Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 20 aprilie 2016 · monitorul.ai

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte al Senatului. Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Dreptate socială prin sistemele de salarizare și de pensii”.

Potrivit Institutului de Cercetare a Calității Vieții de pe lângă Academia Română, coșul minim de consum de azi în România ar fi de 1.850 de lei. În curând, salariul minim pe economie va fi de 1.250 de lei, salariul brut; net ar însemna mai puțin, ceea ce înseamnă că, muncind în mod cinstit, normă întreagă, un salariat cu o calificare modestă nu-și poate asigura într-o lună, din muncă cinstită, nici măcar coșul minim de consum pentru o persoană. Ce să mai vorbim dacă are familie și mai mulți copii?!

Anul trecut, sindicatele, patronatele împreună cu Guvernul Ponta au convenit pentru o lege unică a salarizării, care să menționeze ca raportul dintre salariul minim și cel maxim să fie de 1 la 15.

Plecând de la acest acord social și economic, propunem, din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), pe care îl reprezint în calitate de vicepreședinte, o singură lege a salarizării, o singură lege a pensiilor, fără legi speciale.

Guvernele, indiferent care ar fi ele, spun, de regulă, că pentru salarii și pensii nu sunt suficienți bani. Dacă analizăm prin raportare la produsul intern brut care este costul muncii în Uniunea Europeană și, respectiv, în România, descoperim că media europeană este de 54 de procente din produsul intern brut – costul muncii –, în timp ce în România este de doar 36 de procente, ceea ce înseamnă că, pe ansamblul produsului intern brut, salarizarea în România este mult inferioară.

Dacă s-ar adopta o singură lege a salarizării și, respectiv, o singură lege a pensiilor, atunci, prin legiferarea grilei de 1 la 15, s-ar crea un sistem echitabil. Ar urma ca o perioadă de timp să primească creșteri salariale, respectiv creșteri de pensii doar acele grupuri socioprofesionale care, în baza legii unice a salarizării și, respectiv, a legii unice a pensiilor, s-ar găsi sub nivelul din grila de salarizare, respectiv a pensiilor, iar categoriile care sunt la nivelul grilei sau deasupra grilei, o perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă, să-și mențină

Deși guvernanții ne spun, de regulă, că nu sunt bani pentru salarii și pentru creșteri salariale – nu sunt bani DUPĂ PAUZĂ

salariile și pensiile pe care le au acum, chiar dacă ele sunt mult mai mari decât pentru alte categorii socioprofesionale.

Cu alte cuvinte, principiul potrivit căruia o unică lege a salarizării, respectiv o unică lege a pensiilor ar trebui să funcționeze este acela potrivit căruia nimeni să nu piardă, iar la început să câștige mai mult cei defavorizați prin inechitatea din sistemele de salarizare și de pensii din prezent.

Sigur că prima întrebare – și legitimă, în același timp, dilemă – este: da, dar de unde bani?

Săptămâna trecută, miercuri, 13 aprilie, am arătat în declarația politică privind direcțiile de acțiune pentru atragerea de mai mulți bani la bugetul de stat că, dacă s-ar aplica de către Guvern anumite politici publice, există posibilitatea de a atrage către bugetul de stat, într-un an, sume de ordinul a peste 20 de miliarde de euro. În condițiile în care România are bugete anuale de 35–37 de miliarde de euro, resursele care ar fi atrase prin aplicarea anumitor politici publice ar fi suficiente în primii ani pentru a asigura sumele necesare pentru creșterea accelerată a salariilor și pensiilor.

Insistăm pe acest subiect din două motive foarte simple și clare. În art. 47, Constituția vorbește despre obligația statului de a asigura un nivel de trai decent și măsuri de protecție socială. Tot prin prevederi constituționale, când un ministru este învestit în funcție, jură să contribuie la asigurarea prosperității poporului român.

Al doilea criteriu esențial în propunerile pe care le formulăm este cel care pleacă de la o realitate, și anume aceea că tinerii cu calificări superioare, care pot câștiga în străinătate de patru, șase, opt sau chiar 10 ori mai mult decât în țară, sunt tentați să plece. Doar din cadrul corpului medical, în ultimii cinci ani, au plecat peste 15.000 de medici.

Așadar, din perspectiva forței de muncă superior calificate, ne aflăm în fața unui dezastru iminent. Devine obligatoriu pentru Guvern, întâi de toate, și pentru Parlament să identifice soluții pentru creșterea accelerată a salariilor și pensiilor, astfel încât, pe de o parte, să se repare inechitățile din actualele sisteme de salarizare și de pensii, iar, pe de altă parte, să se creeze condițiile minime pentru o prosperitate socială.

Rog respectuos Departamentul pentru relația Parlamentului cu Guvernul să transmită prim-ministrului, ministrului de finanțe și ministrului muncii declarația politică de săptămâna trecută cu privire la direcțiile de acțiune pentru atragerea de mai mulți bani la bugetul de stat. De ce? Pentru că se va vedea că există soluții. Problema este ca cei care guvernează să acționeze pentru și în interesul cetățenilor României.

Mulțumesc pentru atenție.

Ștefan Radu Oprea

#9993

Declarație politică – „Vicepremierul tăcut”.

Doamnelor și domnilor,

Fiind preocupat de zona economie, am urmărit activitatea vicepremierului și ministru al economiei, comerțului și turismului, domnul Costin Borc, sperând că toate aspectele pe care le-a afirmat public când era în conducerea unei multinaționale se vor concretiza. Pentru că acum domnul Borc, cum se spune în popor, are pâinea și cuțitul și, mai mult decât atât, atribuții concrete în fișa postului.

În aprilie 2015, înainte de a fi vicepremier, domnul Costin Borc declara cu mult aplomb și știință, pentru un ziar de specialitate, că „trebuie să existe diversificare. României îi mai trebuie niște poli de creștere. Cu cât va exista mai multă dezvoltare locală și industrie mică, cu atât țara va fi mai bogată”.

Astăzi se împlinesc exact cinci luni de la învestirea Guvernului. Cred că orice român are dreptul să știe unde sunt planurile definitivate și puse în aplicare pentru dezvoltarea industriei mici și a celei locale sau a polilor de creștere, unde sunt acele acțiuni tehnocrate, create de specialiști, pentru ca țara să fie „mai bogată”, ca să-l citez pe domnul vicepremier Borc.

Pentru că nu putem considera activitate ministerială serioasă restructurarea parțială a instituțiilor... De asemenea, emiterea unor comunicate de presă în care nu regăsim nimic palpabil despre activitatea în domeniul vital numit economie nu poate fi apreciată ca o activitate de comunicare eficientă, serioasă, tehnocrată.

Vicepremierul Borc este foarte tăcut.

Într-un comunicat din data de 6 aprilie 2016 al ministerului pe care domnul Borc îl conduce, care face rezumatul unei conferințe de presă, au fost trecute în revistă aspecte ale activității desfășurate de la începutul mandatului până în prezent.

Astfel, aflăm că, în cele cinci luni de mandat al domnului viceprim-ministru Borc, activitățile atât de mult așteptate au fost: „Am preluat activitățile legate de investiții străine de la DISPPP, prin Ordonanța de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale.”

Cu ce motivație? „Preluarea acestora ne va permite să promovăm unitar și complementar comerțul exterior și investițiile străine pentru fructificarea potențialului economic al României.”

Evident că mass-media nu a preluat informații din conferință, pentru că, pe lângă tradiționalele restructurări

PAUZĂ românești, nu s-a înregistrat nicio activitate semnificativă pentru domeniul economic românesc.

Așadar, în calitatea pe care o am, sunt obligat să mă întreb care sunt activitățile concrete, palpabile, desfășurate de viceprim-ministrul Costin Borc de la începutul mandatului său.

De asemenea, sunt obligat să mă întreb ce efecte vor avea activitățile întreprinse de domnul vicepremier pe termen mediu și lung pentru România.

Nu știu cum să interpretez tăcerea domnului vicepremier. Ca un răspuns?

Vă mulțumesc.

