Emil Marius Pașcan

Declarația politică este intitulată „Este cazul să judecăm dacă, individual, ne-am făcut datoria de români!”.

Domnule președinte,

Distinși colegi,

Am participat zilele trecute, la Târgu Mureș, la o manifestare care a reunit, într-un forum civic, mai multe organizații neguvernamentale și reprezentanți ai comunității românești din județele Mureș, Harghita și Covasna. Fără tăgadă, un eveniment de înaltă ținută, în cadrul căruia am asistat la o trecere în revistă a nedreptăților, asupririlor istorice și a pogromului de care au avut parte și mai au românii din centrul țării, fiind expuse, totodată, unele probleme care privesc prezervarea identității naționale și care țin de drepturi, precum și de libertăți fundamentale, nesoluționate adecvat nici până azi. Au fost punctate abuzurile și ilegalitățile privind retrocedarea unor imobile și terenuri, jaful pădurilor transilvane, ca rod al complicității unor cercuri de interese politicianiste, complotul serviciilor secrete din afara României, pe fondul slăbiciunilor și al lipsei manifeste de autoritate din partea unor instituții aparținând statului român.

Din păcate, problemele sesizate sunt aceleași în România postrevoluționară de aproape un sfert de secol. Nu s-a schimbat nimic semnificativ în privința situației reale a românilor, deveniți o minoritate neglijabilă, oprimată și care se caută a fi asimilată forțat în județele Harghita și Covasna. Dinspre această zonă a țării, parcă abandonată tacit, se mai aud doar ecouri belicoase, înspăimântătoare, ale râvnitei autonomii teritoriale pe criterii etnice și se aprind, la răstimpuri, făcliile intoleranței, ale instigărilor separatiste și segregaționiste. Organizațiile societății civile protestează permanent și vehement pe această temă, incriminează dezinteresul politicianist, veșnicele promisiuni rămase fără acoperire și invocă dezinteresul național și trădarea.

Problemele doar s-au acutizat de-a lungul ultimilor ani, iar cei care mai poartă încă stindardul apărării identității culturale și naționale prin „HarCov” au cam îmbătrânit, fiind invariabil aceiași. Oricât ar fi de supărător pentru puritanii idealiști ai cauzei naționale, trebuie recunoscut că organizațiile neguvernamentale cultural-patriotice, reprezentanții societății civile din centrul țării, deși luptători bine intenționați, și-au pierdut din vigoare, concomitent cu diluarea reprezentativității și a legitimității lor. Sunt tot mai risipiți de interese divergente, de complicități politicianiste, iar pentru a putea supraviețui instituțional au făcut compromisuri menite a le asigura finanțările și resursele necesare existenței și continuității. Nu și-au mai putut însă adapta eficient militantismul pentru cauza națională, nici acțiunile, nici mesajele lor n-au mai rezonat în timp, într-o manieră pragmatică, la realitățile actuale. Astfel, cel mai adesea lipsiți de limpezime, s-au cantonat în discursuri patriotarde sterile, retorici fataliste și lamentații autovictimizante, monologuri insipide și fără de sfârșit. E cu atât mai dificil ca într-o izolare searbădă, într-o abordare atemporală și inconcretă, să mai dobândești sau să cultivi adepți ai valorilor naționale sau să-i atragi pe cei tineri, adică să aspiri la o cuvenită și necesară continuitate.