Stenogramă plen

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc domnului senator Gheorghe David, secretarul Senatului, pentru realizarea apelului și confirmarea cvorumului.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Declar deschisă ședința Senatului României de astăzi, 1 noiembrie 2010.

În conducerea ședinței de astăzi voi fi asistat de către colegii noștri, secretari ai Senatului, domnii senatori Gheorghe David și Adrian Țuțuianu.

În acest moment, avem 99 de semnături indicând prezența colegelor și colegilor în sala noastră de plen.

Dați-mi voie, așa cum îmi face plăcere de fiecare dată, să-i urez și să-i urăm „La mulți ani!” domnului senator Petru Bașa. Astăzi este ziua sa de naștere.

La mulți ani, domnule senator, sănătate și putere de muncă!

Stimați colegi,

Aveți în fața dumneavoastră propunerea de ordine de zi de astăzi.

Doresc să vă rog să reveniți la locurile dumneavoastră pentru a vă putea pronunța cu privire la ordinea de zi.

Programul de lucru – program obișnuit pentru ziua de luni.

Intrăm în primul punct al ordinii de zi, declarații politice.

Îl invit pe domnul senator Dumitru Oprea, reprezentând Grupul parlamentar al PDL, pentru a ne prezenta declarația sa politică, se pregătește domnul senator Adrian Țuțuianu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

## Domnule președinte,

Dragi colegi,

Declarația politică este intitulată „Uniunea Europeană le va face zile negre demagogilor din România”.

Politicienii obișnuiți să trăiască din demagogie au acum motive să fie triști. Vremurile când administrau cu inconștiență resursele țării și transformau în circ campaniile electorale sunt pe sfârșite. Europa s-a trezit din letargie și pune opreliști derapajelor financiare.

După cum știți, țările membre ale Uniunii Europene au convenit în ultimul Consiliu European să creeze un mecanism de supraveghere a dezechilibrelor macroeconomice la nivel național.

De asemenea, bugetele statelor membre trebuie să fie conforme cu standardele fiscale ale Uniunii Europene. În caz contrar, vor exista sancțiuni severe aplicate de Comisia Europeană. Prin urmare, orice măsură sau promisiune populistă care va provoca instabilitate financiară va fi taxată imediat de Bruxelles.

Astfel, cine va mai vântura așa-zisele măriri de salarii și investiții imense în ochii electoratului va trebui să

demonstreze cu creionul pe hârtie că este o propunere realistă. De acum, controlul deficitelor bugetare și al datoriilor publice va sta la baza oricăror planuri de guvernare, iar răspunderea pentru eșecul administrării unei țări va fi mai vizibil și cuantificabil în bani. La fel de vizibilă este și ipocrizia criticilor aduse de opoziție unui Executiv care ia măsuri nepopulare tocmai pentru corectarea unor astfel de derapaje financiare.

Prin urmare, probabil că tristețea cea mai mare va fi în rândul socialiștilor europeni. Excesele nesăbuite ale statului social sunt îngrădite măcar prin presiunea actualei crize, dacă nu a fost posibil prin bun-simț și rațiune. Toți politicienii trebuie să înțeleagă că nu pot cheltui ceea ce nu au și nu pot să arunce pe umerii altor generații propria lor nesăbuință. Singurul regret pe care îl putem avea este că hotărârea nu a venit cu câțiva ani mai devreme. Atunci, probabil că și demagogii de profesie din România ar fi fost împiedicați să îngroape țara în datorii și deficite enorme, poate că premierii și finanțiștii guvernelor ar fi administrat mai responsabil resursele statului, iar efectele crizei ar fi fost mai blânde.

Istoria nu se face însă cu „ce-ar fi fost dacă”... Este bine totuși că noul acord al Consiliului European, ce va fi supus votului până la sfârșitul anului 2010, arată că învățăm ceva din această istorie, iar pentru a ne consolida cu toții perspectivele de viitor nu trebuie decât să procedăm la fel și în Parlamentul României. Până atunci, poate că membrii opoziției vor binevoi să se întoarcă la lucru, chiar dacă votarea acordului ar însemna diminuarea populismului cu care s-au obișnuit să defileze.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Adrian Țuțuianu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Ioan Ghișe, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „PDL a ucis democrația. În România se instaurează dictatura”.

Am să și explic de ce.

Stimați colegi,

Nu aș fi vrut pentru nimic în lume să încep și această săptămână de lucru având la Palatul Victoria același Guvern. Numai că nu este cum îți potrivești dinainte, nici după cum îți promit unii și alții, nici după cum ai încredere în conștiințe seci, ci este după cum te mituiește Boc cu câte 250.000 pe cap de parlamentar al puterii, cu o funcție publică importantă sau cu o numire într-un post călduț a unei rude apropiate și așa mai departe.

Sunt lucruri care nu au ce căuta în România anului 2010, stat al Uniunii Europene, și care au putut să altereze orice rămășiță a ideii de democrație în această țară.

Mai întâi, câteva chestiuni revoltătoare din ziua protestului.

După exercițiile repetate de terfelire a Constituției de către profesorul de drept neconstituțional Emil Boc, a venit rândul miniștrilor să-i calce pe urme. Prima la rând, doamna Udrea, care, într-un acces de tulburare, nu știa cum să facă să blocheze, instituțional, atenție!, protestatarii să vină la București. Noroc cu domnul Vasile Blaga, care, fie mai limpede la minte, fie vrând să-i plătească o poliță celei mai redutabile adversare a tripletei, i-a explicat doamnei Udrea că este absolut firesc ca cetățenii României, fie ei pesediști, peneliști, udemeriști, să participe la miting.

Numai că doamna e Elena Udrea și vorbele dânsei sunt lege, lege pe care colegii noștri senatori, acum miniștri de interne și la transporturi, domnul Igaș și doamna Boagiu, o interpretează după cum le fluieră în ureche partidul și în disprețul absolut al oricărei reglementări constituționale.

„Trebuie să limităm pe cât posibil numărul celor care vor să participe la protest” – a sunat ordinul din Modrogan, iar locotenenții s-au conformat.

Zeci de controale ARR pentru microbuzele aflate în drum spre protest, presiuni enorme pe transportatori, care, disperați, au refuzat să pună la dispoziție mijloace de transport pentru sindicaliști, totul culminând cu prostia imensă – că altfel nu pot să-i spun – a domnului Igaș de a declara alarmă de gradul I peste tot în țară. Totul cu un scop evident, chiar și pentru cei care sunt înflăcărați aplaudaci portocalii, limitarea participării la mitingul de protest din Capitală.

Vă întreb, doamna Boagiu, care era frământarea în baza căreia ați asmuțit autoritatea rutieră din subordine ca să vă slujească interesele de partid.

Vă întreb, domnule Igaș, care era pericolul de care vă temeați așa de tare când ați luat măsuri similare celor luate de regimul totalitar comunist în decembrie 1989, regim cu care începeți să semănați până la virgulă. Pica Guvernul Boc, picați dumneavoastră și doamna Udrea? Păi acesta era pericol?!

Ar fi fost, cel puțin, sărbătoare națională, dar nu, în disprețul articolului 43 din Constituție și cu atitudine slugarnică – ce îmi repugnă, sincer –, dumneavoastră ați vrut să-i demonstrați lui Emil Boc că pot și alții să-și bată joc de drepturile constituționale ale oamenilor, și nu numai dumnealui. Știți însă care sunt rezultatele acțiunilor dumneavoastră?

Vi le traduc din mesajele de pe pancartele zecilor de mii de români disperați din Piața Constituției.

„Parveniții cu portofolii, vinovați de moartea școlii”, „Teroriștii României: Roberta, Cotoi și restul de oi” sau „Țară dezbinată de o minte scelerată” și câte și mai câte.

Cât despre moțiunea propriu-zisă și votul de miercuri, multe ar fi de spus. Poate doar că, pentru prima oară în democrația asta schiloadă și din ce în ce mai schilodită, avem în fruntea țării un guvern cu zero voturi susținere.

Pentru a nu știu câta oară parlamentarii PDL și-au dovedit inutilitatea. Rușinos! Și la fel de rușinoase sunt ieșirile după moțiune ale unor domni precum Alin Popoviciu sau Gelu Vișan, vârfuri de lance, clamând cu o perversitate ieșită din comun victoria.

Despre ce victorie vorbiți, oameni buni din arcul guvernamental? Ce motive aveți să vă bucurați? O Românie în colaps, un stat totalitar, un guvern bezmetic, un președinte al cărui dispreț față de propriul popor nu mai are limite!

Acestea sunt fapte de arme cu care să vă mândriți? 20 de milioane de români disperați, acesta este câștigul în numele căruia clamați victoria!

În acest caz, victoria dumneavoastră este înfrângerea noastră, pentru că, prin tot ceea ce ați făcut în ultimii doi ani de zile, ați reușit să compromiteți ideea de democrație în România, instaurând un regim dictatorial, disprețuitor și cinic. Iată elementele acestui fapt:

– un guvern care conduce numai și numai prin ordonanțe de urgență, ocolind Parlamentul;

– un guvern care adoptă legi vitale prin procedeul asumării răspunderii, scurtcircuitând activitatea legislativă.

Vă amintiți de Constituție? Vă mai amintiți ce spune art. 61? „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării.”

La noi, excepția a devenit regulă și Executivul susținut de dumneavoastră, colegi din arcul guvernamental, intră cu bocancii în câmpul de acțiune al forului legislativ;

– imixtiunile permanente ale președintelui în activitatea unui Guvern fără coloană vertebrală, făcut preș la picioarele lui Traian Băsescu. Practic, țara este condusă în totalitate de la Palatul Cotroceni, Emil Boc reușind să scoată Guvernul din Constituție, ca putere executivă;

– politizarea fără precedent a instituțiilor statului – și v-am oferit la început două exemple concrete din ograda miniștrilor Boagiu și Igaș;

– utilizarea serviciilor de informații în scopul discreditării adversarilor politici;

- justiția televizată;

- învrăjbirea tuturor categoriilor sociale;

– negocierea în genunchi cu Fondul Monetar Internațional, doar pentru ca acest Guvern să rămână în funcție;

– dirijarea fondurilor către clientela politică, fără nicio legătură cu necesitățile reale din teren;

– campanii electorale furate și cumpărate și, în sfârșit, sărăcirea, umilirea, batjocorirea unei populații întregi.

Stimați colegi,

Cei care susțineți acest Guvern trebuie să știți că toate elementele de mai sus reprezintă caracteristici fundamentale ale unui regim politic dictatorial și este de datoria mea să vă avertizez: dictaturile nu au fost și nu vor fi niciodată instaurate prin voința singulară a unui om, este nevoie de suportul conjugat al multora, și dumneavoastră, în momentul de față, vă faceți părtași la alungarea democrației din România.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Ioan Ghișe, din partea Grupului parlamentar al PNL.

## **Domnul Ioan Ghișe:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne senator,

Stimați colegi senatori,

Declarația mea politică se referă la faptul că există soluții ca salariile bugetarilor și, respectiv, pensiile să fie plătite în anul 2010 la nivelul lunii iunie 2010. După cum bine știți, bugetul aprobat în luna ianuarie de Parlament prevedea anumite cote ale salariilor pe acest an, și mă refer la salariații din sectorul public.

Ulterior, prin decizia unilaterală a președintelui Traian Băsescu, anunțată în data de 6 mai anul curent, Guvernul s-a străduit, ca să nu spun chinuit, șase săptămâni, să elaboreze două acte normative care au avut ca efect scăderea salariilor bugetarilor cu 25% și au avut ca intenție scăderea pensiilor cu 15%.

Vă prezint un punct de vedere care este în concordanță cu ceea ce mai mulți laureați ai Premiului Nobel prezintă, în același sens, ca soluții pentru situații de criză.

Astăzi, în presă, a apărut o opinie a domnului Kenneth J. Arrow, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1972, pe tema teoriei echilibrului economic general și a statului social.

Citez câteva propoziții din opiniile Domniei Sale: „Dacă optezi pentru austeritate, tai. Dacă tai, și încasările de taxe scad. Chiar și din punct de vedere al datoriei publice câștigi, pe de o parte, tăind din cheltuieli, dar pierzi la încasări și în ceea ce privește șomajul. Cred că avem nevoie de stimulare și mai cred că politica de austeritate adoptată de Guvern este dezastruoasă și poate avea efecte permanente.”

Domnia Sa se referea la Guvernul britanic. Constatăm că e la fel de valabil și pentru noi.

Opinia potrivit căreia în situații de criză economică este bine să maximizezi ocuparea forței de muncă și să faci investiții în infrastructură este exprimată încă din anii ’40 de către economistul John Maynard Keynes.

Mai de curând, alți laureați ai Premiului Nobel, Paul Krugman, în 2008, sau Joseph Stiglitz, laureat în 2001, spun aceleași lucruri.

Și acum, revenind la soluție, în Legea privind Statutul Băncii Naționale a României, art. 2 alin. (3) prevede că Banca Națională sprijină politica economică generală a statului, iar scopul rezervei valutare a României este, întâi de toate, onorarea plăților aferente obligațiilor externe ale statului român.

Așadar, ținând cont de faptul că reducerile de salarii înseamnă echivalentul a 2,7 miliarde de euro, dacă din cele 10 miliarde de euro – ceea ce reprezintă serviciul datoriei publice externe pe anul 2010 – 3 miliarde de euro s-ar plăti prin reducerea rezervei valutare, ar rămâne, pe cale de consecință, că aceeași sumă de 3 miliarde de euro nu s-ar plăti de la bugetul de stat, ci înseamnă că ar fi asigurate salariile la nivelul lunii iunie 2010.

Pentru că a fost o polemică purtată în presă pe subiectul să luăm de la rezerva valutară să plătim salarii, trebuie precizat că nu este adevărat. Trebuie precizat că principala destinație a rezervei valutare este, repet, onorarea plăților aferente obligațiilor externe ale statului român.

