Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 iunie 2010
Declarații politice
Dorin Păran
Discurs
Declarația politică este intitulată „Despre necesitatea unui nou împrumut de la FMI”.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Sunt un susținător al acordului actual care se derulează cu Fondul Monetar Internațional.
Am declarat în repetate rânduri, atât prin declarații politice făcute de la tribuna acestui for legislativ – a se vedea declarația politică din 27 aprilie 2009, cu titlul „Împrumutul de la FMI și Uniunea Europeană – necesitate obiectivă”, și declarația politică având titlul „Împrumutul acordat Guvernului României de către Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană”, datată 1 februarie 2010 –, cât și prin luări de poziție în presă, că aprob și sprijin împrumutul contractat de la instituțiile financiare internaționale, în valoare totală de 20 de miliarde de euro.
Știm că situația economică, în acest moment, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, comportă un anumit grad de „încordare”, specific unei situații de criză.
Și spun, ca o paranteză, că modul în care sunt prezentate în mass-media știrile legate de partea socială și economică, nu mai zic politică, nu e onorabil. Totul este prezentat apocaliptic. Dacă mă uit la știri, văd doar o parte din adevăr. Tare mult mi-aș dori să fie prezentate știrile economice în mod echidistant.
Lumea întreagă e în criză, doar că la noi această criză este prezentată ca un epilog regizat în întregime de guvernarea actuală. Nimic mai fals! Rezultatul? Dezinformarea populației și inducerea unei stări de panică generală.
Închid paranteza și revin, spunând că niciodată nu se știe cât de imprevizibile sunt evoluțiile economice, piețele internaționale și toate angrenajele economice.
Tocmai din cauza acestor incertitudini, eu împărtășesc punctul de vedere în favoarea unei noi linii de împrumut de la FMI și, implicit, a unui nou acord cu această instituție financiară.
Dincolo de orice fel de interpretare făcută unei asemenea ipoteze de lucru, consider că o nouă linie de credit reprezintă o garanție împotriva eventualelor riscuri economice, o asigurare, o umbrelă pentru soare puternic. Se spune că o bancă, când te împrumută, îți dă o umbrelă de soare, iar când plouă, îți ia umbrela.
Sigur, trebuie respectate condițiile convenite cu FMI în ceea ce privește limita de deficit bugetar, aproximativ 6,8%, în sensul că reducerea cheltuielilor bugetare se face cu mari sacrificii și cu o scădere drastică a popularității Guvernului Boc, dar PDL își asumă acest lucru și face ce trebuie pentru România.
Ne trebuie bani de la FMI, care să facă alți bani aici, în țară, dar nu în buzunarele unor „deștepți”, ci să îi folosim, spre exemplu, în infrastructură. Baza tehnico-materială a acestei țări trebuie să înceapă să meargă și, mai ales, pe timp de criză, altfel vom fi depășiți de situație. Cererea de locuri de muncă este impetuos necesară, așa cum restructurarea sistemului bugetar trebuie făcută imediat.