Emilian Valentin Frâncu

Declarația politică este intitulată „Despre criza de modele și apatia unei nații”.

Într-un discurs franc și fără superlative, guvernatorul Băncii Naționale a României, domnul Mugur Isărescu, a oferit, luni, la Constanța, o perspectivă asupra viitorului României – viitor care pare umbrit de rezultatele slabe de la examenul de bacalaureat, care au fost, în dese rânduri, surse pentru știri de primă pagină. Perspectiva Domniei Sale era că modelele promovate încurajau tinerii să aspire la o viață de nemuncă, superficialitate și câștig rapid.

Mesajul acesta nu este nou, ci doar actual. În scurt timp, subiectul va fi expirat, iar atenția se va îndrepta spre alte probleme, mai „în vogă”. Urmările însă se vor simți încă mult timp de acum înainte.

Totuși, nu voi vorbi despre bacalaureat, și nici despre modele. Acestea sunt teme prea comune, prea uzate ale discursului public și politic de azi pentru a mai putea fi tratate într-un mod cât de cât original aici. Voi vorbi însă despre un fapt căruia i se dă prea mică atenție, și anume de cererea publicului.

Pe aproape toate site-urile de știri, cele mai multe comentarii și cele mai multe vizualizări le au articolele cu și despre mondenități, scandaluri și personaje de înalte fițe. În schimb, articole despre noi descoperiri științifice, evenimente culturale sau personalități marcante sunt aproape trecute cu vederea. Să fie aceasta cererea publicului?

După experiența Bac 2011, se pun multe întrebări și se caută multe răspunsuri, se vorbește mult și se adresează multe vorbe și sfaturi elevilor, tinerilor și copiilor, în loc să se asculte ce au aceștia de zis. Un renumit astronom, Clifford Stoll, declara, în urmă cu câțiva ani, că, pentru a afla cu cea mai mare exactitate posibilă imaginea viitorului, nu trebuie întrebați oamenii încărunțiți de vârstă, ci educatorii cu vechime din grădinițe. România nu se confruntă cu o criză a modelelor, ci cu una a încrederii. S-a ajuns ca tot ce este românesc să fie considerat inferior echivalentului său „de import”, până la punctul în care a părăsi țara a devenit obiectivul majorității absolvenților, și nu numai. Cu alte cuvinte, societatea a devenit apatică la propriile probleme, s-a resemnat cu o idee căreia i se dă valoare de adevăr, aceea că în România nimeni nu se poate realiza prin mijloace legitime.

Viitorul mai bun se creează nu în ultimul an de liceu, și nu de către bătrâni, ci începând cu grădinița, de către copii. Aceștia ce modele au? Ce modele vor? De ce modele au nevoie? Oricine poate servi ca model și oricine poate da un exemplu bun, dar câți dintre noi mai au încrederea să încerce?