În opinia multora, în ani de criză, să crești rezerva valutară de la 27 de miliarde de euro, la 1 aprilie 2009, la 35 de miliarde de euro, cât este acum – serviciul datoriei publice anul trecut era de 2,5 miliarde de euro, la o datorie de 20 de miliarde de euro acumulată în 18 ani anteriori, iar anul viitor serviciul datoriei externe va ajunge la 13,5 miliarde de euro, adică ne crește serviciul datoriei de mai mult de cinci ori în doi ani, situație în care se și dublează datoria externă –, pare o soluție de bun-simț să plătești o treime din obligațiile externe ale acestui an, pentru ca, pe cale

consecință, acei bani să nu-i mai plătești de la buget și să ai bani pentru pensii și, respectiv, salarii.

Am adus această temă în fața dumneavoastră pentru a treia oară și sper să n-o mai repet. Uitați că există soluții, problema este ca majoritatea parlamentară, cea care susține Guvernul, să și vrea acest lucru, și anume să nu reducă salariile bugetarilor și nici pensiile în anul 2010.

Mulțumesc pentru atenție.

Mulțumesc, domnule senator.

În continuare, din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul senator Mihai Niță – pe care-l invit la microfon –, se pregătește domnul senator Ioan Mang, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este „Protejarea Mării Negre – o obligație asumată în plan internațional”.

Data de 31 octombrie a fost desemnată Ziua Internațională a Mării Negre, în anul 1996, când cele șase țări riverane: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina au semnat Planul strategic de acțiune pentru reabilitarea și protecția Mării Negre. Astfel, în fiecare an, în 31 octombrie este serbată cea mai izolată, dar și cea mai poluată mare a lumii.

Marea Neagră este, aproape în totalitate, separată de oceanele lumii, atingând adâncimi de până la 2.212 metri și având un bazin hidrografic de 420.000 de kilometri pătrați, suprafață ce corespunde unei treimi din zona continentală a Europei.

În ultimele decade ale secolului al XX-lea, Marea Neagră a suferit deteriorări puternice ale condițiilor de mediu, cauzate de factori naturali, dar și de activitățile civilizației umane. Aceste schimbări nefericite au determinat, pe lângă reducerea valorii turistice a Mării Negre, extincția sau periclitarea unor specii valoroase de floră și faună.

Ultimele decenii de utilizare excesivă a resurselor Mării Negre constituie o eroare a cărei înlăturare necesită eforturi uriașe din partea tuturor factorilor de decizie ai statelor riverane.

Acțiuni internaționale concentrate, cum este Programul de mediu pentru Marea Neagră, finanțat de Fondul Global pentru Mediu (GEF), au permis realizarea cadrului de stabilire a strategiilor regionale, naționale și locale, precum și a strategiilor de coordonare.

Adoptarea la 31 octombrie 1996 a Planului strategic de acțiune pentru reabilitarea și protecția Mării Negre, în cadrul Conferinței interministeriale, a însemnat încununarea activității de trei ani a Programului de mediu pentru Marea Neagră. Acest plan strategic recunoaște importanța participării tuturor sectoarelor societății la implementarea și aplicarea principiilor planului, precum și la obținerea dezvoltării durabile în regiune.

Importanța deosebită acordată de statul român Mării Negre nu trebuie privită, așadar, ca un simplu moft al Administrației Prezidențiale. Este, în primul rând, o obligație asumată în planul colaborării internaționale între statele riverane. Este și o necesitate de ordin economic național, în vederea dezvoltării activităților de turism și de transporturi.

Nu avem dreptul să ignorăm această preocupare nici din punct de vedere al legislației europene, care asigură o atenție sporită protejării mediului. Să nu uităm că frontiera României la Marea Neagră este acum o frontieră a Uniunii Europene, din această stare decurgând și obligațiile de rigoare ale României.

Trebuie să avem în atenție, în același timp, legătura organică dintre Delta Dunării și Marea Neagră, reconsiderând, ca atare, statutul acestui paradis turistic, uriaș potențial economic al României, exploatat haotic în ultimii 20 de ani, și, nu în ultimul rând, Marea Neagră trebuie privită ca parte a sistemului strategic militar național, care ne privește direct, ca stat suveran.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator, pentru această declarație politică.

Domnul senator Ioan Mang, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Mario Ovidiu Oprea, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule senator Mang, aveți cuvântul.

## **Domnul Ioan Mang:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi are titlul „Votul Parlamentului și al cetățenilor îi va ajunge și pe domnii Boc și Funeriu”.

Stimate doamne și stimați domni senatori,

În calitatea noastră de senatori aleși prin vot democratic să reprezentăm cetățenii în Parlamentul României, obligația noastră morală este să încercăm să oprim, prin orice mijloace legale și politice posibile, aplicarea Legii educației naționale în forma asumată de Cabinetul Boc-Băsescu.

Pe această temă, aș dori să fac următoarea declarație politică.

Ceea ce s-a întâmplat joia trecută în Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației naționale este nu doar o sfidare majoră a legii și a parlamentarismului, dar și un gest politic iresponsabil, care nu va duce nicidecum la schimbarea în bine a sistemului educațional din România, ci, din contră, va agrava și mai mult problemele.

Într-o grabă suspectă, Cabinetul Boc-Băsescu vrea să promoveze această lege fără să mai aștepte decizia Curții Constituționale de peste trei zile. Desigur, nu există nicio prevedere constituțională sau legală care să interzică Guvernului acest lucru, la fel cum nicio regulă a bunului-simț nu le interzicea domnilor Boc și Funeriu să mai aștepte câteva zile.

Orice Guvern responsabil ar fi așteptat verdictul Curții Constituționale, după care ar fi venit în fața Parlamentului și, dacă nu ar fi existat probleme de constituționalitate, ar fi urmat procedura normală, fără nicio contestație.

Cabinetul Boc a preferat însă să amendeze într-o singură noapte, pe colțul mesei și pe genunchi, o lege fundamentală pentru societatea românească și să-i atașeze o expunere de

motive în care, deși se scriu multe, de fapt nu se spune nimic.

Aș dori să vă arăt cât de „urgentă” este această lege și de ce s-a grăbit Guvernul să o promoveze, trecând peste orice regulă a bunului-simț.

Am să mă refer astăzi doar la Titlul VII, ce include „Dispoziții finale și tranzitorii”.

Art. 361 alin. (3) spune:

– la lit. a): „Măsura introducerii clasei pregătitoare în învățământul primar intră în vigoare începând cu anul școlar 2012–2013”, adică peste exact doi ani;

– la lit. b): „Măsura introducerii clasei a IX-a în învățământul gimnazial intră în vigoare începând cu generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2011–2012”, adică nici mai mult, nici mai puțin decât peste cinci ani, în anul 2015.

De asemenea, la lit. c) se spune: „Examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul școlar 2012–2013”, adică peste șase sau șapte ani.

La lit. d) se arată că tot peste șase ani vom avea și admiterea la liceu organizată conform noilor metodologii.

Iată deci doar câteva exemple prin care guvernanții susțin adoptarea urgentă, prin asumare, a legii.

Prim-ministrul și ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului ne mint în față pur și simplu. Adoptarea legii este atât de urgentă, încât reformele majore se vor aplica abia peste șase ani!

Mă întreb: unde vor fi domnii Boc și Funeriu când aceste măsuri își vor produce efectele? Cum vor răspunde ei pentru eșecul reformei?

Ce este aplicabil imediat, printre altele, ca un adevărat Guvern comunist-stalinist, Cabinetul Boc și ministrul Funeriu elimină din Parlament toți parlamentarii care sunt și rectori. Domnilor din PDL,

Ne amintiți de guvernarea României din anii ’50. Mai lipsește să faceți o lege prin care toți profesorii universitari să fie scoși din Parlament.

Dincolo de declarații, acțiunile Guvernului arată câtă determinare există la nivelul actualului Cabinet pentru reforma educației. Mai degrabă, există o determinare pentru a vâna oponenții politici și pentru a amâna schimbările sănătoase.

Ei spun că vor să facă reformă, însă nu vor să aloce nici măcar resursele bugetare legale pentru a susține această reformă.

Printr-o șmecherie de tehnică legislativă, pe care au crezut, probabil, că nu o vom observa, legea asumată de Guvern prevede amânarea până în anul 2012 a alocării a 6% din PIB pentru sistemul educațional și a 1% din PIB pentru cercetare.

Mai mult decât atât, legea propusă de domnii Boc și Funeriu conține și o bombă bugetară cu efect întârziat. Tot la măsurile finale și tranzitorii, este stipulată acordarea a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut, măsură ce se va aplica, atenție!, începând cu anul 2013.

Dincolo de faptul că este o măsură populistă, prin care vom ajunge să capitalizăm cu peste două miliarde de euro din bugetul statului sistemul bancar privat, este și un cadou otrăvit lăsat viitorului Guvern care se va forma, în mod sigur, după alegerile din anul 2012 și din care domnii Boc și Funeriu nu vor mai face parte.

Ei acționează exact ca în proverbul acela cu un nebun care aruncă piatra și 10 înțelepți nu mai pot s-o scoată. Aruncă piatra, după care fug, fără a-și asuma vreo responsabilitate.

## Dragi colegi,

Prima cale prin care putem să oprim această aberație juridică și politică este să susținem cu toții moțiunea de cenzură depusă săptămâna trecută de Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC și de Grupul parlamentar al PNL și care se intitulează „Legea educației naționale – o lege antieducație și antiromânească”.

Nu am să reiau acum argumentele din moțiunea de cenzură. Sunt sigur că ați citit și dumneavoastră textul și putem cădea de acord că este o lege departe de ceea ce țara are nevoie.

Mai mult decât atât, prin unele prevederi, dar și prin modalitatea de promovare, este un proiect dăunător României. Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru ca efectele acestei legi să nu se producă, iar primul pas va fi să ne exprimăm prin vot în cadrul moțiunii de cenzură.

A doua cale asupra căreia vreau să insist este să reluăm și să accelerăm discuțiile din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și, după aceea, și aici, în plenul Senatului, pe marginea Legii educației naționale, pe care o avem în procedură de dezbatere.

Art. 93 alin. (2) din Regulamentul Senatului, în care se spune că o lege adoptată de Camera Deputaților nu poate fi retrasă de inițiator sub nicio motivație din Senat, ne impune acest lucru.

Avem la dispoziție, până la intrarea în vigoare a Legii educației, „antinațională” și „antiromânească”, aproximativ 30 de zile. În acest timp, cred că putem să elaborăm, să finalizăm în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport legea aflată în discuție.

În schimb, legea care va ieși din Senat – sper eu, prin consens, ca și până astăzi – va putea anula varianta asumată de Guvern. Este, poate, ultima șansă de a evita haosul și aberațiile ce se vor produce dacă legea se va aplica în forma propusă de Guvern.

În încheiere, aș vrea să atrag atenția asupra unui fenomen grav, pe care responsabilii din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și din Palatul Victoria nu vor să-l conștientizeze. Cei care trebuie să pună în aplicare noile prevederi ale legii, adică dascălii României, resping în bloc proiectul Guvernului. Mesajul transmis zilele acestea de profesori este clar: „Această lege nu ne reprezintă”.

Reacția lor de respingere este îndreptată împotriva celor care iau decizii în numele lor, fără să-i consulte cu adevărat. Respingerea lor se îndreaptă împotriva unui premier care nu știe altceva decât să-și ascută coasa și să taie salariile.

Dascălii din România resping și atitudinea unui ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului, care, prin amatorism, aroganță și proastă comunicare, îi irită în fiecare zi și care dăunează grav sănătății sistemului educațional.

Susțin, și o voi face și în continuare, că este anormal ca un guvern să-și asume răspunderea pe o lege atât de

importantă pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul acestei țări.

Prin gestul lor de a scoate proiectul legislativ de pe masa Parlamentului, domnii Boc și Funeriu compromit orice șansă a învățământului românesc de a intra pe un făgaș normal. Prin acțiunile lor politice, Domniile Lor subminează orice intenții bune pe care declară, în mod ipocrit, că le au.

Grav este că domnii Boc și Funeriu ignoră cu desăvârșire orice părere critică la adresa activității lor și se comportă ca niște despoți luminați, unici deținători ai adevărului în domeniul educației.

Domnii Boc și Funeriu nu trebuie să uite însă un lucru: de ce nu le este frică nu vor scăpa. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, îi va ajunge și pe ei votul Parlamentului și al cetățenilor.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Mario Ovidiu Oprea, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Augustin Daniel Humelnicu.

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

România se află constrânsă între obligațiile impuse de Fondul Monetar Internațional și recomandările Uniunii Europene. Am să vă explic de ce.

Deputații europeni au propus într-o rezoluție votată săptămâna trecută la Strasbourg adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre ale Uniunii Europene, ca măsură de combatere a sărăciei, având în vedere că, potrivit statisticilor, acest flagel mondial afectează un număr de 85 de milioane de oameni numai în Europa. Mai exact, s-a propus instituirea la nivelul Uniunii Europene a unui venit minim european, care să ajungă la 60% din venitul mediu al fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

În contextul aceleiași rezoluții, s-a atras atenția asupra faptului că 30 de milioane de lucrători din țările Uniunii Europene pot fi considerați săraci, întrucât veniturile lor sunt insuficiente, riscul de sărăcie fiind mai ridicat în rândul copiilor, tinerilor până la 17 ani și al vârstnicilor.

Cu alte cuvinte, ținând seama de faptul că inegalitățile sociale s-au agravat în contextul crizei economice mondiale și avându-se în vedere că aceste discrepanțe sunt determinate de situațiile economice diferite din țările europene, se caută criterii comune pentru ca veniturile să fie redistribuite echitabil pentru a ajuta astfel statele membre ale Uniunii Europene.

## Stimați colegi,

Deși România este membră a Uniunii Europene, această ultimă rezoluție a Parlamentului European, în care, practic, se solicită ca salariul de subzistență să fie în toate cazurile mai mare decât pragul sărăciei, pare să fi trecut neobservată pe lângă guvernanții noștri, preocupați să îndeplinească fără crâcnire criteriile impuse de acordul cu FMI.