Vasile Nistor

#13027

## **Domnul Vasile Nistor:**

## Stimați colegi,

Nu mai avem niciun coleg doritor să-și susțină declarația politică. Voi da citire colegilor care le-au depus:

– Firea Gabriela, Bodog Florian Dorel, Silistru Doina, Lazăr Sorin Constantin, Coca Laurențiu Florian, Federovici Doina Elena, Frătean Petru Alexandru, Crețu Gabriela, Butnaru Florinel, Pop Liviu Marian, Stuparu Timotei, Chiriac Viorel, Bota Marius Sorin Ovidiu – Grupul parlamentar al PSD;

– Tișe Alin Păunel, Luchian Dragoș, Oprea Dumitru, Ichim Paul, Igaș Traian Constantin, Tătaru Nelu, Ghilea Gavrilă, Păran Dorin – Grupul parlamentar al PNL;

– Vochițoiu Haralambie, Popa Constantin, Rogojan Mihai Ciprian, Agrigoroaei Ionel, Isăilă Marius Ovidiu, Bujor Dumitru Marcel – Grupul parlamentar al UNPR;

– Durbacă Eugen, Niță Mihai, Nistor Vasile – Grupul parlamentar liberal-conservator;

– Saghian Gheorghe – senator independent. Declar închisă sesiunea de declarații politice. O zi bună!

o primărie de comună, iar la București Oprescu te-a bătut în 2008 de parcă erai din Vaslui, și nu de la vămile din Bihor”. Stimați colegi,

Declarația de mai sus îi aparține, cum altfel, lui Traian Băsescu, fost președinte al tuturor românilor, mai puțin, se pare, al vasluienilor. Evident, poziția pe care o iau public pe acest subiect este în calitate de senator al județului Vaslui. Într-o vreme, și domnul Băsescu a fost deputat de Vaslui. De două ori chiar!

Pentru o astfel de exprimare, jignitoare și dezonorantă, Traian Băsescu datorează scuze unui întreg județ. Oare nu electoratul din Vaslui l-a făcut în două rânduri deputat? Oare nu o parte a aceluiași electorat l-a ajutat, tot de două ori, să iasă președinte? Am analizat cu mare atenție expresia, însă formularea este „rotundă”, fără nicio fisură care să îndulcească traducerea. Nu a spus „o să te bat cum i-a bătut Ștefan cel Mare pe turci la Podul Înalt”, nu a făcut nicio trimitere la vreun alt eveniment istoric; referirea este clar calitativă, denigratoare de la cap la coadă. În politică, să fii din Vaslui înseamnă să fii slab pregătit, neperformant, ba chiar – să mă iertați – prost de-a dreptul?! În context, orice caracterizare dăunătoare se înscrie în sfera definițiilor corecte.

În concluzie, e foarte rău, crede domnul Băsescu, să fii din Vaslui. Având în vedere cele două mandate petrecute în Camera Deputaților ca reprezentant al acestui județ, unii ar fi tentați să îi dea dreptate. Lasă că știe domnu’ Băsescu ce spune!

De fapt, nu știe. Traian Băsescu nu are nici cea mai vagă idee despre uriașele frustrări pe care, în ultima perioadă cel puțin, le-au acumulat locuitorii din acest colț de țară. Evident, nemeritate. Traian Băsescu vine la Vaslui doar pentru a cere voturi pentru candidații partidului Domniei Sale. Ultima oară a făcut-o pe la sfârșitul lui martie, dacă nu mă înșală memoria. Au fost acolo câțiva din Vaslui...

Ei, domnule fost președinte al tuturor românilor, mai puțin al vasluienilor, vă promit că voi face tot posibilul să primiți atâtea voturi câte meritați. Adică niciunul! Așa suntem noi, ăștia din Vaslui: suportăm multe, dar și când ne supărăm...

P.S. Îmi spune cineva că, ulterior, Traian Băsescu a oferit o traducere a sintagmei incriminate. A dorit să spună că oamenii din Vaslui sunt cinstiți și cu bun-simț. Așa este. Avem foarte mult bun-simț, inclusiv în politică, așa că promisiunea de adineaori rămâne valabilă.

Vă mulțumesc.

Sorin Constantin Lazăr

#16885

Declarația politică este intitulată „Campanii electorale la limita legii”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Campaniile electorale sunt, de multe ori, contextul care aduce în prim-plan diverse scandaluri. Multe dintre acestea pot apărea pe fondul unor neclarități privind utilizarea fondurilor necesare unei campanii electorale. Tocmai de aceea, Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale impune că operațiunile financiare dedicate campaniei electorale trebuie să treacă prin conturi bancare. Din acest motiv, fiecare partid, alianță sau candidat independent va trebui să-și numească un mandatar financiar. Apoi, partidele, alianțele și candidații independenți vor trebui să prezinte noi conturi bancare, deschise numai pentru campania electorală. Toate aceste conturi vor fi înregistrate, în paralel, și de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), instituția care va supraveghea și va controla toate operațiunile financiare.

În acest context, numeroase elemente care altădată erau populare și asociate cu o campanie electorală, precum materialele promoționale de tipul materialelor tipărite, prezența media sau on-line etc., vor trebui să fie achiziționate prin fonduri a căror proveniență va fi foarte clară. Firește, sursa fondurilor trebuie făcută publică și referitor la alte materiale promoționale utilizate în campaniile electorale. Este de salutat însă faptul că această lege reglementează foarte clar dimensiunile afișelor care sunt permise, precum și perioada în care acestea să fie afișate.

Astfel, promovarea electorală va fi posibilă prin afișe electorale de cel mult 30 × 50 cm, flyere, broșuri și publicitate on-line, în presa scrisă sau la televiziuni. Cine folosește alte mijloace, cum ar fi găleți, biciclete, pungi cu alimente sau chiar bani dați direct alegătorilor, riscă închisoarea pentru dare de mită. Toate aceste reglementări sunt doar pentru campania electorală, adică pentru cele 30 de zile dinaintea alegerilor.

Există, firește, un risc care apare în această situație, și anume posibilitatea ca o parte din procesele specifice unei campanii să fie mutată înainte de perioada efectivă a acesteia, o parte dintre cheltuieli fiind automat distribuită înainte.

Consider că orice reglementare trebuie făcută cât mai complet și în mod exhaustiv. Tocmai de aceea este necesar să ameliorăm constant aspectele acoperite de legi. În contextul campaniilor electorale, acest lucru este cu atât mai necesar cu cât vorbim încă, din păcate, de campanii electorale realizate la limita legii. Acestea trebuie analizate foarte serios de către instituțiile abilitate să ia masurile care se impun. Nu în ultimul rând, ar trebui să avem și în România campanii electorale mai curate. Depinde însă de autorități să aplice legea, de candidați să o respecte, dar și de cetățeni să acționeze în consecință. Pentru aceasta însă este necesară o informare mai amplă a tuturor cetățenilor, metodă prin care s-ar asigura că majoritatea acestora cunoaște procedurile legale și mijloacele acceptate într-o campanie electorală. Vă mulțumesc.

Laurențiu Florian Coca

#20037

Declarația politică se intitulează „Semne de întrebare la demisia unui ministru”.

Cu gândul la alegerile locale, a trecut cam puțin comentată recenta demise a doamnei Claudia Ana Costea, ministrul tehnocrat al muncii. Fiind implicat în ultimii

șase-șapte ani în legislația din domeniu, ca membru al comisiei de specialitate din Senatul României, nu pot trece ușor peste acest eveniment. Doamna și-a anunțat demisia și șeful său, domnul Cioloș, a acceptat-o imediat.

Câteva lucruri ne frapează în tot acest proces.

În spațiul public apare un proiect de act normativ privind salarizarea cu care ministrul de resort nu este de acord. Așa ceva nu s-a mai auzit până la acest guvern de tehno-birocrați. În mod normal, un proiect de act normativ este inițiat, prelucrat și semnat de ministerul de specialitate. Nu la ministerul competent pe o materie de reglementat se realizează proiectele de lege care privesc domeniul respectiv? Se pare că într-un guvern tehnocrat miniștrii pe domenii sunt irelevanți.

Apoi suntem informați că, deși Ministerul Muncii elaborase mai multe variante ale unui proiect legislativ privind salarizarea, titularul ministerului, în acest caz doamna Costea, nu avea voie să comunice pe această temă. Și acest lucru mi se pare curios, mai ales din partea unui guvern care se laudă cu o preferință pentru transparență administrativă. În plus, în timp ce specialiștii din minister, în frunte cu titularul portofoliului, munceau până la ora 5 dimineața, altcineva, nu știm cine, scoate din pălărie un proiect, uimindu-i pe toți cei care trudeau la/sau așteptau noua lege a salarizării. Nu vi se pare o piesă din teatrul absurdului?

