Corneliu Grosu

Declarația politică este intitulată „Despre «spânzurarea» eroilor naționali și modalități de a proteja demnitatea națională”.

Stimați colegi,

Nu sunt pentru prima dată în fața dumneavoastră pentru a aduce în discuție limitele soluțiilor pentru rezolvarea tensiunilor interetnice ale Transilvaniei postcomuniste.

Revin într-un moment sensibil al acestor relații interetnice, la aniversarea evenimentelor din martie 1990 de la TârguMureș și la câteva zile de la incidentele din Miercurea-Ciuc și cele cauzate de unii oficialii maghiari la sărbătorirea Zilei Naționale a Ungariei din 15 martie.

Atacarea repetată a simbolurilor naționale, încetățenirea unui discurs segregaționist, escaladarea unui discurs antiromânesc și revizionist, toate acestea se suprapun încercărilor de peste două decenii pentru limitarea urmărilor conflictelor dintre unguri și români.

Nu ajută acestui deziderat depoziția diverșilor lideri politici maghiari de la Budapesta, care au făcut din problema revizionistă o politică electorală.

Nu ajută nici lipsa unei distanțări clare și ferme a reprezentanților politici ai maghiarilor din România față de aceste manifestări.

Întreținerea, cel puțin la nivel discursiv, a unei situații conflictuale între românii și maghiarii din Transilvania nu ajută sub niciun aspect traiul împreună al maghiarilor și românilor pe aceste meleaguri.

Incidentul din județul Harghita, unde o efigie a lui Avram Iancu, importantă figură a istoriei românilor din Transilvania, a fost spânzurată în cadrul spectacolului dedicat comemorării Revoluției maghiare de la 1848, este ultimul din rândul unor acțiuni care, cu violență de discurs, încearcă să rescrie istoria acestor meleaguri, accentuând episoadele violente, într-un efort de dezbinare care nu poate decât să lase urme ofensatoare pe obrazul comunității românești din Transilvania.

Sunt un suporter al libertății de expresie și, considerând-o parte esențială a procesului democratic, nu pot decât să privesc cu distanța cuvenită astfel de evenimente, îngăduind libera exprimare a celor ce s-au manifestat în piața din Miercurea-Ciuc.

Deși sunt atacat vizual, deși o parte din ființa mea, din istoria neamului meu a fost târâtă și violată în spațiul public de către angajați ai statului român, mă întreb: oare care sunt limitele libertății de expresie în România secolului al XXI-lea?

Exprimarea polițiștilor români din timpul grevei, prin aruncarea chipiului, a fost sancționată imediat de către conducerea statului, ministrul de interne demisionând ca urmare a incidentului.

Acuzarea lui Avram Iancu de crime împotriva comunității maghiare și spânzurarea lui simbolică la o distanță de peste un secol și jumătate de către un angajat al statului român, în timpul său liber, bineînțeles, dar în spațiul public, nu ar merita măcar o discuție?

Continuând acest episod regretabil din istoria relațiilor dintre comunitățile maghiare și românești din Transilvania, regăsim în discursul elitelor politice aflate la guvernare în Budapesta o accentuare a caracterului naționalist și extremist, care revine după o perioadă mai lungă de timp.