Astfel, în discuțiile din aceste zile cu reprezentanții Guvernului, delegația FMI aflată la București pentru a evalua performanțele economice ale României a respins categoric creșterea salariului minim la 700 de lei, avansată de Executiv, acceptând doar varianta unei majorări la 650 de lei.

După calculele pe care le-am efectuat, această valoare nici nu se apropie de suma recomandată de Parlamentul European, fiind doar 55% din salariul minim solicitat pentru România de Parlamentul European.

În aceste condiții, întrebarea mea este: cum va ieși România din această dilemă? Va ține seama de recomandările Uniunii Europene, din care face parte, sau va îndeplini _ad litteram_ condițiile impuse de Fondul Monetar Internațional, cu repercusiuni drastice asupra cetățenilor țării?

Stimați colegi,

Aș dori să fiu bine înțeles. Nu am nici pe departe intenția de a da conotații populiste declarației mele politice, pentru a atrage simpatia electoratului. Cu sau fără declarațiile noastre politice, situația românilor rămâne foarte gravă. Supuși unor măsuri de austeritate fără precedent, românii par să fie o națiune abandonată de guvernanții actuali, care, în loc să creeze condiții pentru noi locuri de muncă și să găsească soluții de dezvoltare economică, rămân încremeniți în chingile impuse de regulile rigide ale băncilor internaționale.

Cât despre pragul sărăciei, care preocupă Uniunea Europeană, ce să mai vorbim? Este suficient să amintim că acesta este stabilit la 950 de euro în Marea Britanie, în timp ce în România el se situează la 150 de euro.

La toate acestea, putem adăuga recentele declarații ale guvernatorului Băncii Naționale a României, care se arăta indignat de incoerența politicilor economice ale Guvernului, cu consecințe implicit negative asupra unei anumite ținute impuse de politica monetară.

Ce să mai înțelegem din această sarabandă? Ce altceva decât că Guvernul României nu găsește soluții economice viabile. Singura măsură luată, pe care Guvernul o consideră reforma secolului în România, este minus 25% din venit. Efectul acestei reforme îl vedem clar prin convulsiile sociale din aceste zile, pe de o parte, minus 25% în sondaje pentru Partidul Democrat Liberal și minus 25%, tot în sondaje, pentru președintele Traian Băsescu, pe de altă parte.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Humelnicu, se pregătește domnul senator Cordoș.

## **Domnul Augustin Daniel Humelnicu:**

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați invitați,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Îți mulțumim, domnule Ponta!”.

Mă bucur că astfel i-am făcut atenți și pe senatorii din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, pentru că ea se adresează mai ales dumnealor, cei cu care vom coabita în Senat până la terminarea mandatului.

După cum spuneam anterior, țin astăzi să-i mulțumesc domnului Victor Ponta pentru că a reușit, prin mijloacele sale specifice, nu numai să asigure eșecul moțiunii de cenzură de săptămâna trecută, dar și să se facă de râs în fața întregii

națiuni. Îi mulțumesc lui în special, pentru că a făcut tot ce este posibil să se evidențieze ca actor principal, fiind cel mai efervescent promotor al moțiunii, în condițiile în care deja mai avusese un eșec, și anume la moțiunea din iunie.

Da, sunt realist și știu că, atunci când ești în opoziție, nu ai alte arme politice decât acuzația, retorica și moțiunile. Când ele se bazează pe adevăr, ai chiar șanse mari să dai lovituri puternice puterii pentru a o clătina sau chiar a o doborî de pe soclul guvernării, însă când argumentele folosite sunt minciuna, exagerările și ipocrizia, atunci atacul ți se întoarce împotrivă, cu șanse la fel de mari de a rămâne pe banca opoziției mulți ani de aici încolo, iar ce s-a întâmplat săptămâna trecută creează premisele unui astfel de viitor pentru PSD.

Exagerările stridente ale liderului Victor Ponta, ca să nu zic chiar pe față „minciunile gogonate”, au arătat tuturor adevărata față a conducerii PSD, una pe care o credeam de mult uitată în negurile începuturilor democrației de după ’90.

Una câte una, toate plăsmuirile Revoluției ale tânărului lider roșu s-au năruit ca un castel de nisip, scoțând la iveală crâmpeie din stilul propagandistic „comunistoid” de altă dată, de care România spera că s-a lecuit. Astfel, 100.000 de protestatari erau de fapt 30.000. Cele 4 voturi de care mai avea nevoie să răstoarne Guvernul s-au transformat, peste noapte, în 17 voturi, iar mulțimile de sindicaliști ce urmau să inunde Bucureștiul s-au transformat, tot peste noapte, în nemulțumiți PSD aduși cu autocare plătite de domnul Negoiță și de alții ca el.

Are rost să mai pun la socoteală și falsurile din semnăturile parlamentarilor PSD pe moțiunea de cenzură? Exemplul notoriu este cel al domnului Valeriu Zgonea, care a semnat de două ori, dar nu numai el. Și cum este cu mita de care amintea domnul Ponta la televiziunile dragi lui, mita promisă către cei zece parlamentari ai coaliției care urmau să voteze, cică, moțiunea?

În aceste condiții și cu astfel de argumente, credeți, stimați senatori de la PSD, că veți reuși să ajungeți la putere în anul 2012?

Eu sunt sigur că nu.

Modul în care speculați greutățile românilor nu vă face cinste și, din punctul meu de vedere, nu vă calificați în concepția europeană de opoziție democratică. Unde este dialogul adevărat, unde este critica constructivă, unde este schimbul de idei?

Oricum, eu cred că atunci când și moțiunea pe educație, pe care ați depus-o, va avea același final, veți fi bifat ultima reprezentație a dumneavoastră în calitate de forță politică. De ce spun asta? Pentru că, anul viitor, reforma statului înfăptuită de Partidul Democrat Liberal va fi aproape gata, salariile vor crește din ianuarie, sistemul de pensii va deveni sustenabil, justiția va primi coduri mai bune, iar România va ieși din recesiune.

Păi, în atari condiții, ce o să mai scorniți în sesiunile următoare, pentru care veți încropi noi moțiuni pe genunchi, sau, mai grav pentru dumneavoastră, ce promisiuni mieroase veți inventa pentru a câștiga alegerile din anul 2012?

Iată, deci, dragi colegi de la PSD și de la PNL, de ce, mai ales aici în Senat, dacă vreți ca românii să vă mai aprecieze și anul viitor, măcar o dată, atât să facem la această oră: construiți-vă încet, încet cartea de vizită a opoziției constructive. Spun asta mai ales în contextul în care deja văd cum unii dintre dumneavoastră vă frecați mâinile de bucurie că noi, coaliția de guvernare, avem o majoritate foarte delicată în Senat, iar pe ordinea de zi, de acum încolo, vor fi multe legi importante pentru România, pe care, probabil, veți primi ordin de sus să le blocați.

Fac un apel la dumneavoastră de la această tribună să nu faceți asta, pentru că riscați viitorul țării. Eu vă cunosc în parte pe majoritatea dintre dumneavoastră și știu că ați fost dezamăgiți de comportamentul și așa-zisele strategii ale domnului Ponta.

Din punctul meu de vedere, îi mulțumesc încă o dată dumnealui pentru că există și că ne dă mereu exemple politice din categoria „așa nu!”. De aceea, dacă nu doriți să aveți noi eșecuri în continuare, vă rog, nu-i urmați exemplul aici, în Senat. Altfel, există riscul pentru dumneavoastră să fiți cunoscuți în istorie ca opoziția Ponta-Antonescu. Adică, dacă tot vă place să abreviați numele de familie, să vi se spună direct opoziția PA!

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Cristian Rădulescu, liderul Grupului parlamentar al PDL.

Microfonul 2.

Pe procedură. Domnule senator, vă rog.

Domnule președinte,

Fac un apel nu numai la dumneavoastră, dar și la toți colegii din toate grupurile parlamentare, să respectăm, totuși, principala atribuție a Parlamentului, și anume cea de legiferare. Cealaltă, aceea de atitudine politică, manifestată prin declarații, întrebări, interpelări și așa mai departe, eu cred că trebuie să rămână în..., nu într-un plan secund, dar în timpul pe care legiferarea ni-l permite.

De luni și luni întregi, ca să nu spun de ani întregi, depășim sistematic timpul acordat pentru declarații politice.

Dacă colegii nu sunt aici atunci când trebuie să înceapă ședința cu declarațiile politice, la ora 15.00, este în detrimentul lor, nu trebuie să fie în detrimentul legiferării. Trebuie să delimităm strict, să știe toată lumea, atât dumneavoastră, cât și parlamentarii, senatorii, că la ora 16.30 alocăm atenția noastră legiferării.

S-a depășit de foarte mult timp această oră și vor mai fi colegi din nu știu ce grupuri parlamentare care doresc să-și exprime combativitatea politică. Totuși, eu cred că acum trebuie să trecem la legiferare. Avem de dat și niște voturi, pe care le-am amânat de vreo două ori.

Data trecută, multe grupuri parlamentare au spus că, iată, avem o lege ANI, dar nu putem să-i dăm un consiliu și o hotărâre de funcționare. Asta aș vrea eu să facem astăzi. Vă mulțumesc.

## Mulțumesc.

Observația cred că este justă. În același timp, nu putem să creăm un dezechilibru între modul în care abordăm

declarațiile politice și modul în care abordăm alte activități ale plenului Senatului.

Pentru că l-am invitat deja pe domnul senator Corlățean să ia cuvântul, am să-l rog să vină la microfon și consult liderii grupurilor parlamentare dacă consideră că este momentul ca, după această declarație, să intrăm în partea de legiferare.

Domnul senator Corlățean, declarația dumneavoastră, vă rog.

## **Domnul Titus Corlățean:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică ține de un anumit interes național al României și cred că este important să fie făcută de la tribuna Parlamentului României. Ea va fi concisă și se referă la faptul că, din păcate, adesea, din cauza turbionului politic și a dezbaterii politice interne atât de intense și, din păcate, fără finalitate pentru interesul cetățenilor României, riscăm să ignorăm, să uităm, să lăsăm să treacă pe lângă noi lucruri care se întâmplă în exteriorul țării, dar care ne vizează direct, ca interes al statului român.

Unul dintre aceste lucruri s-a întâmplat săptămâna trecută la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale și Relații Externe al Uniunii Europene, la 25 octombrie 2010, miniștrii de externe ai Uniunii Europene decizând să facă un pas înainte și să transmită un semnal politic important către Serbia, în demersul său de integrare în Uniunea Europeană.

Pe scurt, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au decis să solicite Comisiei Europene elaborarea și transmiterea unui aviz cu privire la solicitarea Serbiei de obținere a statutului de candidat la Uniunea Europeană. Acest aviz al Comisiei Europene ar trebui să fie finalizat undeva în cea de-a doua jumătate a anului viitor.

În primul rând, cred că ar trebui să salutăm acest pas înainte, pentru că România a susținut constant demersurile de democratizare, de europenizare, de apropiere a Serbiei de Uniunea Europeană, însă adaug imediat – și mă grăbesc să adaug –, în condițiile respectării criteriilor de aderare, și mă refer în primul rând la criteriile politice de ordin democratic. Aici, mă voi referi direct la situația minorității române din Serbia.

Este un lucru cunoscut – aș spune, din păcate – faptul că toate așteptările statului român, exprimate direct, în repetate rânduri, la cel mai înalt nivel sau/și la nivele tehnice, aceste așteptări și solicitări de respectare a identității române în ansamblul comunității române care trăiește în Serbia, atât în Voivodina, cât și în Valea Timocului, de respectare a standardelor europene în materie, au fost constant ignorate, constant evitate, constant respinse, din păcate, de autoritățile sârbe.

Am asistat, inclusiv în ultima perioadă, nu o dată, la atitudini de provocare, de intimidare, de sancționare a liderilor comunității române, care își asumă această identitate română atât în Voivodina, cât mai ales în Valea Timocului, acolo unde există aceeași politică păguboasă de divizare a minorității române, de inventare a unei așa-zise identități vlahe, distinctă de identitatea română. Aceste lucruri au fost transmise prietenilor sârbi, le-am ridicat și eu în două contexte europene în ultimele luni și ultimele săptămâni, atât la Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și la Uniunea Europeană, direct președinției în exercițiu a Uniunii Europene, mă refer la ministrul de externe belgian.

Aceste lucruri trebuie spuse foarte clar prietenilor sârbi, am fost alături de ei și i-am susținut atunci când s-a pus problema respectării statalității Serbiei, i-am ajutat atunci când a fost vorba de traseul european, i-am ajutat atunci când a fost vorba de chestiunea Kosovo, de chestiunea vizelor pentru cetățenii sârbi, dar, în același timp, nu a existat o reciprocitate din partea Guvernului de la Belgrad. Și trebuie să o spunem foarte clar, cu deplin respect pentru eforturile Serbiei de apropiere de Uniunea Europeană, toate trebuie să respecte ceea ce este stabilit. Respectarea identității române va trebui să constituie, din punctul de vedere al României, la nivelul Guvernului, Președinției și Parlamentului, un criteriu strict, care să fie respectat de Serbia în tot ceea ce dorește să facă pe linia apropierii de Uniunea Europeană.

Altfel spus – și cu asta închei, de la tribuna Parlamentului –, Serbia trebuie să fie conștientă de faptul că nu se poate conta la infinit pe prietenia, pe deschiderea, pe sprijinul și cooperarea României, dacă nu are înțelepciunea să respecte drepturile elementare la identitate română, la educație în limba maternă, la exercitarea cultului religios în limba maternă și la toate celelalte drepturi fundamentale pe care minoritățile naționale din România, inclusiv cea sârbă, le au, conform standardelor europene, și pe care cel puțin românii din Valea Timocului – și românii, în ansamblu, din Serbia – nu prea le au.

