Gabriel Mutu

Declarația politică este intitulată „Discursul Regelui Mihai I sau despre intrarea, ieșirea și încremenirea în comunism”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În pofida celor spuse de cei care au încercat să minimalizeze importanța evenimentului ce a marcat aniversarea vârstei de 90 de ani împliniți de Majestatea Sa Regele Mihai I, ieri, am asistat în Parlamentul României la o minimă reparație a istoriei, la o minimă recunoștință față de cel care a fost suveranul României.

Ignoranța și trecerea anilor au făcut ca, după două decenii de la căderea regimului care l-a „debarcat” pe Mihai I, inclusiv șeful statului român să ignore importanța contemporaneității cu o asemenea personalitate marcantă a secolului trecut.

Asta însă nu face altceva decât să demonstreze faptul că a existat o cangrenă, care a reușit să mutileze, în primul rând, sufletul acestui popor, și aici mă refer la regimul comunist, care, din păcate, sălășluiește în conștiința și limbajul multor lideri politici de azi.

Privind cu detașare acest eveniment, nu poți decât să observi cum continuă și, după 20 de ani de la prăbușirea comunismului, oameni politici cu dublu limbaj, oameni politici care afirmă cu tărie lucruri și principii în care nu cred, și aici, pentru a nu continua în logica pe care o critic, voi încerca să ofer câteva exemple:

1. Traian Băsescu – și-a legitimat discursul din Parlament de condamnare a comunismului, din 2006, invitându-l pe Regele Mihai I, despre care a spus că a fost obligat să abdice, la 31 decembrie 1947, de către liderii unui regim politic criminal. A fost un moment în care Traian Băsescu și-a sporit gradul de popularitate, iar la aceasta a contribuit inclusiv Regele. Ulterior, șeful statului l-a caracterizat pe același Mihai I ca fiind laș, trădător de țară sau slugă a rușilor. Un discurs bine înfipt în anii comunismului în mintea fiecărui tânăr care nu avea o busolă morală.

2. Emil Boc – prim-ministru al României și liderul principalului partid politic aflat la putere în România de astăzi; un personaj care a susținut în discursurile sale publice necesitatea revenirii României la normalitate; un constituționalist care prin absența de ieri a dat dovada faptului că nu are capacitatea de a înțelege spiritul, ci doar litera legii; un fost UTC-ist care nu a găsit de cuviință să ia parte la un discurs important pentru istoria parlamentarismului românesc.

3. Roberta Anastase – o speranță a clasei politice românești; un om politic tânăr, care a înțeles că importanța în cadrul partidului și al statului, implicit, o câștigi mai degrabă prin fraudare, decât prin corectitudine; un exemplu de om care a reușit să nege orice evidență și s-a încăpățânat să facă voia partidului doar pentru a aduce o mulțumire acestuia nu face altceva decât să confirme faptul că spiritul închis, specific epocii anterioare Revoluției, este încă foarte prezent.