De plecarea doamnei Costea din Guvernul Cioloș nu ne bucurăm, dar nici nu avem motive să fim triști. Se pune întrebarea nu atât de ce a plecat, ci de ce a acceptat să fie ministru. Dumneaei chiar avea pregătirea teoretică în domeniul muncii și asistenței sociale, iar, dacă voia să facă ceva și din punct de vedere practic-politic, atunci își putea găsi ușor un loc într-un partid dispus să aplice politici sociale adecvate situației actuale. Nu totdeauna drumul cel mai scurt să ajungi într-o demnitate este și cel mai bun. Oricum, doamna Costea își poate completa CV-ul, bifând acest ministeriat.

Gabriela Crețu

#22331

Declarația politică este intitulată „Parlamentul mic și iute”.

În perioada în care votul zis uninominal era considerat salvarea democrației, m-am opus, căci nu inventam noi democrația; consecințele puteau fi ușor anticipate. Că am avut dreptate o arată unanimitatea cu care a fost susținută reîntoarcerea la votul proporțional.

Atunci când, în 2007, reducerea numărului de parlamentari era soluție pentru orice – de la creșterea economică la pacea în Orientul Mijlociu – m-am opus, căci democrația reprezentativă are niște reguli de funcționare; nu mi-am schimbat părerea!

Am observat, de atunci încoace, că nici susținătorii ei nu și-au schimbat-o; ideea parlamentului mic și iute apare, invariabil, la începutul fiecărei campanii electorale. E surprinzător, într-o politică ce poate fi acuzată de orice păcate, dar de lipsa imaginației nu. Populismul unora este explicația obișnuită, după ce Traian Băsescu nu mai vrea toată puterea; vrea doar controlul absolut asupra ei!

Nu este doar asta însă. Când tema a fost lansată, majoritatea cetățenilor habar nu aveau, din păcate, câți membri are Parlamentul. Lucrurile sunt puțin mai complexe.

Statul român are probleme reale – de capacitate administrativă, de corupție, de transparență, în relațiile instituțiilor cu cetățeanul. Or, la probleme se pot găsi soluții sau căuta vinovați. Soluțiile sunt dificil de găsit și nu plac tuturor. Vinovații au fost „pregătiți” din timp – reprezentanții cetățenilor...

Parlamentul are și el probleme. Ele trebuie diagnosticate corect, recunoscute și rezolvate.

Are probleme de reprezentativitate. Votul uninominal le-a accentuat, pentru că i-a favorizat pe cei cu bani sau pe reprezentanții direcți ai acestora. Cei fără bani sunt, fără îndoială, mai mulți, dar nu în Parlament.

Are probleme legate de exercitarea funcției legislative. Practica ordonanțelor de urgență și a asumării răspunderii Guvernului pentru acte normative esențiale l-au transformat în umbra a ceea ce ar trebui să fie.

Și mai are o „problemă”: el are constituțional puterea, chiar dacă nu o folosește cât ar trebui, de a exercita controlul asupra instituțiilor statului...

În acest context, ni se propune o soluție miraculoasă, a Parlamentului „mic și eficient”. Teoretic, numărul de parlamentari este o alegere și poate fi discutat. Practic, în sistemul actual, va reduce total probabilitatea ca anumite categorii să fie reprezentate: femeile, cu excepția celor decorative și a țapilor ispășitori, vor fi și mai puține; vor fi total absenți cei care trăiesc din munca proprie și nu au angajament față de diversele grupuri de interese economice sau de forță și supraveghere (zise secrete); va crește doar ponderea în total a grupului minoritarilor care votează cu puterea.

În comisii, mai mici și ele, curentul de opinie majoritar va dicta poziția fără opoziție; atenția acordată detaliilor (căci acolo se ascunde diavolul) va evolua în sensul numărului, căci nu va avea cine să le acorde atenție; controlul parlamentar va deveni și mai formal, căci majoritatea care susține Guvernul este, de regulă, îngăduitoare cu devierile acestuia...

Accelerarea procesului de adoptare a legilor este echivalentă cu a sări peste consultările cu părțile interesate, cu societatea civilă. Aceasta nu va avea timp nici să citească proiectele, nici să formuleze puncte de vedere. Se va renunța la studiile de impact, destul de rare și astăzi, la studierea problemelor legate de aplicare și la verificările uzuale ale compatibilității cu celelalte acte normative. Rezultatul modificărilor nu se va lăsa așteptat, doar că va fi altul decât întărirea democrației. Un parlament relativ mare și inert este totuși o barieră în calea concentrării puterii și deciziilor arbitrare; a mai și dovedit-o. Unul mic și activ poate fi o unealtă pentru a legitima deciziile unor grupuri restrânse. Sau deciziile altora!

Democrația reprezentativă, mai ales la noi, este imperfectă și criticabilă. Dar, cum zicea Churchill, este totuși cea mai puțin rea dintre toate sistemele de guvernare experimentate, tocmai pentru că este perfectibilă. Dacă aleșii și alegătorii ar trebui să se teamă de ceva, este de cei care se cred perfecți, știu Adevărul și vor/dețin Puterea...

Liviu Marian Pop

#26573

Declarația politică este intitulată „Aroganță caragialească”.

După modelul „la plăcinte înainte...”, argații Guvernului Boc caută acum, prin orice mijloace, să atragă capital politic și electoral, depășind limita bunului-simț și asumându-și merite ce nu li se cuvin.

Nu e nimic nou, lumea politică a fost martoră de-a lungul istoriei la multă impostură, dar asta nu înseamnă că nu trebuie amendată atunci când își face simțită prezența.

Așa cum, probabil, știți, a fost votat proiectul de lege care face dreptate cadrelor didactice, proiect al cărui inițiator sunt și care are ca obiect de reglementare plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Culmea este că, astăzi, chiar cei care în aceeași perioadă au umilit cadrele didactice, „onorabilii” care au susținut nedreptățile, discriminările și debandada din salarizarea unor categorii socioprofesionale, sub umbrela mitului austerității, care au tăiat fără milă pensii și salarii, se laudă cu această lege...

Doamna deputat Raluca Turcan a prins glas și, foarte senină, ne spunea deunăzi că portocaliii PNL-iști au susținut fără echivoc această propunere legislativă și că acum „cadrele didactice au o bază legală care le oferă siguranța că vor putea beneficia de restanțele salariale în perioada următoare”.

Puțintică onoare aveți, stimabililor? Fiindcă, dincolo de atitudinea caragialească a situației, tocmai dumneavoastră vă permiteți să vorbiți despre eliminarea discriminărilor în sistem, despre legalitate, când ați fost părtași la multe ilegalități la vremea respectivă? Dacă memoria vă joacă feste, vă reamintesc faptul că Guvernul Boc a fost cel care a amânat termenele și a modificat modul în care cadrele didactice urmau să beneficieze de drepturile care li se cuveneau.

Spre deosebire de tandemul Boc–Băsescu, pentru Guvernul PSD, pentru parlamentarii social-democrați, cadrele didactice au fost și vor reprezenta mereu o prioritate, o mândrie și o responsabilitate.

Vă reamintesc, de asemenea, că singurul care a restituit drepturile salariale și a reîntregit salariile bugetarilor a fost Guvernul Ponta, astfel încât veniturile au revenit la nivelul de dinaintea tăierilor de 25% executate de guvernarea Băsescu–Udrea–Boc în 2010.

Asta nu e o laudă, nu e goană după capital electoral, este recunoașterea unor merite, restabilirea unui adevăr, reabilitarea unei erori. Este pur bun-simț până la urmă, unul care trebuie, la rândul său, reintegrat în politică, mai ales în rândul celor care ne dovedesc cu fiecare ocazie că l-au pierdut de mult și că nu sunt semne să-l mai regăsească.

Vă mulțumesc.

Timotei Stuparu

#29269

Declarația politică se intitulează „Repunerea în drepturi a industriei naționale de apărare”.

De la începutul acestei sesiuni, pe agenda Comisiei pentru apărare se află Propunerea legislativă privind industria națională de apărare, aparținând mai multor senatori și deputați cu experiență în domeniul atât al politicii privind sistemul securității naționale, cât și al procedurilor legislative.

Pe de o parte, dată fiind importanța acestui domeniu strategic, apreciez că era firesc ca inițiativa elaborării unei reglementări care să-i asigure viabilitate și competitivitate să-i fi aparținut Guvernului, prin ministerul de resort, și nu unui grup de parlamentari.

Pe de altă parte, documentarea pe care am realizat-o mi-a relevat o situație total necorespunzătoare privind reglementarea în acest domeniu, datând încă din anul 2002, cu consecințe care se înscriu în linia generală a regresului industriei românești. În acel an, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002 reglementa, în principal, doar disponibilizarea unei părți a personalului, cu acordarea de salarii compensatorii, iar cel rămas avea atribuții pe linie de întreținere, revizii, conservare, securizare.