Este un mesaj politic de susținere, pe de o parte, dar și de semnalizare politică, pe care Parlamentul României și, îndrăznesc eu, statul român trebuie să-l dea acum, înainte ca Serbia să intre într-o etapă superioară a procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc, domnule senator.

Sunt convins că o propunere a Comisiei pentru politică externă ca Senatul să adopte acest gen de poziție în plenul său ar fi un lucru util și sunt convins că ar fi îmbrățișată de toate grupurile parlamentare, deoarece este un subiect important.

Vă supun atenției posibilitatea de a întrerupe acum seria declarațiilor politice, dacă nu sunt observații din partea altor colegi și dacă acest lucru este acceptat de plenul Senatului.

Doresc să vă informez că următorii colegi au depus în scris declarații politice și acestea sunt parte integrantă a ședinței noastre:

– din partea Grupului parlamentar al PDL, domnii senatori: Iulian Urban, Gheorghe David și Alexandru Mocanu;

– din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, domnii senatori: Alexandru Cordoș, Ilie Sârbu, Șerban Valeca, Valer Marian, Mihăiță Găină, Laurențiu Florian Coca, Gabriel Mutu și doamna senator Doina Silistru;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii senatori: Cornel Popa, Marius Petre Nicoară și Emilian Valentin Frâncu, Marian Cristinel Bîgiu și Paul Ichim;

– din partea Grupului senatorilor independenți, domnii senatori: Laurențiu Chirvăsuță și Vasile Nedelcu.

Mulțumesc colegilor care au prezentat aceste declarații.

Declarația politică se intitulează „Am dat garanții conducerii ANPC că au susținerea mea totală în fața șantajului FMI legat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010”.

Potrivit unor declarații ale lui Jeffrey Franks, șeful delegației FMI în România, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori ar trebui aplicată doar noilor contracte, și nu retroactiv, la cele existente. „Modul în care directiva europeană a fost transpusă în ordonanță va produce dificultăți și costuri. Sub legea europeană, ea ar trebui aplicată doar noilor contracte, și nu retroactiv, la cele existente.”, a explicat Franks.

Potrivit acestuia, extinderea aplicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și la stocurile de credite va crea câteva riscuri economice semnificative.

„Reglementarea existentă poate fi foarte costisitoare, deci trebuie să ne asigurăm că găsim o soluție care să nu implice costuri pentru bănci, dar să asigure protecția consumatorului.”, a mai spus șeful delegației FMI în România. Ba mai mult, domnul Franks spune că următoarea tranșă de la FMI ar putea să vină doar dacă se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010 așa cum vor bancherii.

Mi se pare un șantaj pe față.

Ce treabă are FMI cu implementarea directivei europene? S-au dus băncile cu șpaga la ei și gata, deja FMI-ul și niște „vânduți” către bănci de parlamentari fac lobby pentru bănci?

La furtul pe față de până acum al băncilor n-a luat nimeni atitudine. Orice stat de drept ar fi reglementat activitatea bancară, dar nu, la noi au furat până n-au mai putut, iar acum, când UE le impune niște reguli decente pentru protecția consumatorilor, se dau de ceasul morții.

FMI și domnul Franks se fac că nu știu de comisionul de acordare credit? Este ilegal. Nicăieri în Europa nu se percepe. La un credit de 50.000 de euro, acest comision este de aproximativ 2.000 de euro, pe care îi dai în ziua în care iei creditul. Și se aplică doar în România. Ăsta este doar unul dintre miile de abuzuri la care sunt supuși clienții români, care iau bani la dobânzi astronomice – cu DAE între 9% și 20%, la credite de 30 de ani –, în timp ce în Europa unele state au impus băncilor să nu perceapă DAE mai mare de 5% populației.

FMI nu avea nevoie să ia șpagă pentru a se implica. Se implică fiindcă FMI este un fond privat alcătuit tot din bancheri. Dacă se pune problema doar a impactului asupra bugetului, FMI nu are ce comenta. 100 de euro care nu se mai duc la bancă și care intră în circuitul comercial aduc mai mulți bani la buget. Dacă se duc la bancă, se plătesc către buget 16% pe profit și 16% pe dividende. Dacă intră în circuitul comercial, se mai aduc în plus încă 24% prin TVA, deci bugetul nu are decât de câștigat prin reducerea ratelor. Mai mulți bani de cheltuit în piață înseamnă cerere mai mare, înseamnă producție mai mare. Anunț pe această cale faptul că am avut discuții cu conducerea ANPC și le-am cerut șefilor acestei instituții să rămână fermi pe pozițiile lor de adoptare de către Camera Deputaților a formei Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010 așa cum a ieșit din Guvern.

Le-am cerut să nu cedeze presiunilor, pentru că au susținerea mea și a enorm de mulți alți senatori și deputați care-i susțin și care nu vor accepta ca FMI să ne dicteze faptul că trebuie să lăsăm ca 8 milioane de români cu credite la bănci să rămână prizonieri ai unor contracte ce conțin clauze aberante, ilegale, josnice și care nu se mai regăsesc nicăieri în toată Europa.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Împreună pentru același scop”.

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația din această zi are drept cauză starea îngrijorătoare de degradare a valorii eticii și a moralei creștine atât în familie, cât și în societate, în general, care a născut în inima multor creștini, aparținând tuturor denominațiunilor sau cultelor creștine, dorința de a introduce în calendar o zi specială, declarată sărbătoare legală și zi nelucrătoare, instituită prin lege, dedicată apropierii de Dumnezeu prin rugăciune.

În acest sens, 64 de parlamentari cu apartenență politică diferită au semnat o inițiativă legislativă, în data de 15 aprilie anul curent, cu speranța că în această zi propusă de noi – prima duminică din luna octombrie – credincioșii se vor putea uni, fiecare în locașul de rugăciune al cultului său, cu scopul de a se apropia de Dumnezeu în sfințire și mulțumire, pentru binecuvântarea poporului român și a românilor, oriunde locuiesc.

Și pentru a vă arăta că aceasta este și dorința altor români, am să dau citire unui articol apărut într-un săptămânal publicat la Timișoara.

Citez: „Manifestându-și mai pregnant caracterul creștin al doctrinei de partid, țărăniștii vin cu ideea instituirii unei Zile de Rugăciune pentru România, care ar putea mobiliza energiile responsabile din poporul nostru, pentru a ne socializa cu toții în sprijinul dreptății, cinstei, dragostei față de aproapele nostru. Fără a avea o dată fixă, ziua în care românii sunt chemați să facă apel la divinitate este fixată de țărăniști, în acest an, pe 28 noiembrie.

Cu un puternic caracter ecumenic – propunerea fiind trimisă tuturor mitropoliilor, eparhiilor –, acțiunea are și un aspect transpartinic, dorindu-se desfășurarea ei sub auspiciile tuturor partidelor politice și ale altor organizații civice.”

Pe această cale, invităm forul de conducere al PNȚCD, pe toți cei care gândesc în spiritul credinței, al încrederii că doar ea ne dă direcția, să se alăture propunerii noastre ca această zi să devină unică prin încărcătura spirituală și denumirea ei – Ziua Națională de Rugăciune – și să fie sărbătorită în prima duminică din luna octombrie.

Așadar, doamnelor și domnilor parlamentari, consider că promovarea unei astfel de zile poate contribui la însănătoșirea spirituală a neamului nostru, cu un impact major asupra tinerei generații, și va conferi o dimensiune

creștină procesului de solidarizare a românilor din țară și străinătate în efortul comun de a constitui o Românie modernă și prosperă.

Nutresc speranța că, deși la Senat propunerea unei astfel de zile nu a fost pe deplin înțeleasă, Dumnezeu îi va lumina pe toți românii și pe noi, cei care decidem soarta țării și a poporului nostru, care înțelegem influența puternică a dimensiunii spirituale asupra celei materiale, importanța dezvoltării națiunii noastre în spiritul credinței.

Declarația politică se intitulează „De la «Micul Titulescu» la «Micul Iliescu» sau de la «Che Guevara» la... «Che Gargara»!”.

În septembrie 1991, Ion Iliescu a chemat minerii, în frunte cu Miron Cozma, să răstoarne Guvernul Roman, pentru că anunțase liberalizarea prețurilor, măsură care așeza definitiv România pe drumul către economia de piață. I-a reușit doar căderea Guvernului, în ceea ce istoria a reținut ca fiind „lovitura de stat din 1991”.

Miercuri, 27 octombrie 2010, în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele PSD Victor Ponta – cel pe care atât de neinspirat Adrian Năstase l-a numit „Micul Titulescu” – a confiscat mitingul sindical, încercând un fel de „loviluție”, spre a curma reformele începute de Guvernul Boc, dureroase, ce-i drept, dar atât de necesare pentru așezarea țării pe o bază sănătoasă.

Anunțată anterior ca fiind „cel mai mare miting de după ’89”, marea zbatere sindicală din zilele premergătoare dezbaterii moțiunii, acompaniată de marea zguduială mediatică ce nu mai contenește de vreo doi ani, a ieșit la fel ca și anteriorul fost „cel mai mare miting sindical din 1989 încoace”, cel la care s-a dansat pinguinul și care a costat 148.000 de euro pe oră! Mai mulți bucureșteni au fost prezenți la moaștele Sfântului Dumitru decât la miting, deși credincioșii n-au fost aduși cu autocarele din toată țara și nici nu li s-a promis că, după aceea, vor umbla câinii cu covrigi în coadă.

Acceptând postura de „remorcă a PSD”, liderii sindicali s-au invalidat singuri, chiar dacă au contestat de formă prezența în fruntea coloanei a troicii Ponta, Vanghelie, Dragnea, care a încercat cu disperare să însuflețească masele, dimpreună cu o blondă ce umblă cu batista brodată la vedere, europarlamentarul Vasilica Viorica Dăncilă.

S-au decredibilizat și delegitimat nu doar sindicaliștii, ci mai ales echipa de activiști a PSD, care s-a străduit din răsputeri să scoată lumea în stradă, pentru că anunțase că vor fi peste 80.000, poate chiar 100.000 de oameni. Pentru asta, hăitașii lui Vanghelie în Capitală, slugile lui Dragnea în Teleorman și alții asemeni lor în toate județele au mers din ușă în ușă, anunțând apocalipsa: „De la anu’ nu se vor mai plăti pensiile și salariile, se va lucra obligatoriu 12 ore pe zi și șase zile pe săptămână etc., etc.”

Minciunile astea chiar puteau băga în sperieți pe oricine, nu doar pe bugetari. Se vede treaba că haidamacii PSD chiar au crezut în afirmațiile lui Vîntu din stenograme, cum că poporul este „imbecil și tâmpit”.

Partidul Social Democrat, această „mașină de prostit lumea”, va plăti scump bătaia de joc la care au fost supuși cei 20 sau 30 de mii de oameni de către gașca celui care se crede Che Guevara, dar care, vai, s-a dovedit a fi doar... „Che Gargara”!

Anunțată cu surle și trâmbițe, căderea Guvernului Boc nu a avut loc. Nici nu avea cum, din moment ce Ponta doar s-a prefăcut că vrea la guvernare. Anunțând că mai are nevoie de patru, apoi de trei și, în ultima zi, de doar un vot din partea parlamentarilor puterii, în mod absolut iresponsabil, Ponta a făcut să se nască speranțe iluzorii în sufletele a milioane de români, care, apăsați de greutățile perioadei pe care o traversăm, s-au încrezut în promisiunile fără acoperire ale PSD. Poporul nu va uita și nu va ierta manipularea ordinară la care a fost supus, iar asta, sunt convins, se va vedea mai curând decât am putea crede.

În accepțiunea multor români, poate că Guvernul Boc merita să piardă bătălia de la moțiune, dar PSD sigur nu merita s-o câștige, pentru că nu oferea nimic în afara unei crize sociale și politice care ar fi agravat și ar fi prelungit criza economică, iar România chiar nu merită o asemenea pedeapsă.

Nici nu li s-au uscat bine hainele celor care au îndurat ploaia mocănească din ziua mitingului, că, iată, se anunță o nouă moțiune de cenzură. De această dată, tiripliciul președinte al PSD recunoaște că aceasta nu are nicio șansă să fie adoptată, dar o depune așa, ca să marcheze momentul, adică să pierdem vremea.

Tare rău trebuie să fi ajuns PSD-ul, din moment ce președintele său gândește în acest fel!

De la Ion Iliescu știam că în România democrația este... originală. Mai nou, iată că la noi și moțiunea de cenzură este originală. În lumea civilizată, moțiunea de cenzură se depune atunci și numai atunci când o parte a majorității parlamentare anunță că nu mai susține Guvernul. Altfel, nu are niciun rost. Asta la ei. La noi, până și instituția moțiunii a fost dusă în derizoriu, iar asta de când Corneliu Vadim Tudor a lansat sintagma „nicio sesiune fără moțiune”.

Iată încă un motiv pentru care reforma instituțiilor statului ar fi trebuit să înceapă cu reformarea partidelor politice. Dacă se vrea, încă nu e timpul trecut.

Declarația politică este intitulată „Baletul Guvernului cu FMI, un fel de «Adio, dar rămân cu tine!»”.

Fondul Monetar Internațional începe să își cam arate colții. Profitând de incompetența și de obediența unui Guvern obișnuit deja cu poziția de drepți, „cerberul creditor de la «marea Poartă» europeană” ar putea să ne condiționeze acordarea următoarei tranșe de împrumut de modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010.

După cum bine știți, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori se află deja în dezbaterea noastră și prevede desființarea comisioanelor și a clauzelor abuzive pentru împrumuturile luate de la bănci pentru toate contractele, inclusiv pentru acelea aflate deja în derulare.

FMI a propus ca precondiție în draftul privind scrisoarea suplimentară de intenție modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, prin eliminarea aplicării prevederilor la contractele aflate în derulare.

