Adrian Țuțuianu

Declarația politică este intitulată „Drama unui regim pe care nimeni nu-l plânge”.

Cu cât înaintăm spre 10 iunie, cu atât mai limpede se conturează parașutarea în gol a Partidului Democrat Liberal.

Argumentele țin de evidență. Armele sunt aceleași, contururile sunt doar mai groase: tupeiștii sunt mai tupeiști, agresivii mai agresivi, detractorii mai detractori. Toate fac parte dintr-o paletă ofensivă fără precedent, un fel de ultim asalt al rămășițelor democrat-liberale întru apărarea cu orice preț a redutelor, care cad și tot cad, de la o zi la alta. Privit corect și realist, tabloul poartă un singur nume: disperare!

E disperarea unui regim aberant care a fost doborât și nu realizează încă dimensiunile cenușii în care a aterizat.

E disperarea unui sistem politico-mafiot care-și vede periclitate interesele și recurge la strategii violente de salvare a ceea ce s-o mai putea salva.

E disperarea unor indivizi care au făcut mult rău și țin cu tot dinadinsul să-l facă în continuare.

E disperarea unei filozofii agresive, care își descoperă falimentul.

E disperarea hoților prinși în flagrant.

E disperarea tuturor celor care și-au închipuit că România e ograda lor personală, în dreptul căreia pot săvârși orice act, indiferent cât de distructiv, dăunător ar fi sau ce consecințe ar avea.

E disperarea lui Boc, Udrea, Anastase, Igaș, Falcă, Solomon, Flutur, Pinalti, Boriga și Florin Popescu.

Nu au înțeles acești triști reprezentanți politici că dramatismul decăderii sistemului toxic pe care l-au creat și care i-a creat se amplifică direct proporțional cu intensitatea zbaterii lor. Nu au înțeles că dacă fură acum mai mult, dacă mituiesc mai mult și corup mai mult, cu atât mai puțin vor obține. Nu au înțeles nimic din faptul că partidul lor e aproape mort și nimeni, dar nimeni nu suspină. E și asta o lecție de parcurs politic.