Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 octombrie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Florinel Butnaru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Dragnea – un lider unic și un contracandidat de temut”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Stimați colegi,
Așa cum probabil ați aflat deja, pentru prima dată președintele PSD nu a fost votat în cadrul unui congres. Sistemul de vot introdus la aceste ultime alegeri a dat ocazia tuturor membrilor de partid să-și aleagă liderul. Astfel, au fost amplasate urne de vot în toată țara. În ciuda vocilor răuvoitoare ale unor oameni politici care au ținut să sublinieze excesiv faptul că Liviu Dragnea a fost unicul candidat la aceste alegeri, consider că evenimentele din data de 11 octombrie 2015 vorbesc de la sine.
În plus, trebuie să recunoaștem că organizarea în sine a fost ireproșabilă – tuturor membrilor PSD li s-a oferit ocazia de a vota în mod direct, liber și secret alegerea lui Liviu Dragnea. Un fapt important de subliniat este că fiecare membru a putut vota, indiferent dacă și-a plătit cotizația la partid sau nu.
Cu toate acestea, consider că esențialul nu este dat de organizarea efectivă a evenimentului, ci de miza finală a acestuia. Confirmarea sau infirmarea legitimității unui candidat unic, dar deosebit de puternic. Trebuie să subliniem că Liviu Dragnea a rămas singurul candidat la șefia PSD, în condițiile în care a fost singurul care a îndeplinit regulile clare și dure ale regulamentului intern al PSD.
În plus, în contextul unor condiții meteorologice deosebit de nefavorabile, mai ales dacă ne gândim că aproape întreg teritoriul țării a fost plasat sub semnul codului galben și chiar, pe alocuri, al celui portocaliu de vreme rea, prezența la vot a fost de peste 80%. Acest fapt confirmă faptul că Liviu Dragnea este văzut ca o figură demnă de un partid atât de mare și de important precum PSD, dar mai ales că persoana sa este un contracandidat de temut pentru cei din opoziție.
Aceste aspecte sunt confirmate și de angajamentele luate de Liviu Dragnea în fața partidului pe care îl conduce acum. Printre altele, domnul Dragnea a subliniat că va acționa fără ezitare pentru a-și îndeplini obiectivele și că salută faptul că membrii PSD i-au acordat încrederea de a realiza un nou proiect politic în cadrul activității partidului.
În definitiv, sarcina pe care domnul Dragnea și-a asumat-o este aceea de a face din PSD primul partid din România modern și care-și construiește politicile publice printr-o consultare largă cu cetățenii și care ține cont de cetățeni și societatea civilă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.