Incredibil, dar Constituția României a devenit peste noapte un fel de „pat al lui Procust” pentru toți cei interesați să ajusteze legile noastre în funcție de anumite interese. Așadar, neretroactivitatea legii pare acum mai degrabă o frână decât un avantaj pentru oficialii Fondului Monetar Internațional, care susțin că, în cazul în care nu vom renunța la ideea de a aplica Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și la contractele aflate în derulare, economia noastră va avea de suportat riscuri semnificative. Asta s-ar traduce prin: „Noi nu avem nicio vină, Constituția voastră e problema. Găsiți resurse să vă depășiți problema creată tot de voi și nu vom avea nimic împotrivă.”

Se știe însă că poziția oficialilor din Ministerul Finanțelor Publice a fost destul de evazivă, ei refuzând să contrasemneze ordonanța pe motiv că nu-i interesează. De data aceasta, FMI pare decis să nu mai plece acasă cu poziții declarative ale reprezentanților statului român, ei vor decizii clare, fără nici cel mai mic echivoc, adoptând poziția creditorului intransigent.

La fel de intransigentă se dovedește și misiunea comună a FMI-ului, Comisiei Europene și Băncii Mondiale în cazul arieratelor, unde s-a cerut, la fel ca și în cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, o precondiție pentru acordarea următoarei tranșe de plată, și anume plata unor sume consistente.

Deși ambelor părți, atât Guvernului nostru, cât și reprezentanților europeni, le este la fel de clar că am intrat într-un fel de unghi mort și că ori stimulăm economia prin reducerea cotei unice sau a contribuțiilor sociale, ceea ce FMI nu acceptă, ori vom ajunge să finanțăm PIB-ul prin creșterea deficitului bugetar peste ținta stabilită, tot în același impas ne aflăm.

Ceea ce credem noi este faptul că FMI a găsit un partener ideal în Guvernul actual, protestele celui din urmă sunt mai mult de formă și exprimate cu voce joasă sau vocale doar pentru urechile cui le crede.

Pentru a ne convinge de bunele intenții, atât FMI, cât și Guvernul practică același balet neconvingător, de ochii populației: de fapt, știm cu toții cât ne-a costat faptul că am girat niște guvernanți incompetenți. Cu toții resimțim, în prezent, măcar trei dintre măsurile luate împotriva promisiunilor anterioare: creșterea TVA în 2010, creșterea CAS și a accizelor în 2009.

Un lucru ar trebui clar pus în vedere reprezentanților FMI, pe față, și nu prin războiul comunicatelor, că România va acționa potrivit reglementărilor Tratatului de la Lisabona și că nimeni nu ne poate obliga la asumarea unor prevederi legislative care păgubesc populația.

Până se vor lămuri problemele la nivel macroeconomic, un lucru e clar: mai micii sau mai marii debitori au declarat război băncilor care au aplicat aleatoriu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010.

Declarația politică se intitulează „Legea educației naționale – un compromis politic cu iz de trădare”.

Ar fi trebuit ca Legea educației naționale să fie tratată cu toată responsabilitatea și atenția necesare, din simplul motiv că aici nu ne putem permite să fim doar oameni politici și atât. Deși nu fac parte din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului, nu am putut să nu observ cu câtă dăruire, pasiune și profesionalism s-a lucrat timp îndelungat pe fiecare paragraf din legea ajunsă de la Camera Deputaților, în pragul adoptării tacite, într-o formă, la rândul ei, aproape nemodificată. Câtă muncă susținută, câte nopți nedormite și cât devotament al oamenilor, în marea lor majoritate profesori, care compun comisia și care s-au văzut brusc umiliți de o decizie fără precedent a Guvernului de a-și asuma răspunderea pe această lege, în timp ce ea se afla încă în dezbaterea Parlamentului. Este ca și cum ai vorbi despre un proces aflat pe rolul instanțelor înainte să se dea curs deliberărilor și verdictului, deconspirând mersul anchetei.

În plus, prin acest act neconstituțional se încalcă însăși autonomia universitară, dascălii nemaiavând niciun cuvânt de spus, ca să nu mai vorbim despre faptul că asumarea răspunderii pe Legea educației a generat un haos de nedescris în rândul elevilor, studenților și profesorilor, care nu mai înțeleg câte examene vor avea de susținut de acum înainte.

Cert este că în timp ce foștii oficiali ai Ministerului Educației, oameni de un profesionalism ireproșabil, susțin că atât profesorii, cât și elevii vor avea de susținut „un maldăr de examene” pentru trecerea din clasa a IX-a în clasa a X-a, actualii reprezentanți ai MECTS susțin că, în forma actuală a legii, nu există decât două examene. Ce e drept, celelalte sunt cosmetizate sub aspectul de evaluări semestriale.

Conținutul învățământului a suferit în noua lege modificări formale, și nu de substanță, ba mai mult decât atât, clasa politică aflată la conducere e interesată, se pare, mai mult de culoarea carnetelor de partid ale directorilor decât de performanțele reale ale lor, de salariile profesorilor și de un proiect inteligent de restructurare a programelor școlare.

Ca semn al profundei noastre indignări față de mișcarea antinațională și anticonstituțională a Guvernului de a disprețui rolul și statutul Parlamentului și de a încerca să treacă neamendat un proiect de o asemenea importanță, noi, parlamentarii din opoziție, am inițiat o nouă moțiune de cenzură.

Dacă va fi vreodată promulgată legea în forma actuală, școala românească va rămâne, vă asigur, cu ani-lumină în urma evoluției societății.

Întreaga reformă a proiectului unui ministru a cărui statură e depășită doar de ambiții nejustificate se bazează pe înlocuirea rectorilor, a directorilor de școli, pe pensionarea și chiar pe concedierea profesorilor indezirabili politic, nu pe construcția unor proiecte memorabile și de bun augur pentru soarta dascălilor, elevilor și studenților. Am fost cu toții, cândva, elevi și nu putem acum, din alte bănci, să ne pronunțăm împotriva intereselor elevilor de azi doar pentru a da girul unui troc politic între PDL și UDMR.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Educația – de la un troc politic al guvernanților la vânzarea speranțelor copiilor români”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Am crezut că actualii guvernanți îi tratează politic și încearcă să îi politizeze numai pe cei maturi, împărțindu-i în portocalii și restul. Iată însă că acum s-a ajuns la limita absurdului, actuala putere considerând că toți copiii care contează sunt ai celor portocalii, de altă etnie sau ai celor veniți vremelnic de aiurea. Pentru ei, restul copiilor nu contează în malaxorul politic.

Nu! Copiii sunt ai românilor, ai tuturor românilor, copiii sunt cei pentru care muncim să le asigurăm o viață mai bună decât a noastră – în buna tradiție românească – și sunt cei cărora dorim să le asigurăm o educație de calitate.

În aceste condiții, lipsa de considerație arătată propunerilor de completare a Proiectului Legii educației venite din partea părinților, profesorilor, sindicatelor, asociaților profesionale și a celorlalți membri ai Parlamentului nu poate fi catalogată decât desconsiderare asupra viitorului locuitorilor acestei țări.

De fapt, stimate colege și stimați colegi, asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației este doar un troc politic între PDL și UDMR, recunoscut, de altfel, de PDL.

Pentru a se menține la putere, portocaliii sunt în stare să negocieze și să ofere orice, de la posturi de prefect sau inspector general în învățământ la studierea istoriei și geografiei în limba maternă în timpul gimnaziului și liceului și la posibilitatea ca minoritățile să învețe limba română în regim de limbă străină. Așadar, acest Guvern, care inunda spațiul public cu vorbe despre „popor” și „români”, consfințește prin actuala lege ca în județele din Ardeal limba română să devină limbă străină.

Prin această atitudine, puterea portocalie demonstrează, așa cum spuneam, că nu mai are nimic sfânt care să nu poată fi negociat pentru a se menține la putere. Această atitudine conduce la un model de societate pe care 90% din români nu îl doresc. Iată cum, stimați colegi, actuala putere, după ce ne-a distrus prezentul, se pregătește acum să ne distrugă și viitorul.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Aș vrea să vă citesc un mesaj scris de o cititoare drept comentariu la editorialul unui ziarist la data asumării răspunderii Guvernului pe Legea educației: „Mare parte a dascălilor ne merităm soarta. Din lașitate, am acceptat mediocritatea actului educațional, am acceptat niște tichete amărâte de la primării PDL în locul unor drepturi prin lege garantate – plata navetei măcar –, am acceptat să plecăm în concediu fără plată, fără prea multe comentarii, ne-am bucurat că nu s-au ținut serbări de iarnă, că e iarnă și motive mai sunt; în particular, acum, cu această tăiere, nu am făcut nimic în vară. Eram în concediu, nu? Doar după 40 de zile s-au mai mobilizat la gestul doamnei învățătoare... Nu înțeleg de ce nu putem înțelege că viitorul nu mai e al adulților de azi, ci al copiilor pe care îi avem ca obiect al muncii și le-am vândut speranțele, pentru că nu avem curaj decât să vorbim pe la colțuri și să ne afectăm familia cu grijile ce ni le merităm!”

Acestea fiind spuse, vă solicit din nou, stimați colegi, să vă gândiți serios la responsabilitatea care ne revine în fața celor care ne-au votat. Parlamentul României are obligația să apere atât prezentul, cât și viitorul acestui popor, iar din cauza interferenței continue a Executivului în Legislativ, singura cale de a respecta această obligație rămâne votul pentru o moțiune de cenzură.

De asemenea, cred că avem obligația să învestim un guvern competent, care să fie capabil să redea acestui popor siguranța prezentului și speranța într-un viitor mai bun. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „O săptămână neagră pentru democrația românească”.

Regimul BUBA (Băsescu – Udrea – Boc – Anastase) a comis, săptămâna trecută, o suită de atacuri grave la adresa fragilei democrații din România. Speriat de mitingul de amploare anunțat de sindicate și de PSD pentru ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură inițiate de partidele de opoziție, regimul portocaliu a căutat din răsputeri să submineze dreptul de a protesta al cetățenilor.

Primul purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Elena Udrea, și purtătorul de cuvânt oficial al PDL, Gheorghe Flutur, au înfierat cu mânie bolșevică mitingul anunțat de sindicate și de PSD, încercând să-l prezinte drept o lovitură contra stabilității politice și ordinii constituționale, iar slugerul Traian Igaș a dat alarmă de gradul zero în Capitală și de gradul I în restul țării în rândul trupelor Ministerului Administrației și Internelor. O asemenea alarmă n-a mai fost dată de la mineriadele din 1999, când Poliția nu era încă demilitarizată. Prefecți și șefi de instituții deconcentrate au exercitat presiuni asupra sindicaliștilor din teritoriu să nu plece la București, precum și asupra transportatorilor să nu le asigure mijloace de transport, cei mai agresivi dovedindu-se angajații de la Registrul Auto Român.

Toate aceste avertizări sau alarme s-au dovedit a fi acțiuni deplasate ori diversioniste, pentru că mitingul de protest de miercuri a fost unul dintre cele mai pașnice, singurele incidente fiind provocate de câțiva suporteri ultrași ai echipei Steaua.

Regimul BUBA a siluit democrația și prin ocuparea Palatului Parlamentului în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură cu trupe militarizate ale Ministerului Administrației și Internelor, care au împânzit holurile și scările, și cu trupe de asalt ale PDL, care au ticsit balcoanele sălii în care s-au reunit Senatul și Camera Deputaților. Acești trupeți portocalii au avut sarcina să timoreze opoziția prin huiduirea reprezentanților acesteia și prin aplaudarea reprezentanților Guvernului și ai PDL, amintind de practicile bolșevicilor de după Revoluția din octombrie 1917 din Rusia sau ale naziștilor de după câștigarea alegerilor parlamentare din Germania în 1933.

Regimul BUBA a dat însă cea mai cruntă lovitură parlamentarismului postdecembrist prin interdicția impusă parlamentarilor din PDL, dar și din UDMR, UNPR și din Grupul parlamentar al minorităților naționale, de a-și exprima votul cu ocazia dezbaterii moțiunii de cenzură. A fost o stratagemă antidemocratică fără precedent prin care a fost subminat dreptul de control al Parlamentului asupra Guvernului și a fost golit de conținut statutul de aleși uninominali al actualilor parlamentari.

Prin legarea de scaun în timpul votării moțiunii de cenzură, parlamentarii puterii au fost transformați în niște nevertebrate sau legume politice. Practic, s-a ajuns în situația

ca Guvernul Boc să contabilizeze 0 (zero) voturi susținere în Parlament, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitate politică și morală sau, ce este mai grav, Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului Emil Boc și a președintelui Traian Băsescu.

Regimul BUBA a încălcat regulile democrației, normele Constituției, regulamentele și cutumele parlamentare și prin asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației.

În primul rând, Guvernul nu a ținut cont de hotărârea Curții Constituționale, prin care, cu numai un an în urmă, a fost declarat neconstituțional demersul Cabinetului Boc de a-și asuma răspunderea pe un alt proiect de lege a educației, cu motivarea că, pe de o parte, adoptarea sub forma asumării nu era oportună, mai ales că intrarea în vigoare a legii nu se face imediat, iar, pe de altă parte, dezbaterea în procedură obișnuită a unui domeniu important ca cel al educației nu numai că ar beneficia de amendamente, dar ar fi permis și implicarea societății civile.

În al doilea rând, Guvernul nu a ținut cont că președintele Senatului a sesizat Curtea Constituțională, cu o săptămână înainte, pe motiv că Executivul nu poate să-și asume răspunderea pe o lege aflată deja în dezbaterea Parlamentului. Practic, după ce a fost adoptat de Camera Deputaților, Proiectul de lege a educației se află în dezbaterea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului, iar Regulamentul Senatului prevede în mod expres că o lege care a intrat în circuitul legislativ nu poate fi retrasă de inițiator.

În al treilea rând, Guvernul și-a asumat răspunderea pe Legea educației în condițiile în care nu a fost întrunit cvorumul de ședință (236 de parlamentari) în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, rămânând în sală în jur de 150 de parlamentari, după retragerea deputaților și senatorilor PSD și PNL. Asumarea răspunderii s-a produs deci prin fraudă și este vădit ilegală, ca și adoptarea Legii privind sistemul unitar de pensii.

