Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2016
other
Haralambie Vochițoiu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Echipa feminină de gimnastică artistică a României”.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Am luat cu toții la cunoștință, cu amărăciune, că, pentru întâia oară în jumătate de secol de participare a gimnastelor noastre la Jocurile Olimpice, România ratează calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Reținem că, din anul 1976, reprezentativa feminină de gimnastică a câștigat întotdeauna o medalie la această competiție, iar gimnastica artistică este sportul care ne-a adus cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice: 25 de medalii de aur, 20 de argint și 26 de bronz.
În ceea ce ne privește, avem convingerea că ratarea calificării nu se datorează unei diminuări a rezervei de talent și a potențialului pe care sportivii români îl prezintă, ci unor alte cauze, care țin de felul în care sportul și performanța sunt sprijinite și promovate în această țară. Totodată, modul în care sunt atrași tinerii către sport este lacunar, ca și felul în care se realizează selecția, în așa fel încât corpul de antrenori nu beneficiază suficient de pe urma spiritului de concurență și motivare care ar trebui să-i anime pe sportivi.
O altă problemă asupra căreia ministrul tineretului și sportului și Federația Română de Gimnastică trebuie să se aplece cu toată atenția este felul în care atât sportivii, cât și antrenorii sunt stimulați logistic și financiar, astfel încât criteriile de performanță și executarea antrenamentelor să le fie principala preocupare. Păstrarea valorilor de care dispunem este și ea o prioritate, iar pe această direcție constatăm că unele dintre echipele care au promovat calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au antrenori români.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Cea mai dureroasă contraperformanță din istoria sportului românesc trebuie să ne dea impulsul de a studia cauzele care ne-au condus aici. Consider că actualizarea unora din principiile pe care sportul de masă era fundamentat în trecut și gândirea unor politici care să se adreseze pe termen lung problemelor sportului românesc în general și gimnasticii în special sunt căile pe care trebuie să le urmăm pentru a preveni alte eșecuri răsunătoare.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.