Relevant este că, abia după o inexplicabilă pauză de patru ani, pentru domeniul industriei de apărare au fost elaborate strategii pe termen mediu și lung, însă transpunerea acestora într-o lege coerentă și de perspectivă, după cum voi arăta în continuare, nu a mai constituit un obiectiv pentru instituțiile de la cel mai înalt nivel care le-au elaborat.

Astfel, în februarie 2006, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat Concepția de înzestrare cu sisteme și echipamente majore a Armatei României în perioada 2006–2025. Prin hotărârea respectivă, la art. 6, se recomanda Guvernului României ca prevederile specifice de atribuire a contractelor să încurajeze programul de implicare a capacităților autohtone, cu participarea unor companii de prestigiu în plan internațional și atragerea acestora în procesul de modernizare și privatizare a industriei de apărare.

Tot în anul 2006, în luna iunie, într-o informare trimisă Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională de către Departamentul pentru armamente al MApN privind programele majore de achiziții se arăta: „Se are în vedere, prin majoritatea viitoarelor programe majore de achiziții, implicarea industriei autohtone atât în procesul competițional pentru fabricația propriu-zisă, cât și pentru asigurarea suportului logistic pentru întregul ciclu de viață.”

Aceste „angajamente” au mai fost luate și în anul 2009, și în anul 2010, în cadrul unor activități de documentare și

control parlamentar desfășurate de comisie, cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei, la finele cărora s-a stabilit obligația ministerului de a elabora un proiect de lege.

Acesta nu a mai fost realizat, astfel că, după 10 ani, pe baza aceleiași Ordonanțe de urgență a Guvernului nr. 95/2002, Ministerul Economiei, pentru anul 2016, reglementează la 1.368 numărul maxim de personal pentru operatorii economici din industria de apărare, cu atribuții identice acelora din anul 2002. Deci ne-am întors de unde am plecat, deși Direcția industria de apărare și probleme speciale din cadrul ministerului are ca obiectiv, în mod ironic, aplicarea politicii Guvernului în domeniul industriei de apărare.

În aplicarea cărei strategii? Pe baza cărei legi? Pentru rezolvarea căror probleme speciale? Au fost doar câteva din întrebările pe care le-am adresat, în ședința comisiei din 22 februarie anul curent, secretarului de stat care a susținut punctul de vedere al Guvernului, de respingere a propunerii legislative, dar fără să prezinte o alternativă la aceasta, respectiv un proiect de lege sau măcar un număr consistent de amendamente. Răspunsul a fost cel știut de atâta timp: Ministerul Economiei lucrează la un proiect de lege!

La data respectivă, Comisia pentru apărare, cu unanimitate de voturi, a stabilit un termen de 30 de zile, la finele căruia să fie prezentat proiectul mult așteptat, dar după acest termen, la 29 martie, s-a primit o adresă semnată de viceprim-ministrul Costin Grigore Borc, prin care se solicita amânarea dezbaterilor, fără nicio precizare privind un nou termen. De atunci a mai trecut aproape o lună!

În acest cadru, solicit în mod oficial domnului Costin Grigore Borc, viceprim-ministru și ministrul economiei, nu numai proiectul de lege promis, ci și o sinteză a măsurilor pe care direcția de specialitate a ministerului le preconizează pentru susținerea industriei de apărare în acest an.

Viorel Chiriac

#33874

Declarația politică este intitulată „Paradoxuri (2)”. Stimați colegi,

În aceeași țară, despre care am mai vorbit, reformele au fost de-a lungul veacurilor un deziderat, o aspirație, un _modus vivendi_ ... Ele erau, după cum o cereau vremurile, fie religie, fie ideologie, fie interesul sau bunul-plac al stăpânilor, fie hobby național... Fără reforme care să schimbe fundamental traiul intrat pe făgașe bătătorite, fără reforme care să schimbe din străfunduri realități împământenite, tradiții și mentalități adânc înrădăcinate, nu s-a putut și nu se poate concepe istoria.

Oricum, toate reformele au fost extrem de necesare și benefice! Unele au lăsat urme adânci, altele urme fine; în sfârșit, unele parcă nici n-au existat, fiind reformate de către alte reforme, dacă ne este permisă o astfel de exprimare.

De pildă, reforma în domeniul viticulturii a fost implementată strămoșilor daci acum mai bine de două mii de ani de către Burebista și, deși a început cu stângul, prin arderea viilor, din eșec în eșec, urmașii lui au ajuns în prezent al 12-lea producător mondial de vinuri. Deși a început în ură și dispreț față de băutură, reforma s-a încheiat în iubire și înfrățire cu vinul, berea și rachiul.

Reformele lui Vlad Dracul au avut de la început un rol de asanare morală, iar implementarea lor a fost extrem de dureroasă, nu întotdeauna fățișă, ci mai mult pe la spatele unora dintre beneficiari. Cu toate că aceste reforme urmăreau inițial să curețe de tâlhari codrii, s-au încheiat, după mai multe veacuri, prin curățarea din rădăcini a pădurilor de către hoți... și exportarea lor în țări străine...

În domeniul medical, deși au debutat cu inerente ambiguități (a se vedea cazul doctorilor fără arginți _versus_ al celor cu mulți arginți), reformele s-au succedat în vârtejuri amețitoare, atât de amețitoare, încât bulversarea generală s-a amplificat și s-a adâncit de o asemenea manieră, încât mai bine de 40.000 de doctori au plecat, în final, pe meleaguri străine, ca să-și limpezească gândurile.

În schimb, în domeniul drepturilor omului, cel care a dat de-a lungul timpului mari bătăi de cap guvernanților, deși inițial nici nu s-a vrut să se vorbească despre reforme, treptat-treptat, cătinel-cătinel, acestea au fost implementate cu ajutor dezinteresat din afară, mai cu vorba bună, mai sub amenințarea sancțiunilor. În ultimii ani, avântul reformelor din domeniul drepturilor omului a devenit de nestăvilit, aproape de necontrolat, fiind chiar invidiat de țări cu tradiție democratică.

Cu aportul competent, responsabil și transparent al tehnocrației, reformele actuale din domeniul drepturilor omului au condus la un salt evolutiv incredibil al acestora. Din materiale, concrete și practice au devenit teoretice, un fel de abstracții sau ficțiuni, iar din sărmane și necăjite au devenit un adevărat lux.

Să mai spună cineva că se trăiește rău...

Marius Sorin Ovidiu Bota

#36780

Declarația politică se intitulează „Exproprierea trebuie făcută cu respectarea Constituției!”.

Articolul 44 din Constituție se referă la dreptul de proprietate privată. În actuala lege fundamentală se precizează la articolul 44 alineatul (2) că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, iar la alineatul (3) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. Alineatul (5) prevede că, „pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității”.

Legea nr. 255/2010 specifică, în clar, modul în care o autoritate publică poate realiza o expropriere. Astfel, articolul 4 arată că prima etapă a procedurii de expropriere este aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local. Ulterior, autoritatea care execută exproprierea este obligată la „consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei

proprietarilor”. Ultimele etape prevăzute de lege sunt transferul dreptului de proprietate, respectiv finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere. Toate aceste operațiuni trebuie făcute înainte de demararea proiectului socotit de utilitate publică.

Azi, companiile private și de stat invocă utilitatea publică pentru a realiza investiții care să le aducă profit sau se folosesc de autoritățile statului ca să invoce nevoi publice de investiții. Astfel de nevoi nu sunt neapărat de interes public/utilitate publică și de aceea trebuie clarificat acest aspect. Utilitatea publică trebuie, în primul rând, să fie acceptată de către cei cărora li se adresează, nu de către cei care vor să investească. Legislația trebuie modificată – și în acest sens voi pregăti un proiect legislativ.

Mai nou, se inventează proiecte ca să avem de lucru și să cheltuim banii, fără să ținem cont de beneficiarii proiectului și de necesitățile lor (precum în cazul de la Gorj cu satul Runcurel, expropriat de CEO, sau al proiectului de parcări pentru autovehicule de mare tonaj prevăzut pe DN 18 la Giulești, în Maramureș). Când se realizează o investiție de interes public, aceasta trebuie să respecte Constituția și să urmărească utilitatea publică! Interesul public nu este echivalent cu interesul unei companii de stat, care realizează venituri proprii exploatând acea investiție. În numele acestor investiții, de multe ori se exagerează și se abuzează de banul public, pentru ca ulterior să se realizeze venituri. Acestea nu mai sunt, în fapt, investiții care justifică exproprierea fără acordul expres al proprietarilor. În urma unui proces de expropriere trebuie să rezulte un bun public sau un serviciu public.