Tot săptămâna trecută, regimul BUBA a blocat reintrarea în funcțiune a Agenției Naționale de Integritate, fapt ce ar putea atrage critici și sancțiuni din partea Uniunii Europene. După ce cu trei luni în urmă președintele Traian Băsescu, Guvernul Emil Boc și PDL au făcut mare tapaj pentru reexaminarea Legii ANI și resuscitarea acestei instituții anticorupție, marțea trecută, când pe ordinea de zi a Senatului s-a aflat numirea unor membri ai Consiliului Național de Integritate, organismul care controlează activitatea ANI, senatorii PDL, UNPR și UDMR s-au retras din sală pentru a nu exista cvorum de ședință, împiedicând astfel alegerea acestui organism.

Prin prisma argumentelor de fapt și de drept prezentate, putem conchide că săptămâna trecută a fost una dintre cele mai negre săptămâni ale democrației românești. Întreaga țară s-a putut convinge cum regimul BUBA se agață cu orice preț de putere, în condițiile în care încrederea în Președintele României și în șeful Guvernului a scăzut la cote fără precedent în perioada postcomunistă – la 10%, respectiv 7% –, iar principalul partid de guvernământ întrunește doar o șeptime (14%) din intențiile de vot ale românilor.

Declarația politică este intitulată „Educația în greva foamei...”.

În vreme ce învățătorii și profesorii părăsesc catedra, ajungând pe paturile șubrezite ale sistemului de sănătate ca urmare a protestului prin greva foamei, în Parlament Executivul și-a asumat în grabă răspunderea asupra Proiectului Legii educației.

Și pentru că graba strică treaba, dar nu și socotelile impuse de abținerea de la votul moțiunii a UDMR-ului, în joia flăcării violet premierul Boc s-a prezentat în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților pentru a-și asuma rapid răspunderea pe Proiectul Legii educației exact în forma dorită de partenerii de guvernare, procedură ce exclude dezbaterile parlamentare și adoptarea de amendamente.

Legea a fost promovată urgent, neținându-se cont de faptul că Regulamentul Senatului prevede în mod expres că asumarea răspunderii este inadmisibilă în condițiile în care o lege este în proces legislativ. Nu s-a ținut cont nici de faptul că judecătorii Curții Constituționale nu se pronunțaseră asupra constituționalității demersului, dar mai ales de neîntrunirea cvorumului de ședință, încălcându-se grav Regulamentul ședințelor comune.

În lumina acestor fapte, președintele de ședință Ioan Oltean nu a considerat relevantă verificarea întrunirii cvorumului, invocând articolul 22 din Regulamentul ședințelor comune, care spune că, „în timpul ședințelor, președinții grupurilor parlamentare pot cere președintelui ședinței comune verificarea întrunirii cvorumului”, dar mai ales că „președintele ședinței comune va decide dacă acest lucru este necesar”.

Emil Boc a prezentat, cu aceeași vervă demagogică de pe vremea când preciza în fața deputaților rețeta ieșirii din criza economico-financiară, „virtuțile” legii pe care a promovat-o urgent.

Politizarea conducerii școlilor, eliminarea titularizării, care va face ca profesorii să ajungă la mâna directorilor numiți politic, dar și finanțarea per elev – pentru fiecare elev aparținând minorităților se alocă o sumă mai mare de bani decât pentru copiii români – sunt câteva dintre problemele ridicate de Proiectul Legii educației.

Mai grav este faptul că cei care vor trebui să pună în aplicare noile prevederi în anul școlar 2011–2012 resping în bloc proiectul Executivului. Mesajul clar transmis de cadrele didactice este: „Această lege nu ne reprezintă”.

Reacția de respingere a profesorilor, elevilor și părinților este îndreptată împotriva celor care iau decizii în numele lor, împotriva unui premier care le-a tăiat un sfert din leafă și a unui ministru ale cărui nepricepere, autosuficiență și deficientă comunicare îi irită în fiecare zi.

## Stimați colegi,

Având în vedere că încrederea în actualul Guvern a scăzut semnificativ, consider că este o obligație etică și politică pentru Executiv și pentru majoritate să nu eludeze Parlamentul ca for principal de dezbatere, mai ales pentru o astfel de lege care vizează viitorul copiilor noștri, deci viitorul României.

Declarația politică este intitulată „Ziua Radioului Național”. Radioul public din România împlinește astăzi, 1 noiembrie, 82 de ani. La 1 noiembrie 1928 a fost inaugurat postul național de radio din România. La ora 17.00 a fost difuzată în eter prima emisiune a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. În acea zi, postul național de radio a difuzat muzică de dans, informații de presă, buletine meteo și știri sportive.

Radioul a devenit, în zilele noastre, mult mai apropiat de ascultător, acesta fiind prezent peste tot: acasă, la birou, în mașină. Putem asculta știri, muzică, o anume emisiune etc.

Radioul național dorește să fie cel mai credibil și eficient mijloc de informare și formare a publicului. Acesta oferă programe și produse informative, culturale, educative și de divertisment pentru toate categoriile de public, creează valori publice importante pentru societatea românească, contribuie la educarea și formarea publicului, promovează identitatea națională și diversitatea culturii românești și universale, stimulează spiritul civic, dezbaterea și participarea la viața publică etc.

Societatea Română de Radiodifuziune (sau Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment.

Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român.

După 1920, presa de specialitate din domeniul telecomunicațiilor a început o campanie pentru introducerea radiodifuziunii în România.

Emisiunile radiotelefonice au debutat în 1921, însă abia prin 1924–1925 au început să fie realizate cu regularitate.

Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17.00, a început emisia oficială a postului de radio din București, cu semnalul „Alo, alo, aici Radio București!”, urmat de anunțul debutului acestui post. Primul a luat cuvântul prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, el atrăgând atenția: „Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracție. Radiofonia este de o mare importanță socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleață a săteanului _._ În curând, va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.”

Pe 4 aprilie 1936, printr-o lege de organizare și funcționare, Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune.

Pe 23 august 1944 se difuzează mesajul regelui către țară și proclamația Guvernului.

Pe 11 iunie 1948 se produce naționalizarea Societății Române de Radiodifuziune.

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreună instituția numită Radioteleviziunea Română.

În 1956 și apoi în 1957 încep emisiunile pe unde ultrascurte (doar în București) ale Programului 1, respectiv ale Programului 2.

Pe 17 iunie 1994 se votează Legea nr. 41, Legea privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, prin desființarea Radioteleviziunii Române. Din anul 2000 începe modernizarea unor echipamente specifice.

La 1 noiembrie 2009, cu ocazia celebrării a 81 de ani, Radio România a lansat în mod oficial procesul de digitalizare a „Fonotecii de Aur”.

Societatea Română de Radiodifuziune are ca principale domenii de activitate: realizarea programelor de radio cu scop informativ, cultural, educativ și de divertisment, elaborarea și transmiterea spre difuzare a programelor internaționale în limba română și în alte limbi, adresate ascultătorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României și politica sa internă și externă, păstrarea și arhivarea înregistrărilor audio și a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul național.

Misiunea Societății Române de Radiodifuziune este aceea de a realiza obiectivele generale de informare, educație, divertisment, prin prezentarea în mod obiectiv, imparțial, a realității vieții social-politice și economice interne și internaționale, să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice, să promoveze cu competență și exigență valorile limbii române și valorile democratice, civice, morale și sportive.

Radio România și-a păstrat, de-a lungul timpului, statutul de promotor al culturii naționale și universale. De la microfonul postului public de radio s-au adresat ascultătorilor oameni de cultură și de știință, oameni politici și artiști, personalități marcante ale vieții publice românești.

La radioul public „s-au auzit” toate marile evenimente din ultimii 82 de ani, care au marcat istoria națională, și au fost surprinse și marile evenimente internaționale.

Radio România nu înseamnă doar Radio România Actualități, ci o paletă întreagă de posturi de radio, care toate înseamnă Radio România.

Radioul național este cel mai darnic în știri, cel mai serios furnizor de cultură, muzică, oferind publicului informații relevante, verificate conform standardelor profesionale.

La mulți ani, sincere felicitări și urări de frumoase emisiuni în continuare și, nu în ultimul rând, să vă păstrați obiectivitatea și imparțialitatea, indiferent cine se află, vremelnic, la cârma țării!

Declarația politică se intitulează „Românul, bun de plată”. Stimați colegi,

În declarațiile lor publice, guvernanții, cu deosebire premierul Boc și președintele Băsescu, susțin că în perioada de creștere economică 2005–2008 românii, mai ales salariații și pensionarii, ar fi câștigat prea mult, oricum mai mult decât li s-ar fi cuvenit din tortul creșterii economice. De aceea au venit acum doi ani la putere, ca împreună cu Guvernul actual să le taie românilor din câștigurile acelea „nesimțite”.

Voi arăta că această idee este și falsă, și rău-intenționată. De fapt, susținând că în perioada respectivă românii s-ar fi întins mai mult decât îi ținea plapuma, guvernanții își caută un alibi, o bază pentru a-și justifica politica de reducere a nivelului de trai și a calității vieții celor pe care îi guvernează. Aceasta pe de o parte, pentru că, pe de altă parte, și-au

construit în acest fel un fals argument pentru a învinovăți fosta guvernare și pentru a se scuza cu mult uzitata „greaua moștenire”.

Adevărul este că românii nu au fost cei mai mari beneficiari ai creșterii economice, că fosta guvernare nu le-a dat ceva necuvenit, ci doar s-a permis recuperarea unor mari rămâneri în urmă ale pensiilor și salariilor. De aceea, la vremea respectivă, și PDL-ul, și președintele au fost de acord, ba chiar au cerut cu insistență măsurile sociale, iar moștenirea de care au avut parte a fost una cât se poate de normală față de ce a lăsat PD-ul după guvernarea CDR-istă și mai ales față de dezastrul pe care l-a produs în doar doi ani de guvernare actuala coaliție, cu PDL-ul la pupitrul de comandă.

De altfel, domnul Tăriceanu, fostul prim-ministru, și ministrul său de finanțe, domnul senator Vosganian, au arătat, înaintea mea, fariseismul acestei găselnițe, prin care guvernanții sperau ca românii să înghită gălușca lor propagandistică privind necesitatea urgentă a tăierii anapoda a câștigurilor – singura lor politică de așa-zisă dreaptă, dincolo de care nu mai văd nimic, din moment ce o prezintă ca pe o necesitate – ca unică soluție sau cea mai bună soluție.

Înainte de a tăia veniturile salariale și prestațiile sociale ale celor mai săraci dintre săracii Europei, guvernanții ar fi trebuit să se uite care au fost într-adevăr cei mai mari beneficiari ai creșterii economice din acea perioadă și să vadă dacă nu cumva de la ei ar trebui să vină sprijinul atunci când românii au fost băgați în criză.

Problema pare pusă într-o cheie retorică, deoarece avem de-a face cu un guvern care, dacă nu a adus criza, este totuși coautor al adâncirii ei și, totodată, asistent pasiv al recesiunii – diminuarea PIB-ului timp de cel puțin două trimestre consecutive – în care ne aflăm, în loc să fie un factor activ de dezvoltare.

Dacă la alții recesiunea se măsoară și ține două trimestre, la noi, în schimb, sub Guvernul Boc, trebuie să dăm o altă definiție fenomenului, și anume o scădere a PIB-ului pe mai mult de doi ani consecutivi.

Revenind la temă, cine a avut cel mai mult de câștigat de pe urma creșterii din anii 2000–2008?

- Pensionarii? Nu.

- Salariații?

Nu.

- Bugetarii? Nu.

Țăranii?

Nicidecum.

Micii afaceriști – micii producători, micii comercianți? Nu.

Capitalul românesc? Nu prea.

Toți cei enumerați au câștigat doar o mică parte din marile câștiguri pe care le-a permis tipul de creștere economică realizată în țara noastră. Câștigul celor enumerați reprezintă, cum spuneam, o parte din marile pierderi pe care românii le-au avut în primii 10 ani, 1990–2000, așa că nu acestora li se poate reproșa că s-au îmbuibat. Marii câștigători sau, mai bine zis, cea mai mare parte a câștigului din tipul inadecvat de creștere și cei care au creat marile dezechilibre bugetare nu au fost bugetarii și pensionarii, cum se vrea să se acrediteze această idee, ci au fost băncile cu capital străin, cei care au venit cu ceva bani și au generat speculația imobiliară aiuritoare, marile lanțuri de magazine care ne vând produse din import și care au omorât producția internă, marile companii de comunicații, speculatorii pe seama leului în raport cu valuta străină, speculatorii pe seama inflației și de la bursă, cei care au pus mâna pe contracte grase cu energie și alții.

Cine beneficiază, în prezent, de pe urma faptului că ținem leul românesc la un curs artificial supraevaluat? Oare nu cei din afară, care ne vând produse și servicii, pentru că în felul acesta pot obține, pe leii primiți, mai multă valută?

Ne întrebăm unde sunt acum, când ne este rău, toți acei mari câștigători. De ce nu vin cu o mică parte din marile câștiguri să contribuie la ajustarea economică a țării, la corectarea dezechilibrelor, la stimularea creării și îmbunătățirii calității produselor și a serviciilor autohtone, la reducerea unor comisioane cu adevărat nesimțite?

S-au evaporat, au pus banii la adăpost, au migrat spre alte meleaguri mai profitabile, doar suntem în economia liberă de piață globalizată.

Guvernul României nu a avut nimic de făcut în acest sens, s-a repezit la buzunarele românilor și nu a întreprins nimic pentru atragerea marilor averi și câștiguri într-un circuit economic de care să beneficieze pe un termen mai lung și românii. Alte guverne își apără interesele economice și veniturile cetățenilor pe care îi conduc.

