Victor Mocanu

Declarația politică este intitulată „Despre legiferarea parteneriatului civil între persoanele de același sex”.

Pe agenda publică din România a reapărut, de curând, tema legiferării parteneriatului civil între persoanele de același sex, un subiect deosebit de sensibil în lumea întreagă. Proiectul legislativ, aparținând deputatului Remus Cernea, a generat, pentru a doua oară, respingerea în unanimitate de către membrii Comisiei juridice a Camerei.

Cu toate că tema este, așa cum am subliniat, una sensibilă, nu trebuie să ne ferim să spunem lucrurilor pe nume, folosind argumente solide și termeni caracteristici unei dezbateri serioase, civilizate. Consider că revenirea domnului Cernea cu același proiect, care a atras o reacție solidă și fără dubii a Parlamentului, este, în sine, un demers neavenit, provocator și neserios. În propunerea legislativă menționată nu au apărut elemente noi, argumente care să schimbe termenii dezbaterii și pronunțării inițiale a forului legislativ. Prin urmare, decizia Comisiei juridice de a respinge proiectul legislativ este una absolut normală, pe deplin justificată.

Doresc să insist asupra unui aspect deranjant din discursul de justificare a necesității reglementării parteneriatului civil între persoanele de același sex. În accepțiunea deputatului Cernea și a comunității minoritare la care se referă proiectul legislativ, este necesară o amendare a Constituției, care stabilește că instituția căsătoriei este construită între bărbat și femeie, această prevedere fiind considerată discriminatorie. Atât în argumentarea parlamentarului, cât și în cea a comunității gay din România, țara noastră ar fi obligată să legifereze parteneriatul civil invocat, întrucât legislația anumitor țări europene ar permite acest „drept”. În opinia mea, cele două încercări de motivare sunt absolut nejustificate și firave din punct de vedere al realității de facto.

În primul rând, așa cum se poate înțelege din perspectivă juridică, discriminarea se aplică situațiilor în care se încalcă unele drepturi existente deja. Nu poți clama că există discriminare pornind de la o serie de drepturi inventate, inexistente.

În al doilea rând, exercițiile legislative ale altor țări nu au valoare de obligație pentru țara noastră. În unele țări din Occident, acolo unde demonizarea „domniei majorității” a condus la o relativizare substanțială a valorilor tradiționale, este posibil ca societatea să fi evoluat într-o anumită direcție și ca o serie de concepții fundamentale să fi intrat într-un proces de reconstrucție. Aceasta nu înseamnă că România trebuie să meargă, legată la ochi, în aceeași direcție.

Ca parlamentar al României, consider că avem obligația să apărăm conceptul tradițional de familie. Trebuie să fim conștienți de necesitatea de a da copiilor șansa de a crește într-un mediu sigur, stabil, sănătos și de a împiedica orice posibilitate de denaturare a mediului familial. România nu poate fi arătată cu degetul în privința respectării drepturilor cetățenilor doar pentru că nu este dispusă să accepte anumite tendințe normate în câteva țări europene. Cred că, în materie de toleranță și de respectare a drepturilor cetățenești, inclusiv ale persoanelor de același sex, România a făcut progrese suficiente și nu are nevoie de lecții de la nimeni.