Alin Păunel Tișe

#39816

Declarația politică este intitulată „Lipsa autostrăzilor condamnă România la subdezvoltare!”.

Distinși colegi,

Săptămâna aceasta economia națională a mai primit o lovitură: s-au anunțat rezilieri pentru contractele de execuție a două loturi din Autostrada Transilvania. Mai grav este că una dintre rezilieri apare la cererea constructorului, ca urmare a faptului că un an de zile nu a primit ordinul de începere a lucrărilor. Cauza? Nu s-a emis autorizația de construire și nu s-au realizat exproprierile. Deci culpa „statului”!

În România este mult mai simplu să faci hârtii, documentații – tone de hârtii, mai exact – și proceduri decât să construiești propriu-zis.

În acest ritm, cu contracte reziliate sau cu autostrăzi demolate din cauze ce au ținut de decizii politico-electorale greșite ale Guvernului PSD, România nu doar că nu-și dezvoltă economia, ci o blochează.

Autostrăzile „mor” în sertare, îngropate în hârtii și în contracte încheiate în defavoarea interesului public și economic al țării. Birocrația excesivă omoară proiectele esențiale.

În curând vom dezbate noile legi privind achizițiile publice, acum aflate la Camera Deputaților. E nevoie de fermitate, dar și de scurtarea procedurilor sau de protecția autorităților publice și banului public. Este nevoie să ne aplecăm serios și conștiincios asupra lor.

Altfel, efectul va fi la fel ca în cazul codurilor fiscale: o majoritate având interese diferite de cel public va cauza daune economiei și țării. Efectele se vor vedea tot după un an: blocaje, agenți economici în criză, numărul de falimente dublat.

Vă solicit să ne aplecăm serios asupra acestor acte normative. Vă invit să nu le tratăm superficial și dezinteresat, ca apoi să fie modificate săptămânal prin ordonanțe de urgență! De calitatea lor vor depinde atât calitatea lucrărilor publice, cât mai ales dezvoltarea și urgentarea investițiilor.

Paul Ichim

#45418

Spre finele anului 2015, precedentul Guvern a încercat să corecteze o nedreptate socială, crescând veniturile lumii medicale, cu promisiunea că în 2016 va fi încă o ajustare în sens pozitiv.

Realitatea finalului de an este bine cunoscută – Guvernul a fost schimbat. La preluare, actualul Guvern a spus că va analiza situația salarizării și va veni cu o lege unitară.

Am reținut că precedentul Guvern anunța că proiectul de lege a salarizării unitare este gata, că există resurse financiare rezonabile, iar salarizarea va fi cu o creștere în toate domeniile. Dar acum au trecut patru-cinci luni de nouă guvernare și aflăm, voalat, cu jumătate de gură, că de fapt nu există resursă financiară pentru creșteri salariale. Cu toate acestea, săptămâna trecută era să fie depusă o ordonanță de urgență având ca obiect de reglementare chiar salarizarea.

Declarativ, toate forțele politice, președintele, guvernele succesive au recunoscut că există două domenii prioritare, respectiv sănătatea și învățământul. Surpriza mare din grila de salarizare era că în cele două domenii prioritare veniturile scădeau, și nu creșteau. Tot din documentul precizat aflăm de o propunere pe care am considerat-o chiar... perversă. Categoria care ar fi primit venituri crescute era cea a parlamentarilor.

Din perspectiva faptului că profesia de bază este aceea de medic cu activitate didactică și actual parlamentar, cred că pot să emit niște opinii pe această temă.

Fără echivoc, în conștientul public parlamentarul român are o percepție tare proastă, cu o credibilitate scăzută. Populația așteaptă ca parlamentarii să fie un exemplu de seriozitate, de profesionalism și responsabilitate. În această situație, să prezinți că veniturile parlamentarilor vor crește, timp în care lumea medicală și cea din învățământ vor avea o ajustare negativă, este cel puțin pervers.

Refuz să cred că specialiștii ce au lucrat la această grilă de salarizare nu cunoșteau realitatea.

Am fost martor când lucrători din domeniul medical, epuizați de grijile cotidiene, ale plății facturilor din veniturile indecent de mici, înjurau savuros parlamentarii.

Măi dragilor, cei din Ministerul Muncii, încetați a mai face astfel de scenarii odioase!

Bine că ministrul muncii, dintr-un gest de decență, și-a depus mandatul. Ce te faci, că au rămas „profesioniștii” din minister, care vor sfătui următorul ministru?

Cu astfel de scenarii de pus în opoziție diverse categorii sociale nu se rezolvă nimic.

Vă rog, decență, onorați „profesioniști” de la Ministerul Muncii!

Aștept oficial de la Guvernul României să explice populației unde sunt banii lui Ponta. Dacă nu au fost, să explice clar și fără echivoc realitatea, iar minciuna să fie devoalată. Aștept însă și strategia actualului Executiv privind sănătatea și învățământul.

Cu stimă, dr. Paul Ichim, senator PNL

Traian Constantin Igaș

#48276

Declarația politică este intitulată „Monumentele – repere istorice de netăgăduit”.

## Stimați colegi,

Monumentele istorice constituie repere ale istoriei, culturii și civilizației naționale și universale. Ele sunt parte din patrimoniul cultural național și sunt protejate prin lege. Pentru protecția și conservarea acestora, pentru păstrarea și promovarea lor, 18 aprilie a fost aleasă și aprobată de UNESCO, în anul 1983, ca Ziua internațională a monumentelor și siturilor, inițiativa aparținând Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor.

Rolul acestei zile speciale, dedicată monumentelor, este de a atrage atenția asupra diversității patrimoniului istoric mondial și, în același timp, de a trage un semnal de alarmă asupra vulnerabilității acestuia și necesității sporirii eforturilor pentru protecția și conservarea lui. În anul 1972, statele membre UNESCO au inițiat o mișcare cu scopul de a institui o listă de obiective și locații cu valoare majoră pentru identitatea culturală, naturală și istorică a planetei, Lista patrimoniului mondial UNESCO. România a aderat la această convenție în 1990.

## Stimați colegi,

Monumentele și siturile nu sunt nici de stânga și nici de dreapta, aparținând națiunii, comunităților. În ultimii ani s-a ajuns la o criză dublă: atât de natură juridică, deoarece legislația de protecție nu se aplică sau se aplică doar parțial, cât și una de sistem, sistemul de protecție fiind caracterizat de fragilitate.

În acest fel, vom ajunge la o lipsă de educație a generațiilor care ne urmează! Comparativ cu lista anterioară, din 2010, au fost declasate de către Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, 49 de monumente și au fost clasate 644 de monumente – de arheologie, de arhitectură, de for public și monumente memoriale și funerare.

## Stimați colegi,

Este și de datoria noastră, a parlamentarilor, să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul în care se află bogăția culturală a județelor pe care le reprezentăm. În județul Arad sunt peste 400 de obiective incluse în Lista monumentelor istorice – situri arheologice, ansambluri de arhitectură, monumente de arhitectură, monumente memoriale și de for public. Ansamblurile cuprind două, trei sau mai multe obiective. Dintre aceste monumente, peste 100 sunt de interes național, celelalte de interes local.

Un monument de o mare importanță și semnificație pentru județ este cel al Marii Uniri de la 1918. Dar această speță este una cu probleme tărăgănate de ani de zile, deși investițiile au fost și sunt majore. Am adresat o întrebare ministrului culturii, domnului Vlad Alexandrescu, pentru a vedea care este stadiul acestui proiect și când se estimează că va avea loc amplasarea monumentului. La biroul parlamentar am avut o serie de audiențe în care cetățenii mi-au adresat întrebări referitoare la stagnarea amplasării monumentului de atâția ani de zile. Din informațiile publice se cunoaște faptul că Ministerul Culturii și Primăria Arad vor semna un protocol care stabilește principalele obligații ale municipalității arădene, ale sculptorului și ale ministerului. De asemenea, se cunoaște faptul că municipalitatea a alocat suma necesară din bugetul local pentru lucrările la amplasamentul monumentului.