Am văzut în zilele din urmă că și Comisia Economică, și Banca Națională, și Fondul Monetar Internațional intervin în apărarea marilor câștigători. Nu este drept, nu este nici corect, din punct de vedere economic, ca unii să obțină mari câștiguri, să producă dezechilibre comerciale, bugetare, în balanțele de plăți, dezechilibre ecologice, iar statul să pună propriii cetățeni să plătească.

Aici nu este nicio noutate. Ca mai totdeauna, românul este bun de plată. Cu un stat nu de asistați social, ci de asistenți guvernamentali la buzunărirea conaționalilor, contribuabilul român a luat locul turcului, care plătește ca în piesa „Tache, Ianke și Cadâr”.

După cum decurg discuțiile din aceste zile cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, se pare că și dacă ar vrea statul nostru nu-și mai poate apăra cetățenii. De aceea, o schimbare este necesară, dar până când se va produce aceasta, tot românul va fi cel care plătește.

Declarația politică este intitulată „București via Bruxelles sau despre cum ceea ce ne afectează mai mult ne interesează mai puțin”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Se spune că „ignoranța este mama fericirii”. Cu toate acestea, mai mult decât evident, nu părem chiar atât de fericiți. Ce vreau să spun cu asta? Nici mai mult, nici mai puțin decât că, fără să fim atenți, de multe ori ne lăsăm înșelați de cei care stabilesc agenda publică, trecând cu ușurință peste momente-cheie.

Această conexiune a venit ca urmare a modului în care s-au succedat evenimentele pe scena politică românească la finele săptămânii care tocmai s-a încheiat. Atât o mare parte a clasei politice, cât și media, ca o oglindă fidelă a acesteia, au continuat să se axeze pe probleme tipic dâmbovițene, ignorând un subiect care, conștient sau nu, are un mare impact asupra noastră.

Evident, la nivelul declarațiilor suntem inegalabili. Și aici mă refer la chestiunea relației pe care noi o avem cu Uniunea Europeană. Cu toții ne simțim europeni, cu toții aderăm la principiile fondatoare ale acestei comunități, dintotdeauna ne-am simțit ca fiind parte integrantă a acestui concern. De la sine înțeles că sentimentul s-a amplificat după 1 ianuarie 2007, dar, din păcate, optimismul nostru cu privire la UE s-a dovedit a fi doar o altă simțire a noastră, a românilor, pe care o clamăm cu orice ocazie, dar față de care suntem extrem de indiferenți.

Nu e ceva inedit pentru noi. De ce spun că nu e ceva nou? Pentru că nu la fel se întâmplă și cu simpatia noastră pentru regimul democratic? Nu spunem noi că preferăm democrația oricărui alt regim, dar suntem impasibili atunci când cineva derapează și iese din limitele pe care aceasta le prevede? Nu ne declarăm noi persoane cu simț civic, dar suntem extrem de nepăsători atunci când vine vorba să acționăm în interiorul cetății?

Ei bine, cam același lucru se întâmplă și în privința tipului de relație pe care îl dezvoltăm cu Uniunea Europeană. Peste exact două luni se împlinesc patru ani de când România a aderat la acest spațiu, dar, din păcate, interesul nostru pentru ceea ce se întâmplă la Bruxelles și Strasbourg este, de cele mai multe ori, mult prea scăzut în raport cu efectele pe care le au asupra noastră deciziile ce se iau acolo.

La finele săptămânii trecute, spre exemplu, a avut loc reuniunea Consiliului European, în care șefii de state și de guverne din cele 27 de țări membre au concluzionat că este imperios necesar ca filozofia de acțiune a UE să sufere anumite modificări. De exemplu, s-a recomandat creșterea supravegherii bugetare și verificarea gradului în care acesta este în conformitate cu normele UE, considerându-se că numai așa se va putea asigura o stabilitate fiscală pe termen lung în interiorul Uniunii. La noi nu s-a discutat prea mult acest aspect, pentru că indisciplina noastră la acest capitol este una proverbială.

Trecând mai departe, se recomandă ca în acest proces de creștere a gradului de conformitate să fie instituite o gamă de sancțiuni atât financiare, cât și politice. Și aici ce credeți că a susținut România, prin vocea reprezentatului său în Consiliu, și mai nimeni nu a băgat de seamă? Că decât să fii sancționat prin suspendarea dreptului la vot, mai bine să primești o sancțiune cu un procent din PIB sau să nu mai ai dreptul la a accesa un miliard de euro din fondurile europene.

Altfel spus, dacă cei care își asumă actul guvernării sunt incapabili să ducă la bun sfârșit angajamentele asumate, statul în cauză să fie sancționat pecuniar. Cu alte cuvinte, pentru incoerența sau lipsa de strategie a unui Guvern să fie afectați toți cetățenii. Sau, probabil, actuala guvernare s-a gândit la faptul că oricum noi nu prea ne înghesuim să accesăm fonduri europene și, pe cale de consecință, nu ne-ar deranja atât de mult. Interesant este că sancțiunile politice mai sunt numite în documentul Uniunii și „reputaționale”. Și ca o mostră de Caragiale prezentă la Bruxelles, noi am decis ca în cazul în care nu ne facem treaba să nu ne fie afectată „reputația”, ci bugetul.

Acesta ar fi numai un exemplu, pentru că acolo s-a mai discutat și despre necesitatea accelerării verificării impactului pe care reforma pensiilor îl are asupra stabilității economicofinanciare. De asemenea, s-a decis și ca viitorul cadru financiar multianual să reflecte eforturile pe care fiecare stat membru le depune pentru a-și reduce deficitul.

Filozofia după care se ghidează cei care sunt la putere acum este că aceste deziderate vor rămâne doar la acest stadiu, din punctul de vedere al României, și tocmai din acest motiv ele nici nu mai necesită discuții prea ample la București.

De aceea, în final, nu vreau decât să spun că, pe viitor, preferabil ar fi să căscăm gura mai atent la ceea ce se decide în numele nostru la Bruxelles, altfel, după rațiunea celor care ne conduc, vom căsca punga.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Cine conduce România?”.

Citeam zilele trecute presa internațională și referirile la România, care m-au condus la o întrebare logică: cine conduce țara asta?

Se vorbește despre hotărârea lui Traian Băsescu de a duce reforma lui păguboasă mai departe, despre ce ne dă voie sau nu ne dă voie FMI și ce a mai mințit sau promis Emil Boc. Ajung la concluzia că suntem asemeni copilului cu multe moașe, toți se ocupă de noi, dar, de fapt, nimănui nu-i pasă suficient încât să ne pună pe picioare.

Suntem printre cele mai sărace țări din Europa și nu știm cum am ajuns aici. Suntem printre cei mai nemulțumiți europeni și nu înțelegem de ce a trebuit să fim sacrificați fără niciun rezultat. Măsurile anticriză înseamnă pentru actuala putere tăieri de salarii și pensii, nimic altceva. Reduc cheltuielile cu românii și le cresc cu apropiații partidului, fără niciun fel de responsabilitate. Ni se servesc explicații halucinante și ni se spune că așa trebuie făcut pentru a trăi mai bine în anii următori. Cum, mă întreb eu, când economia e lăsată să se prăbușească, instituțiile sunt în haos, mediul privat este ignorat la negocieri, dar spoliat prin fiscalitate și parafiscalitate?

Așa recomandă FMI? Mă îndoiesc. Iar dacă FMI cunoaște mai bine nevoile României, de ce nu este lăsat să ne conducă singur, fără să fie încurcat de Emil Boc și de armata lui de angajați inutili și bine plătiți?

Sau poate se descurcă mai bine Traian Băsescu singur, cu Administrația lui Prezidențială îngrășată cu bugete crescute în ani de criză. Eu zic să se hotărască și să facă cineva ceva până nu ajungem în colaps.

Pe de altă parte, noi, opoziția, le-am oferit o altă soluție: plecarea de la guvernare – mult mai eficientă și mai productivă –, dar, se pare, asta ar încurca planurile celor care se fac că ne conduc.

Și iată-ne în situația de a depune o nouă moțiune de cenzură. De data asta tot fără voturi va pleca acasă Emil Boc? Eu sper să plece definitiv.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Datoriile în creștere, încrederea în scădere”.

Astăzi nu voi vorbi despre lipsa de coerență a Guvernului Boc și nici chiar despre faptul că suntem în continuare conduși de un cabinet care a adunat zero voturi în favoarea sa la moțiunea de cenzură de săptămâna trecută.

Astăzi vreau să vă amintesc despre românii care au atins un prag istoric al încrederii în clasa politică și în liderii ei.

Lipsa de orizont și eșecurile repetate ale celor care ar fi trebuit să le ofere soluții au dus la scăderea într-un ritm alert a încrederii populației, iar asta ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat.

Ultimii doi ani au transformat profund politica în România și modul de a face politică. Opoziția, presa, ONG-urile specializate au adus în atenția publică greșelile actualei puteri și au tras semnale de alarmă. Fără ecou însă. Este motivul pentru care am semnat și prima moțiune de cenzură, și pe cea de-a doua.

În paralel, sunt în creștere datoriile României, iar această creștere este susținută de politica economică a țării, care, ca să folosesc o expresie celebră, „este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Este ca și cum domnul președinte a impus Guvernului acea părere a dumnealui conform căreia nu și-a propus să scoată România din criză. Păcat însă că nu este lăsată această Românie să funcționeze din inerție, ci mai este și frânată de fiscalitatea excesivă, de modificările aduse legilor săptămânal, de neconstituționalitatea hotărârilor de guvern sau de coduri fiscale care se succedă mai des decât anotimpurile.

Mi-am dorit ca miercurea trecută să însemne punctul terminus pentru toate aceste derapaje, voite sau nu, pentru toate greșelile impardonabile și deciziile proaste care ne-au dus în cozile clasamentelor la nivel de trai, mulțumire a populației sau speranță.

În aceste condiții, orice proiect politic ai prezenta, este firesc să fie privit cu îndoială și suspiciune.

Politica a ajuns să fie sinonimă cu minciuna, hoția, lipsa de respect, faptele penale și multe altele din aceeași categorie. Instituțiile statului se calcă în picioare, iar legea este facultativă. Primul exemplu este dat chiar de Parlamentul țării, unde se asumă legi care sunt deja în dezbaterea comisiilor de specialitate, unde se aprobă ordinea de zi fără a avea cvorum și unde se votează legi organice cu mai puțin de 100 de parlamentari în sala de plen.

Mandatul pe care l-am primit de la clujeni nu se referă la a privi cu indiferență toate acestea, de aceea vin și transmit o dată în plus faptul că s-au săturat. Voi face tot ce este legal posibil ca dorința lor să se împlinească, aceea de a fi guvernați în mod responsabil.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Absența unei strategii de emancipare a mediului rural înseamnă manipulare în scop electoral”.

Anual, se întâmplă un fenomen pe care refuzăm cu toții să îl vedem sau nu ne place să îl observăm: mediul rural se degradează de la o zi la alta, primitivismul se adâncește, contingent cu un grad de pauperizare endemică.

Lumea satului de azi sărăcește din ce în ce mai mult la nivel de informație, la nivel de conduită, patologia se mută și, mai rău, își găsește cuib în lumea satului.

În mediul rural întâlnim cele mai multe acte de violență, plecând de la cea domestică, deoarece femeia de la țară este victimă certă a unui patriarhat de-a dreptul medieval. Violența fizică, violul, incestul, crima, violența intelectuală – și mă refer aici la analfabetism, semidoctism, oligofrenie – cresc procentual spre proporții care pe mine unul mă îngrijorează.

Deja în mediul rural, cu excepția Bisericii, nu există repere informaționale, nu există societate civilă, nu există ziare, nu există cabinete de psihologie sau planning, nu există case de avocatură, nu există repere, nici măcar incipiente, ale unui trai european, civilizat.

Singurul mod prin care omul de la țară se informează este mesajul preluat de la televizor și, din păcate, aici rating fac show-urile de tip lazarovian, iar societatea civilă este cârciuma satului!

În urmă cu un an, am privit, recunosc, în mod pozitiv programul cu cele „10 case pentru specialiști – Renașterea satului românesc” și mi-am spus: iată un lucru bun. Mi-am spus că trebuie să girez măcar moral încercarea pe care vrea să o facă ministrul Udrea.

Mă gândeam că prin aducerea în mediul rural și statuarea a 10 intelectuali de diferite specialități se creează un prim nucleu de societate civilă – ingineri, dascăli, medici, juriști. Am inițiat chiar și un proiect legislativ (devenit lege) prin care se bucurau de facilitați tip ANL și specialiștii care alegeau să-și construiască singuri o casă în mediul rural, unde urmau să lucreze. Dar, ca toate programele anunțate cu surle și trâmbițe ale actualei puteri, și acesta s-a dovedit doar o gogoașă umflată artificial, fără nici cea mai mică dorință de punere în practică. Mii de primării, sincer, au această idee, au o statistică privind necesarul de personal cu studii superioare de care au nevoie, s-au făcut centralizări la nivelul prefecturilor și... gata!, aici s-a oprit totul. Nimic! O minciună servită frumos, ambalată în staniol și înăuntru nimic. O altă formă fără fond servită poporului.

Toate acestea mă duc cu gândul la pregătirea pe mai departe a manipulării omului de la țară. Sunt ferm convins că și la următoarele scrutine electorale omul de la țară va fi manipulat cu o portocală, un kil de ulei și o excursie pe la biserici, contra unui vot portocaliu.

Lipsa unei societăți civile autentice, lipsa unei strategii de emancipare a vieții rurale, lipsa unui program de educație a populației din mediul rural vor adânci pe mai departe prăpastia dintre orășean și fermierul simplu.

Atât timp cât în satul românesc nu va exista societate civilă și nu vor fi aduse ziare, vor exista multă sărăcie, dezinformare și lipsă de civilitate.

Nu este suficient să purtăm ie și să apărem la televizor promovând frunze și clipuri cu mănăstiri, dacă nu aducem educația, informația și o infrastructură minimală intelectualului de la țară sau celor care încep să se desprindă de patriarhal.

