. Orașul de pe Bega a ajuns ca, în momentul de față, să fie, ca mărime și importanță, printre cele mai reputate centre universitare din sud-estul Europei. Rezumându-mă doar la rețeaua de sănătate, voi puncta câteva aspecte.

Spitalul Județean Timișoara, al cărui edificiu a fost dat în folosință în urmă cu 40 de ani, a fost din capul locului centrat în jurul Institutului de Medicină, așa se numea pe atunci, care, la acea dată, avea două facultăți. La ora actuală, inclusiv colegii, sunt șase. Uzual, unității i se spune „spital județean”. În realitate însă, ar trebui să se numească „spital teritorial”, deoarece datorită instituției de învățământ superior, a dotărilor, a personalului angajat, inclusiv academic, la serviciile sale apelează și pacienți din județele învecinate: Caraș-Severin, Arad, Hunedoara, Mehedinți, ba chiar și din județe mai îndepărtate.

Este adevărat, anumite specializări – cardiologie, oncologie, obstetrică, ftiziologie – sunt localizate la alte adrese, dar tocmai acest lucru mă îndeamnă să susțin ca activitatea acestora să fie autonomă din punct de vedere administrativ.

Motivele pe care le invoc în susținerea acestei propuneri sunt numeroase.

Primul, și cel mai important, este cel al facilitării unei mult mai consistente specializări. Cei aflați la conducerea unui astfel de spital s-ar simți mult mai responsabili în promovarea actului medical de calitate.

În al doilea rând, competența și dăruirea profesională ale colectivului medical – profesori, medici, asistenți, infirmiere etc. – ar fi mult mai vizibile în fața celor care apelează la serviciile acestora. Altfel spus, pentru unitățile spitalicești vor exista mai multe motive care să stimuleze competiția, implicit exprimarea competenței, a calității actului medical.

În al treilea rând, responsabilitatea profesională ar fi mult mai vizibilă, și anume drumul dintre pacient, medicul de salon, șeful de secție și director s-ar scurta foarte mult.

În al patrulea rând, având în vedere că spitalele județene sunt, de fapt, teritoriale, se poate institui un control mult mai riguros al cheltuielilor.

Este bine cunoscut faptul că decontarea pe care casele județene de asigurări de sănătate trebuie să o facă întârzie sau chiar acestea „uită” să achite sumele datorate spitalelor, deși pacienții se află în evidența propriului județ.