## Stimați colegi,

V-am prezentat situația monumentului de la Arad pentru a argumenta necesitatea implicării unui parlamentar în ceea ce privește situația monumentelor și siturilor de pe raza județelor pe care le reprezentăm. Consider că este de datoria noastră să ne interesăm dacă și unde există blocaje în procesul de restaurare și protejare a monumentelor și siturilor din România.

Cu ocazia celebrării Zilei internaționale a monumentelor și siturilor, să ne aplecăm atenția asupra necesității implicării pe această zonă. Să apreciem bogățiile trecutului și, mai cu seamă, să învățam să le conservăm pentru istoria și bucuria generațiilor următoare!

Vă mulțumesc.

Nelu Tătaru

#52256

Declarația politică se intitulează „Creșterea natalității trebuie să fie o prioritate pentru o Românie îmbătrânită”.

România este o țară îmbătrânită. Acum, unul din șapte români are peste 65 de ani, dar, dacă în următorii 15 ani nu se vor naște mai mulți copii, raportul va deveni de unu la cinci.

Este o parte bună și o parte rea a îmbătrânirii populației. Partea bună este că acest rezultat se datorează progresului social obținut prin dezvoltarea medicinii, creșterea calității vieții, reducerea mortalității și creșterea duratei medii de viață. Partea negativă este și foarte gravă – modificarea structurii populației este determinată de scăderea semnificativă a natalității. Suntem printre țările europene care se confruntă cu o îmbătrânire accelerată a populației, specialiștii avertizând că până în anul 2050 peste 60% dintre cetățenii României vor fi de vârsta a treia.

Îmbătrânirea populației înseamnă, din punct de vedere economic, mai mulți pensionari susținuți de mai puține persoane care lucrează. Pentru noi situația se complică și mai tare, întrucât românii activi sunt tot mai tentați să plece la lucru în străinătate, pentru salarii mai bune. Acest lucru se traduce printr-un dezechilibru la sistemul de pensii, la sănătate și mai ales pe piața muncii. Potrivit statisticilor, cele mai mari probleme pentru sistemul de pensii vor fi în jurul anului 2035. Atunci se va retrage din câmpul muncii o generație de aproape două milioane de oameni născuți după interzicerea întreruperilor de sarcină, în 1966. Până atunci, România trebuie să dezvolte sisteme private de pensii și sănătate suficient de puternice pentru a prelua o parte din povara din sectorul public, pentru a evita colapsul. Unele consecințe economice și sociale pot fi deja resimțite.

În ultimii 22 de ani populația a scăzut continuu și astăzi suntem mai puțini cu aproape două milioane de locuitori. Așadar, populația României s-a redus constant, iar o importanță deosebită o are schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor față de propria reproducere. Tinerele cupluri doresc copii mai puțini, unul de preferință, și aduși pe lume la o vârstă mai ridicată. Aceasta a devenit regula care domină comportamentul reproductiv al cuplurilor tinere.

Scăderea natalității a determinat reducerea absolută și relativă a populației tinere, cu vârste între zero și 14 ani. Astfel, ponderea populației tinere s-a redus în ultimele două decenii de la aproape 24% la doar 15%. Aceste transformări se produc lent, iar efectele le vom resimți în plin peste mai mulți ani, dar este o certitudine că, dacă nu luăm măsuri chiar de acum, impactul în societate și economie va fi major.

Președintele a promulgat legea privind indemnizația pentru creșterea copilului și a fost eliminat plafonul maxim care discrimina o anumită categorie de părinți. Astfel, unul din părinți poate sta acasă doi ani și să primească 85% pentru creșterea copilului, indiferent cât înseamnă această sumă. A fost eliminată și opțiunea de a sta acasă un an sau doi ani, acordându-se totuși un „stimulent de inserție”, în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată pentru persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada

la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului. Până acum, șase din 10 părinți (marea majoritate mame) se întorc la muncă înainte ca pruncul lor să împlinească un an, tocmai pentru că indemnizația era plafonată.

Toate aceste măsuri repară o situație discriminatorie și țintesc un punct nevralgic – natalitatea. Redresarea demografică trebuie să fie o prioritate pentru întregul sistem instituțional din România și reclamă un efort concertat. Acest ajutor financiar extrem de important este un prim pas, întrucât este necesară o politică solidă și coerentă pentru creșterea natalității. Serviciile oferite de stat părinților trebuie să fie de calitate, eficiente, creșele să fie suficiente și cu personal pregătit și responsabil. De asemenea, o serie de facilități care să sprijine creșele private ar fi o altă direcție bună. Decizia de a avea sau nu un copil este, desigur, una personală, care privește cuplul sau familia, iar relația dintre parteneri sau climatul familial influențează decisiv o astfel de hotărâre. Pe de altă parte, cultura națională și susținerea din partea statului sunt și ele importante. Tinerele familii vor fi mult mai încrezătoare și chiar încurajate să aibă copii atunci când vor avea un ajutor real din partea statului și nu vor mai simți povara unui sistem care discriminează sau care nu se pliază pe nevoile beneficiarului direct.

Găvrilă Ghilea

#56846

Declarația politică este intitulată „Economia se pune – de pe butuci – pe roate”.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Conform informațiilor diseminate recent de Institutul Național de Statistică, în luna februarie 2016 lucrările de construcții au crescut, față de aceeași lună a anului trecut, cu 8,7%.

Pe de altă parte, analiștii au evidențiat trendul ascendent al acestui important sector al economiei naționale, în aceeași lună de referință, februarie 2016, volumul lucrărilor de construcții fiind mai mare față de luna precedentă, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate.

Astfel, ca serie brută, din punctul de vedere al specificității acestor lucrări, construcțiile noi au înregistrat o creștere de 39,3%, reparațiile capitale dețin o pondere de 36%, în timp ce reparațiile curente și întreținerea s-au majorat, la rândul lor, cu 14,8%.

De asemenea, din aceeași abordare statistică, sectorul clădirilor nerezidențiale a crescut cu 45,15%, cel al construcțiilor inginerești cu 33,3%, iar cel al clădirilor rezidențiale cu 9,7%.

Asistăm, așadar, la primele semnale certe ale dezghețului economiei naționale, adusă în stare de avarie după cei trei ani și jumătate de guvernare a Cabinetului Ponta, care a dispus discreționar de resursele bugetare, deturnându-le de la lucrările de investiții și redirecționându-le în sinecuri politice și pomeni electorale.

Românii trebuie să afle că doar ratarea obiectivelor asumate încă de la instalarea acestui guvern, în primăvara anului 2012, a dus la amânarea _sine die_ a relansării economice a țării noastre, deși țara ieșise pe plus din cei trei ani de criză, chiar cu prețul asumat și atât de greu plătit al tuturor sacrificiilor sociale.

Dar, în absența unei viziuni economice pe termen lung și fără predictibilitatea atât de necesară creării locurilor de muncă promise, preocuparea fostei guvernări s-a limitat doar la promovarea unor măsuri populiste, nesustenabile din punct de vedere bugetar, care au avut ca unic efect și singură sursă de finanțare numai creșteri succesive de prețuri prin suprataxare și supraaccizare, pe care așa-numitele reîntregiri de salarii sau majorări de pensii nu au reușit să le înghită.

Cred că este limpede pentru toată lumea faptul că preluarea guvernării de către Cabinetul de miniștri tehnocrați nu poate produce peste noapte un reviriment economic miraculos, după cei peste trei ani de letargie, dar poate imprima un ritm de creștere sănătoasă, în sectoare-cheie, generatoare de valoare adăugată și locuri de muncă, cum este cel al construcțiilor.

O repetiție generală, dacă vreți, pentru viitorul guvern politic, care va fi de dreapta sau nu va fi deloc... Vă mulțumesc.

Dorin Păran

#59619

Declarația politică se intitulează „Uniunea Interparlamentară”.

Domnule președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor senatori,

Așa cum știm cu toții, Uniunea Interparlamentară (UIP) este o organizație internațională a parlamentelor dintr-o serie de țări.

La 30 iunie 1889 s-a luat decizia unei instituții permanente – ca act fondator al Conferinței Interparlamentare și deci, implicit, al Uniunii Interparlamentare.

Uniunea Interparlamentară are și un statut, care pe parcursul anilor a suferit numeroase transformări și modificări (în 1976, 2003, 2013 etc.), sediul Uniunii aflându-se acum la Geneva, în Elveția.

Așa cum este acum, Uniunea Interparlamentară este un forum global al dialogului și al acțiunii parlamentare, în scopul păcii și cooperării și al democrației popoarelor.