Guvernul Tăriceanu a adus microbuze școlare în mediul rural, a deschis mii de lucrări pe Ordonanța Guvernului nr. 7/2006, a pus bazele unei strategii de uniformizare a vieții de la oraș cu cea de la țară. Guvernarea portocalie nu a fost în stare nici măcar să continue aceste lucruri. Ba nu, le-a stopat, venind cu promisiuni goale, și a început alte șantiere, pe criterii clientelare, care au rămas și ele în ruină.

Dar, așa cum am mai spus, un popor neinformat, un popor sărac, un popor cu un grad de analfabetizare în creștere este cel mai bun electorat pentru niște guvernanți incompetenți și fără viziune. Nu politicienii sunt imaginea poporului, cum greșit se afirmă, ci se vrea ca poporul să devină oglinda incompetenței clasei conducătoare.

Declarația politică se intitulează „Circ politic portocaliu”. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Circul politic actual în care este prinsă societatea românească reprezintă o limită atinsă de așa-zișii reformiști „prin vorbe” și cei care mai analizează realistic situația politică actuală. Printre cei din prima categorie sunt reprezentanții PDL-ului. În special prin vocea Robertei Anastase, a lui Emil Boc sau a lui Ioan Oltean se realizează o retorică a vorbei..., mai ales prin imprevizibilitatea atitudinilor din ultimele săptămâni.

După ce au subliniat rolul sacrificiului tuturor românilor în fața crizei, acum urmează un nou mod de politică portocalie, în care se vorbește despre principiile muncii până la adânci bătrâneți și, dacă se poate, muncă multă și bani puțini pentru glorioșii conducători de azi.

De aproape un an de când sunt la guvernare singuri – pentru că UDMR-ul și pseudopartidul domnului Oprea nu sunt forțe politice veritabile, ci partide cu interese personale sau regionale –, liderii PDL nu au soluții concrete la problemele actuale. Toată reforma avansată din toamna lui 2008 încoace s-a redus doar la tăieri de salarii, reduceri de personal bugetar, consolidarea diverselor instituții ale justiției române în mâna Cotroceniului, centralizarea instituțiilor statului doar în jurul camarilelor pedeliste... și nimic altceva.

S-a vorbit despre investiții în infrastructura rutieră, în dezvoltarea rurală, în creșterea competitivității agriculturii românești, în crearea de locuri de muncă în domenii noi și cu impact în economia națională și chiar europeană. De fapt, totul a reprezentat doar vorbe frumoase și pe placul opiniei publice, dar aplicarea acestor vorbe în teren a reprezentat doar praf în vânt.

Stimați colegi,

Scurta mea declarație politică reprezintă un sincer mesaj privind demagogia actualei puteri și efectele ei pentru viitor. Indiferent de ce speră senatorii guvernamentali în acest moment, adevărul e unul singur: sunteți responsabilii unei ineficiențe guvernamentale care ar trebui să se oprească imediat.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „O medicină creștină”. Doamnelor și domnilor,

Astăzi, 1 noiembrie, se sărbătorește în religia creștinortodoxă pomenirea Sfinților și făcătorilor de minuni fără de arginți Cosma și Damian, fiii Teodotei celei din Asia.

Zilele trecute, în mass-media erau consemnate veniturile medicilor rezidenți pe oră lucrată. Cifra era înspăimântătoare! Discuția cu unii medici rezidenți mi-a dat posibilitatea să aflu că, în cvasitotalitate, medicii rezidenți nici nu iau în calcul a rămâne în țară la finalul studiilor, unii chiar mai devreme.

Cunoscând grila de salarizare în mult mediatizata Lege a salarizării unitare, îmi dau seama că intenția ministerului este de a sfinți și canoniza lumea medicală, fiindu-mi permisă asocierea declarației politice cu ceea ce se sărbătorește astăzi, 1 noiembrie, în lumea ortodoxă.

Cu o astfel de raționalizare și reformă în lumea medicală, fiți siguri că la sfârșitul guvernării sănătatea în România va trece la capitolul „Pomenire”.

Îmi susțin ultima afirmație pe ultima discuție avută de ministrul Attila Cseke cu „prim-ministrul” actual al României, Jeffrey Franks, privind intenția de punere cât mai rapid în aplicare a programului de raționalizare a spitalelor.

În încheiere, vă cer scuze dacă am deranjat sensibilitățile credinței ortodoxe, nici pe departe nu am vrut să fiu caustic sau ironic cu această sărbătoare, în particular apreciind faptul că alții au știut să-și comemoreze medicii, pe când noi îi îndepărtăm din țară.

Declarația politică este intitulată „Săracii României și capitaliștii de stânga”.

## Doamnelor și domnilor,

## Stimați colegi,

Evoluția României din ultimii douăzeci de ani, prin politici iresponsabile de distribuire a resurselor, a dus la o societate polarizată, în care două clase tind să se contureze foarte clar și o a treia fiind cea a celor care supraviețuiesc. Am spus „supraviețuiesc”, nu „trăiesc”, pentru că a trăi presupune o anumită calitate a vieții și o demnitate umană. Această demnitate a fost adusă la un nivel minim în România.

Cele două clase sociale antagonice care s-au conturat sunt cei foarte bogați și cei foarte săraci, cei care trăiesc în lux, sfidând momentele grele pe care le trăim, și cei care se zbat sub pragul de sărăcie absolută.

Robert McNamara, om politic american, definește sărăcia absolută ca „o stare extremă a existenței umane, când individul, în lupta pentru supraviețuire, este expus la lipsuri și umilințe de neînchipuit, ce depășesc fantezia lumii privilegiate”.

Aceasta e situația în care au ajuns un sfert dintre români în anul 2010, după măsuri prin care dreapta politică a cultivat, timp de mai bine de 20 de ani, capitalul celor care s-au erijat în câștigătorii tranziției, împărțindu-și între o gașcă de profitori resursele pentru care a muncit și a suferit un întreg popor în regimul comunist.

Spun că dreapta politică a făcut acest lucru, pentru că Partidul Social Democrat, care se autodefinește de stânga, este, cel mai probabil, partidul cu cei mai mulți îmbogățiți din ultimii douăzeci de ani. PSD a guvernat în 2000–2004 tot prin măsuri de dreapta, ignorând categoriile sociale vulnerabile și amintind de săracii României doar pentru a se legitima.

Burghezia celor foarte bogați și a politicienilor din solda acestora continuă să conducă România precum în Evul Mediu, abandonându-i pe cei care nu mai fac față greutăților ca pe ciumați.

În timp ce partidul care se autodefinește de stânga face politica social-democrației de salon, prin chermeze de lux, cei care reprezintă electoratul de stânga se zbat la limita supraviețuirii, trăind cu un consum echivalent a mai puțin de doi dolari pe zi în Botoșani, Galați, Vaslui, Ialomița și multe alte județe ale țării. Cei pe care pretindeți că îi reprezentați, domnilor social-democrați, se prăbușesc abrupt în sărăcie absolută, marcând prin probleme sociale grave viața familiilor lor.

În aceste momente grele pentru noi toți, trebuie să oprim plătirea costurilor sociale ale tranziției de către cei foarte săraci. Aceste costuri trebuie plătite măcar parțial, prin taxe și investiții, de către clasa celor foarte bogați.

Invit capitaliștii de stânga ai României la un gest de solidaritate, de implicare voluntară în proiecte locale din zona unde provin, de refacere a infrastructurii serviciilor publice de sănătate și educație, de reparare a spitalelor cu aparatură din secolul trecut și a școlilor abandonate.

Dacă tot vă declarați de stânga, faceți măcar în acest ultim ceas un gest de solidaritate cu cei care duc povara vremurilor grele pe care le trăim.

Declarația politică se intitulează „Jignirea la români”. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi este inspirată de o emisiune pe care am urmărit-o aseară la unul dintre posturile de știri din România. Într-o discuție despre Legea educației naționale, fostul ministru de resort Andrei Marga a considerat necesar să-l catalogheze pe actualul ministru Daniel Funeriu drept „băiețaș”.

Sincer sunt consternat. Auzindu-l pe domnul Marga, un profesor universitar care merită tot respectul pentru activitatea sa didactică, mi-am dat seama că în România jignirea s-a transformat în normalitate. Și totul a început, e drept, de la liderii politici, care în lupta pentru putere nu dau înapoi când vine vorba să arunce cuvinte grele, de multe ori fără acoperire, la adresa adversarului.

„Hoț”, „nenorocit”, „analfabet” sunt câteva dintre atributele care au intrat în vocabularul tuturor românilor când vine vorba despre politicieni. Nu mai există niciun respect pentru funcția pe care o ocupă o persoană în stat, nu mai există nicio picătură de bun-simț.

Până și așa-zișii moderatori tv s-au transformat în niște judecători care aruncă vorbe grele, cataloghează, țipă, trag concluzii, deși rolul lor este acela de a pune întrebări și de a media o dezbatere. Ziarele nu se zgârcesc nici ele la capitolul jigniri, mai ales când patronul are coloratură politică.

Iată doar câteva exemple – aduse astăzi în atenția publică de cotidianul „Puterea” – din revista „România Mare”, patronată de Vadim Tudor, liderul PRM: „Sorin Oprescu e unul dintre cei mai nerușinați bandiți din istoria Bucureștilor. Cu aerul că e medic și șuetist, adică băiat subțire, șobolanul ăsta e tot cu ochii după furat. (...) O întrebare pentru Sorin Oprescu: încă nu te-ai spânzurat, mă, nenorocitule? A trebuit să se întâmple tragedia inimaginabilă de la Maternitatea Giulești ca să înțeleagă toată lumea ce soi de om ticălos este acest Sorin Oprescu. Am spus om? Nu, nu e om, e vierme.”

Nici măcar președintele nu mai este respectat în această țară. „Chior”, „marinar”, „bețiv” sunt câteva dintre atributele pe care presa și politicienii le-au folosit la adresa lui Traian Băsescu.

Premierul n-a scăpat nici el. Până și faptul că nu este prea înalt s-a transformat în motiv de miștouri jignitoare și răuvoitoare.

În acest fel, s-a adus la rang de modă disprețul față de stat și instituțiile sale. Cei mai populari jurnaliști și politicieni sunt aceia care știu să se joace mai bine cu cuvintele, care înjură, care jignesc, care acuză, fie că au sau nu probe. Ba mai mult, unele dintre aceste persoane iau chiar bani grei de la moguli pentru prestația lor, lucru dovedit, la un moment dat, de către o publicație pe baza unor state de plată în posesia cărora a intrat.

Vreau să fiu bine înțeles, nu sunt avocatul nimănui, dar nu pot să accept jignirea ca armă în lupta politică. Nu pot să stau cu mâinile în sân și să intru în _silenzio stampa_ când vorbele grele, urâte, de maidan au devenit o practică obișnuită, când respectul e doar un cuvânt în dicționar și nimic mai mult, când bunul-simț s-a evaporat aproape în totalitate.

Fac apel pe această cale la dumneavoastră, colegii mei, la folosirea unui limbaj demn de funcția pe care o ocupăm, demn de calitatea de ales al poporului.

Haideți să încercăm să fim un exemplu pozitiv pentru societate și să facem politică adevărată, bazată pe argumente, și nu pe jigniri răutăcioase și personale.

Vă propun să trecem la punctul 2 din ordinea de zi.

Revenim la un subiect care a fost abordat și săptămâna precedentă, este vorba despre numirea unor membri ai Consiliului Național de Integritate.

Voi permite liderilor de grup o ședință ad-hoc pentru a încerca să vedem...

O secundă, până când voi putea să am și asentimentul liderilor.

Apoi, îl voi invita la microfonul central pe domnul senator Cristian Diaconescu, pe procedură.

Între timp, invit candidații la funcțiile din Consiliul Național de Integritate, dacă sunt prezenți în sală, să ocupe un loc în această parte a plenului, partea din dreapta pupitrului, din dreapta mea, în stânga sălii.

Ne face plăcere să-i salutăm și să îi invităm să fie alături de noi.

Rog candidații să-și ocupe locurile.

Este prea devreme să ocupați locurile ministerelor. Cu răbdare se construiește orice în viață și în carieră. Începeți cu Parlamentul, după aceea destinul, talentul și șansa vă pot purta în orice direcție.

Reluăm dezbaterea noastră.

Domnul senator Cristian Diaconescu dorea să intervină pe procedură.

Microfonul 3.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Înainte de toate, aș vrea să fac un anunț, de asemenea, procedural, cu o serie de schimbări în componența și conducerea grupului nostru: lider de grup, domnul senator Șerban Petru Mihăilescu; vicelideri, domnii senatori Sorin Serioja Chivu și Cezar Mircea Măgureanu; secretar, domnul senator Constantin Sever Cibu.

În legătură cu numirea unor membri ai CNI, sigur, am o chestiune procedurală, dar, la dispoziția dumneavoastră, o prezint acum sau după ce se citește raportul, cum considerați.

Luăm notă cu privire la anunțul dumneavoastră referitor la conducerea grupului.

Vă propun ca, după ce domnul președinte Greblă va prezenta raportul, să interveniți.

Stimați colegi,

Astăzi va trebui să ne pronunțăm cu privire la componența CNI.

Îl invit, la început, pe președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul senator Toni Greblă, să ne prezinte raportul comisiei. Apoi, după eventuale intervenții, vă voi prezenta modalitatea de vot, după care va urma votul.

Domnule președinte Greblă, microfonul 7.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

În luna iunie 2010, Biroul permanent al Senatului a hotărât declanșarea procedurilor pentru desemnarea reprezentanților în Consiliul Național de Integritate, motiv pentru care a invitat entitățile care desemnează membri titulari și, respectiv, membri supleanți în Consiliul Național de Integritate să depună candidaturile. S-au primit următoarele candidaturi:

1. Grupul parlamentar al PDL: Curt Cynthia Carmen – titular; Ștefănie Adina Ileana – supleant.