Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2010
procedural · adoptat
Șerban Constantin Valeca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Educația – de la un troc politic al guvernanților la vânzarea speranțelor copiilor români”.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Am crezut că actualii guvernanți îi tratează politic și încearcă să îi politizeze numai pe cei maturi, împărțindu-i în portocalii și restul. Iată însă că acum s-a ajuns la limita absurdului, actuala putere considerând că toți copiii care contează sunt ai celor portocalii, de altă etnie sau ai celor veniți vremelnic de aiurea. Pentru ei, restul copiilor nu contează în malaxorul politic.
Nu! Copiii sunt ai românilor, ai tuturor românilor, copiii sunt cei pentru care muncim să le asigurăm o viață mai bună decât a noastră – în buna tradiție românească – și sunt cei cărora dorim să le asigurăm o educație de calitate.
În aceste condiții, lipsa de considerație arătată propunerilor de completare a Proiectului Legii educației venite din partea părinților, profesorilor, sindicatelor, asociaților profesionale și a celorlalți membri ai Parlamentului nu poate fi catalogată decât desconsiderare asupra viitorului locuitorilor acestei țări.
De fapt, stimate colege și stimați colegi, asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației este doar un troc politic între PDL și UDMR, recunoscut, de altfel, de PDL.
Pentru a se menține la putere, portocaliii sunt în stare să negocieze și să ofere orice, de la posturi de prefect sau inspector general în învățământ la studierea istoriei și geografiei în limba maternă în timpul gimnaziului și liceului și la posibilitatea ca minoritățile să învețe limba română în regim de limbă străină. Așadar, acest Guvern, care inunda spațiul public cu vorbe despre „popor” și „români”, consfințește prin actuala lege ca în județele din Ardeal limba română să devină limbă străină.
Prin această atitudine, puterea portocalie demonstrează, așa cum spuneam, că nu mai are nimic sfânt care să nu poată fi negociat pentru a se menține la putere. Această atitudine conduce la un model de societate pe care 90% din români nu îl doresc. Iată cum, stimați colegi, actuala putere, după ce ne-a distrus prezentul, se pregătește acum să ne distrugă și viitorul.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Aș vrea să vă citesc un mesaj scris de o cititoare drept comentariu la editorialul unui ziarist la data asumării răspunderii Guvernului pe Legea educației: „Mare parte a dascălilor ne merităm soarta. Din lașitate, am acceptat mediocritatea actului educațional, am acceptat niște tichete amărâte de la primării PDL în locul unor drepturi prin lege garantate – plata navetei măcar –, am acceptat să plecăm în concediu fără plată, fără prea multe comentarii, ne-am bucurat că nu s-au ținut serbări de iarnă, că e iarnă și motive mai sunt; în particular, acum, cu această tăiere, nu am făcut nimic în vară. Eram în concediu, nu? Doar după 40 de zile s-au mai mobilizat la gestul doamnei învățătoare... Nu înțeleg de ce nu putem înțelege că viitorul nu mai e al adulților de azi, ci al copiilor pe care îi avem ca obiect al muncii și le-am vândut speranțele, pentru că nu avem curaj decât să vorbim pe la colțuri și să ne afectăm familia cu grijile ce ni le merităm!”