Petru Filip

Declarația politică este intitulată „Despre reformă și principii de guvernare în România”.

Doamnelor și domnilor,

Pentru noi toți e vizibil faptul că la nivel guvernamental se manifestă o dificultate reală de concretizare a măsurilor de reformă fără de care societatea românească va intra în blocaj. Am stabilit la nivel principial că sunt necesare anumite sacrificii pentru a redresa situația economică. Din păcate, nu este deloc clar felul în care aceste sacrificii urmează să ne aducă pe termen scurt sau mediu într-o situație mai bună. Îngrijorarea pe care o resimte populația și simptomele financiare ale economiei din România nu ne dau motive să credem că măsurile administrative și politice luate în ultima vreme și-au făcut efectul. E firesc atunci să ne punem întrebarea dacă Guvernul și mediul politic, în general, au făcut destul pentru ca în România cetățeanul să se simtă sprijinit în eforturile sale de a depăși criza economică.

Nemulțumirile manifeste ale unor categorii sociale trebuie supuse unei analize pe baza căreia să putem genera soluții cu impact imediat. Va trebui să admitem faptul că anumite reglementări legislative nu au nici pe departe coerența pe care am fi dorit-o. Nu știu dacă ideea conform căreia „piața mărfurilor și piața ideilor au aceeași natură și sunt de fapt o singură piață” – e cunoscută polemica din anii ’80, când R.H. Coase, laureat al Premiului Nobel, a lansat această idee – rezistă în România. Vedem însă foarte bine că anumite reglementări specifice pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea nu pot invoca un suport conceptual riguros. E foarte probabil ca seria de ambiguități care fac de o bună bucată de vreme obiectul criticii mediatice să afecteze grav legitimitatea indiscutabilă a schimbărilor de care societatea noastră are atâta nevoie. Am convingerea că soluții reale de depășire a crizei nu pot fi găsite în dezbateri televizate, dar reacția publică față de lipsa de coerență a unor decizii de politică publică e dovada unor erori pe care nu e cazul să le trecem sub tăcere.

Nu fac parte din categoria politicienilor cu puncte de vedere extravagante și nu simt nevoia unor intervenții spectaculoase din punct de vedere retoric, dar consider că trebuie spus foarte limpede: în dorința noastră de a fi eficienți pe termen scurt și de a găsi soluții practice, am lăsat deoparte orice precauție firească atunci când avem de realizat o reformă. Debirocratizarea procedurilor nu înseamnă domnia bunului plac al funcționarilor, după cum eficientizarea activității în diverse structuri administrative nu înseamnă doar reducerea schemei de personal.

În ce mă privește, aș vrea doar să vă gândiți la următoarea întrebare și să luați decizii ținând cont de răspunsul pe care aceasta îl merită: care dintre responsabilitățile omului politic față de poporul său este mai mare, cea pecuniară sau cea spirituală și istorică?

Înțeleg bine faptul că bugetul național dictează un anumit ritm de implementare a măsurilor de reformă, mai ales în domeniile unde reforma cere alocări semnificative. Pe de altă parte, vreau să observ faptul că în graba noastră de a reforma sub presiunea constrângerilor bugetare am pierdut din vedere detalii fără de care măsurile preconizate nu ajung să producă efecte. E de ajuns să invoc aici Legea educației naționale sau recentele măsuri de recalculare a pensiilor stabilite anterior prin legi speciale. Aceste erori ne decapitalizează politic și nu cred că oamenii politici – în special cei din arcul guvernamental – pot rămâne indiferenți.