Petru Filip

Declarația politică este intitulată „Despre principiile votului prin corespondență”.

Voturile materializate în mandate recompensează activitatea cotidiană a partidelor politice. Gradul de satisfacție politică este direct proporțional cu numărul de voturi. În consecință, partidele politice sunt foarte sensibile când vine vorba de schimbarea sistemului electoral sau atunci când elementele care compun sistemul electoral – formula electorală, adică modul de transpunere a voturilor în mandate, pragul electoral, magnitudinea circumscripției, adică numărul de mandate per circumscripție și așa mai departe – sunt supuse dezbaterii.

Nu mai vorbim câtă tensiune se poate acumula când vine vorba de modul fizic de colectare a voturilor exprimate de către cetățenii din afara granițelor statului, adică când vine vorba de a strânge voturile celor pe care unii îi numesc peiorativ „căpșunari” sau, mult mai decent, contributori externi la bogăția internă. Nu-i așa că au fost foarte buni banii pe care cei plecați cu bocceluța pe afară i-au trimis în țară, valuri, valuri?

Ne-am afla în fața unui sofism, dacă afirmăm că efortul financiar al cetățenilor români ar merita o înlesnire a dreptului de a vota sau ne-am afla în fața unui adevăr? Cu alte cuvinte, votul prin corespondență ar rezolva o nevoie politică?

Dacă ne aducem aminte cum s-a votat la ultimele alegeri – înghesuială mare, centre de vot insuficiente, condiționare spațială –, fără îndoială putem spune că da. Dacă realizăm că cele două milioane de români din străinătate, de potențiali votanți, sunt private de dreptul de a vota, pentru că infrastructura nu le permite să-și exercite dreptul, da.

În schimb, din punctul de vedere al PNL și PSD, adică al USL, nu. Explicația rezidă într-un calcul politic simplu, matematic. Diaspora a preferat la ultimele alegeri parlamentare, și mai ales la cele prezidențiale, PDL și pe Traian Băsescu. PNL și PSD au fost ignorate. În concluzie, votul prin corespondență este rău, chiar dacă nașterea acestuia își are originea în perioada 2007, când Adrian Cioroianu și al lui Minister de Externe pregăteau pentru prima dată un astfel de proiect de lege.

Votul prin corespondență încearcă să satisfacă o nevoie politică, dar și o nevoie reală, de aceea și opiniile radicale între opoziție și putere. Că sunt informați sau nu cu privire la ce se întâmplă cu adevărat în România politică, nu este un criteriu care să susțină logica evitării implementării sistemului.

În esență, votul prin corespondență ar trebui să fie abordat în mod deschis, căci el înseamnă atât facilitarea exercitării unui drept, dar și o formă generoasă de respect datorat tuturor celor care au plecat pentru o perioadă determinată din țară și care au trimis resurse financiare în țară.

Dacă prin implementarea acestui mecanism de vot protejarea datelor nu rămâne un deziderat, iar numărul de voturi nu va fi niciodată, oricine s-ar afla la guvernare, un mister, atunci votul prin corespondență nu numai că nu trebuie criticat, ci trebuie să fie în mod just adoptat.