Uniunea Interparlamentară sprijină eforturile ONU, ale cărei obiective sunt împărtășite. De altfel, după 2002, Uniunea Interparlamentară are statut de observator pe lângă ONU.

Așa cum reiese din cele de mai sus, principalele domenii de activitate ale Uniunii Interparlamentare sunt: pacea și securitatea, democrația reprezentativă, drepturile omului, educația, știința și cultura.

În prezent, 166 de țări membre, printre care și România, sunt afiliate la Uniunea Interparlamentară.

De altfel, Uniunea Interparlamentară are și următoarele organisme de lucru: Adunarea, Consiliul director, Comitetul executiv și Secretariatul. Actualul președinte al Uniunii Interparlamentare, ales de Consiliul director, este Saber Chowdhury, parlamentar din Bangladesh.

Parlamentele se reunesc pe parcursul sesiunilor, pe grupuri geopolitice. Astfel, avem șase grupuri. România face parte din Grupul 12 plus (cu alte 46 de state).

Astfel, după 1989, Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) și-a reluat activitatea în octombrie 1990, cu ocazia reuniunii din Uruguay. Actualmente, GRUI din Parlamentul României are 25 de membri, senatori și deputați.

Acum, la marcarea a 125 de ani de la afilierea Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară, urez și eu alături de dumneavoastră „La mulți ani!” Uniunii Interparlamentare.

Vă mulțumesc.

Haralambie Vochițoiu

#61781

Declarația politică este intitulată „Echipa feminină de gimnastică artistică a României”.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Am luat cu toții la cunoștință, cu amărăciune, că, pentru întâia oară în jumătate de secol de participare a gimnastelor noastre la Jocurile Olimpice, România ratează calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Reținem că, din anul 1976, reprezentativa feminină de gimnastică a câștigat întotdeauna o medalie la această competiție, iar gimnastica artistică este sportul care ne-a adus cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice: 25 de medalii de aur, 20 de argint și 26 de bronz.

În ceea ce ne privește, avem convingerea că ratarea calificării nu se datorează unei diminuări a rezervei de talent și a potențialului pe care sportivii români îl prezintă, ci unor alte cauze, care țin de felul în care sportul și performanța sunt sprijinite și promovate în această țară. Totodată, modul în care sunt atrași tinerii către sport este lacunar, ca și felul în care se realizează selecția, în așa fel încât corpul de antrenori nu beneficiază suficient de pe urma spiritului de concurență și motivare care ar trebui să-i anime pe sportivi.

O altă problemă asupra căreia ministrul tineretului și sportului și Federația Română de Gimnastică trebuie să se aplece cu toată atenția este felul în care atât sportivii, cât și antrenorii sunt stimulați logistic și financiar, astfel încât criteriile de performanță și executarea antrenamentelor să le fie principala preocupare. Păstrarea valorilor de care dispunem este și ea o prioritate, iar pe această direcție constatăm că unele dintre echipele care au promovat calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au antrenori români.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Cea mai dureroasă contraperformanță din istoria sportului românesc trebuie să ne dea impulsul de a studia cauzele care ne-au condus aici. Consider că actualizarea unora din principiile pe care sportul de masă era fundamentat în trecut și gândirea unor politici care să se adreseze pe termen lung problemelor sportului românesc în general și gimnasticii în special sunt căile pe care trebuie să le urmăm pentru a preveni alte eșecuri răsunătoare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Eugen Durbacă

#65366

Declarația politică este intitulată „Etichetarea alimentelor”. Problema creșterii în greutate este tot mai prezentă în societatea actuală, iar consecințele acesteia duc la o stimă de sine scăzută, probleme grave de sănătate, precum și deteriorarea vieții personale și profesionale. Toate acestea ar putea fi evitate printr-o atenție sporită la ambalajul produsului pe care îl punem în coș la supermarket.

În fiecare zi suntem invadați de tot felul de reclame atrăgătoare la biscuiți, ciocolată, chipsuri sau sucuri. Acestea conțin aditivi, coloranți artificiali, detalii regăsite pe ambalajul produselor achiziționate, doar că foarte puține persoane acordă importanță acestor detalii, probabil și din cauză că nu știu exact cum să interpreteze aceste informații.

Este dreptul nostru să cunoaștem ingredientele care se găsesc în alimentele cumpărate, un drept necesar pentru a evita sau combate problemele legate de greutate.

Dar foarte important este să știm cum să interpretăm eticheta de pe ambalaj.

Valoarea energetică este foarte importantă, deoarece dictează numărul de calorii ingerate. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de numărul mic de calorii, deoarece el este calculat doar în baza a 100 de mililitri sau grame din produsul respectiv.

Pe lângă informațiile nutriționale, ambalajele ar trebui să conțină detalii care să susțină schimbarea comportamentului legat de alimentație și să promoveze un stil de viață sănătos.

Cercetările din ultima perioadă susțin ideea conform căreia eticheta ambalajelor ar trebui să conțină informații despre timpul necesar de mișcare sau exercițiile fizice necesare pentru a arde caloriile alimentelor consumate.

Informația trebuie să fie cât mai simplă, pentru ca publicul să decidă cu ușurință ce alimente să cumpere. De asemenea, o informare eficientă a consumatorilor cu privire la tipul de activitate fizică necesar ce poate fi efectuat pentru a arde caloriile consumate ar încuraja și alegerea alimentelor mai sănătoase și a porțiilor mai mici.

Vă mulțumesc.

Mihai Niță

#67409

Declarația politică se intitulează „Câți Brâncuși mai sunt în România?”.

La 18 aprilie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, din inițiativa Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor – ICOMOS. În prezent, Lista patrimoniului mondial include 1.007 proprietăți din 161 de state-părți (care au aderat la Convenție), monumente care fac parte din patrimoniul cultural și natural, pe care Comitetul Patrimoniului Mondial le consideră ca având o valoare universală excepțională. Dintre acestea, 779 au specific cultural, 197 sunt naturale, 31 sunt mixte, iar 46 sunt în pericol de a se distruge.

România a acceptat Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural la 30 martie 1990. Pe Lista patrimoniului mondial aparținând României se află Delta Dunării, unele biserici din Moldova, Mânăstirea Horezu, satele cu biserici din lemn sau fortificate din Transilvania, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric din Sighișoara.

Dar, în afară de cele enumerate, țara noastră deține, asemenea altor civilizații cu un trecut de excepție, multe alte valori culturale, aflate pe teritoriul național sau în alte locuri de pe mapamond. Ne referim aici la opere de artă și la dovezi ale capacității de creație a unor români care au contribuit la creșterea valorii patrimoniului universal artistic sau științific. Asemenea nouă, alte națiuni sunt reprezentate peste hotare prin lucrări de certă valoare artistică, ce se află expuse în marile muzee ale lumii sau în piețe publice, situate la mii de kilometri de locul în care au fost create. Unele dintre acestea sunt operele lui Constantin Brâncuși, ajunse în muzee din Franța sau din Statele Unite, întrucât, la vremea când au ieșit de sub dalta marelui sculptor, autoritățile române nu s-au arătat interesate de valoarea lor artistică, fiind chiar controversate ori contestate.

Iată că, în zilele noastre, Guvernul ar dori să achiziționeze una dintre lucrările sale de referință, respectiv „Cumințenia pământului”. Din lipsa fondurilor necesare, s-a recurs chiar la o soluție de avarie, prin strângerea banilor prin subscripție publică, asemenea precedentului utilizat pentru construirea Ateneului Român, în anii 1886–1888. Nu opinăm că ar fi bine sau că ar fi rău că se procedează așa. Dar la Hobița, satul din Gorj unde a văzut lumina zilei marele maestru al artei românești, încă mai zace în paragină casa memorială a sculptorului și pictorului de talie mondială. Lucrările sale monumentale de la Târgu Jiu au fost recondiționate în condiții precare, fără consultarea unor specialiști autorizați, urmarea fiind accentuarea stării de degradare a operelor brâncușiene. Așadar, ne doare sufletul pentru creația lui Brâncuși sau dorim să facem numai o demonstrație de patriotism, prin mediatizarea intensivă a preocupării autorităților pentru valorile culturale naționale?

Nu vedem niciun fel de interes pentru conservarea și punerea în valoare a siturilor de la Sarmizegetusa ori de la Porolissum și nici faptul că Delta Dunării se degradează nu pare a fi intrat în atenția autorităților, deși este imperios necesar. Sighișoara a rămas cunoscută în lume ca locul în care vampirul Țepeș ar fi mâncat oameni. Cetatea de la Poenari are aceeași soartă. N-am văzut ca România să ia atitudine și să repună în drepturi personalitatea marelui voievod Vlad Țepeș, un mare conducător, politician și militar de excepție, răpus prin viclenie și trădare. Mai știe cineva ce s-a ales de comorile Brâncovenilor? Se știe pe mâna cui au ajuns și dacă se mai află în țară? Au ajuns străinii să recunoască trecutul îndepărtat plin de măreție al strămoșilor noștri, în timp ce Ministerul Culturii se complace într-o letargie inadmisibilă.

Pentru aceste obiective importante ar trebui să facem rost de fonduri financiare, pentru ridicarea prin cultură a generației tinere și mai ales, dacă veni vorba, pentru susținerea financiară a unor tineri săraci și talentați care ar putea ajunge, astfel, Brâncușii de mâine ai României. Știe cineva câți Brâncuși mai sunt în România?

Vasile Nistor

#71518

## Stimate colege, Stimați colegi,

Pe 12 aprilie s-a sărbătorit Ziua mondială a aviației și cosmonauticii, eveniment ce a marcat primul zbor al unui om în spațiu, Iuri Gagarin, în anul 1961. Pe această cale, doresc să aduc un omagiu celor mai importanți pionieri ai aviației române, dar și mondiale, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, ale căror contribuții au dus la modernizarea celui mai rapid mijloc de transport.

Totodată, vreau să trag un semnal de alarmă cu privire la situația cu care producția românească de aeronave se confruntă. Dacă nu demult era printre cei mai importanți producători de aeronautice, astăzi industria din acest domeniu se rezumă doar la producția de subansambluri, componente de elicoptere și componente pentru aeronavele de pasageri.

În contextul transformărilor mediului internațional de securitate, România, ca membru al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, poate și are datoria de a dezvolta un sistem defensiv aviatic performant și de a investi în modernizarea companiilor aeronautice românești care pot furniza echipamentele și aparatele de zbor necesare asigurării unei forțe de apărare comune. Încheierea unor parteneriate strategice cu statele membre NATO, precum și cu Uniunea Europeană, prin care forțele aliate să folosească

aparate de zbor fabricate în România reprezintă o strategie prin care pot fi generate efecte pozitive pentru economia țării, precum și pentru industria de apărare.

Printre cele mai importante companii producătoare de avioane românești de luptă se numără Avioane Craiova, IAR Brașov și Aerostar Bacău. Celebrele avioane produse în România, precum IAR 93 și MiG-21 Lancer, sunt o frumoasă amintire în mentalul colectiv al românilor, însă lipsa lor reprezintă un real motiv de îngrijorare.

Lipsa stabilității la granițele țării noastre trebuie analizată foarte atent din punctul de vedere al securității. Dorințele expansioniste ale Rusiei, care prin politicile sale dorește destabilizarea Ucrainei și a întregii Uniuni Europene, ne produc temeri în momentul în care ne gândim la cum ne-am putea apăra în cazul unei astfel de agresiuni.

În aceste condiții, Ministerul Apărării Naționale a luat decizia de a cumpără 12 avioane F-16, second-hand, din Portugalia pentru a securiza spațiul aerian. În opinia mea, achiziționarea de avioane de luptă second-hand nu este cea mai înțeleaptă decizie, deoarece capacitatea lor maximă de acțiune nu poate fi atinsă, din cauza uzurii. Cred cu tărie că inginerii români sunt capabili să creeze în fabricile existente deja pe teritoriul României avioane de apărare mai performante în vederea asigurării securității naționale, exact cum fabricile din perioada comunistă o făceau în timpul Războiului Rece.

Pentru a demonstra acest lucru, compania băcăuană SC Aerostar – SA a organizat în data de 16 aprilie Ziua porților deschise, prilej cu care Grupul Industrial Aeronautic Bacău a dorit să prezinte cetățenilor importanța menținerii unui sistem aeronautic dezvoltat pentru apărarea statului român. Evenimentul s-a dovedit un real succes, având în vedere numărul foarte mare de vizitatori. Aerostar Bacău este un furnizor de prim rang în domeniul mentenanței avioanelor civile și asigurării unei industrii aviatice moderne. Datorită tehnologiei de ultimă generație de care dispune, compania poate oricând să treacă la fabricarea avioanelor militare, dacă statul român dorește să o susțină în acest demers.

Luând în considerare aceste evenimente amintite, dar și poziția strategică a României, consider că parteneriatele cu aliații noștri din Uniunea Europeană și din NATO trebuie regândite, pentru a susține producerea avioanelor de luptă pe teritoriul țării noastre. Capacitatea României de a produce avioane trebuie valorificată, datorită fabricilor deja existente specializate în acest domeniu. Partenerii noștri externi trebuie să analizeze situația fabricilor românești producătoare de avioane, deoarece instabilitatea din Orientul Mijlociu, dar și amenințările Rusiei sunt din ce în ce mai mari, iar tehnologia de care dispun aceste companii românești este avansată și capabilă de construirea de aeronave performante, benefice securității spațiului aerian european și mondial.

Printr-un parteneriat NATO–UE, în România pot fi produse avioane de luptă capabile să ofere un randament ridicat din punct de vedere militar, ținând cont de potențialele conflicte din Balcani și Orientul Mijlociu. O gândire comună a acestor actori privind dezvoltarea capacității de producție performante care s-ar putea construi în România ar duce la asigurarea securității în Balcani, Orientul Mijlociu, Europa și chiar în întreaga lume.

Vă mulțumesc.

Gheorghe Saghian

#76202

## **Domnul Gheorghe Saghian:**

Declarația politică se intitulează „Interpretarea venitului minim garantat”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

De multe ori auzim fraze sau sintagme care sunt considerate importante, dar care par a fi doar simple cuvinte sterile în discuții și în reglementari. Firește, acest lucru este nociv și consider că trebuie identificate cu foarte mare acuratețe efectele unei măsuri înainte de a fi implementată. De exemplu, luând cazul unui județ sau al unei regiuni, observăm că problemele generale identificate pornesc de la lege și interese politico-administrative și se opresc la situația infrastructurii locale și la felul în care afectează aceasta dezvoltarea industrială a zonei. O situație complexă, care arată, pentru cine vrea să vadă, unde trebuie exact să intervină legiuitorul: la ruptura existentă între producători și instituțiile guvernamentale.

Din păcate însă, dialogul social lipsește cu desăvârșire, iar prăpastia dintre patronate, sindicate și Guvern e tot mai accentuată. În localitățile mici, unde un investitor ar putea deschide un punct de lucru, în care să angajeze oameni din localitate, primarii se comportă ca și cum n-ar vrea atragerea de investiții care pot crea locuri de muncă. Pentru că, probabil, este mai convenabil – din punctul de vedere electoral, nu al interesului general al localității – să se dea ajutoare sociale și, astfel, să se asigure o masă de manevră

din cei care trăiesc în deplină dependență de primar și de venitul minim garantat.

În acest context, măsurile de protecție socială sunt considerate exagerate, spunându-se chiar că încurajează nemunca. Firește, acest lucru devine plauzibil când observăm că mulți dintre cei care se străduiesc să creeze și să ofere locuri de muncă se lovesc, de multe ori, de refuzul de a munci.

Numeroși întreprinzători consideră că o creștere a salariului minim, prin lege, fără să se țină cont de condițiile specifice dintr-un domeniu de activitate, implică majorarea salariilor tuturor angajaților, creștere necorelată cu productivitatea muncii. Practic, pentru mulți este doar o măsură de politică socială pe banii angajatorilor.

Cu toate acestea, este necesar ca venitul minim garantat să aibă un nivel decent, care să permită fiecărui angajat să ducă un trai în condiții demne. Consider însă că, dacă tot se dorește mărirea periodică a venitului minim garantat, este necesar să se aducă și schimbări prin care să se motiveze angajatorii care respectă legile și care au angajați plătiți corespunzător. Un exemplu îndrăzneț ar fi ca firmele care și-au plătit la timp taxele și impozitele în decursul unui an fiscal să nu fie impozitate pentru primele acordate salariaților la sfârșitul anului. Și exemplele nu trebuie să se oprească aici.

Este de datoria noastră să susținem legi care să îmbunătățească viața tuturor românilor, iar modificările efectuate trebuie făcute în mod echilibrat, analizând efectele reglementărilor asupra tuturor actorilor implicați.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian.

Cuprins

Stenograma

Ședința