Vasile Nistor

Declarația politică este intitulată „Evitarea unui dezastru”. Stimate colege,

## Stimați colegi,

Acum 38 de ani, țara noastră s-a confruntat cu un dezastru neprevăzut, care a avut impact asupra vieților tuturor românilor. În data de 4 martie 1977, în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe Scara Richter, lăsând în urmă o amintire neplăcută pentru multe generații ce au urmat. În mai puțin de un minut, cutremurul a făcut 1.570 de victime, 1.391 fiind numai din capitală, 11.300 de răniți și 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

România este expusă riscului ca un cutremur de aceeași magnitudine, sau chiar mai mică, să producă pagube greu de înlocuit. Există un număr mare de clădiri în București și în restul țării care se pot prăbuși, nefiind consolidate din diverse motive, principalele cauze fiind necorelările din legislație sau lipsa de cooperare din partea locuitorilor clădirilor în cauză.

Țin să precizez că reducerea riscului seismic al construcțiilor existente constituie o problemă de interes național, iar în prezent nu există un program coerent, structurat pe etape și termene de realizare (scurt – mediu – lung) care să trateze această problemă. Numai în București, ritmul realizării acestor consolidări este de aproximativ 1,2 imobile pe an, iar dacă se păstrează așa, programul va fi finalizat în 154 de ani. Aceste cifre mă îngrijorează, întrucât gradul de predictibilitate a acestor calamități este mic, iar pe parcursul unui secol pot avea loc multe cutremure cu urmări grave.

Un astfel de dezastru natural lasă în urmă pierderi de vieți, răniți, afectarea negativă a sănătății, distrugerea clădirilor, comunicațiilor și a serviciilor de bază. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și alte nevoi suplimentare ale comunității, cum ar fi hrană, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală și asistență socială. Nu putem preveni un cutremur, dar avem șansa să minimalizăm efectele produse de acesta.

Gândiți-vă la cheltuielile aferente, la timpul necesar reintrării în funcțiune a sistemelor vitale: electricitate, apă, gaze. Să nu uităm de numărul mare de sinistrați, de alimente și echipamente de primă necesitate pentru aceștia, de mâna de lucru pentru ajutorarea celor asistați și a invalizilor, ca să nu mai vorbim de reconstrucția orașelor păgubite.

Dacă statul și populația sa sunt pregătite pentru un cutremur, pagubele ar fi reduse și am putea trăi cu conștiința împăcată că am făcut tot ce ne-a stat în putere să evităm un dezastru natural. Este timpul să facem eforturi pentru ca ritmul lucrărilor de consolidare a clădirilor să crească, iar populația, în special generațiile mai tinere, să fie instruite să participe activ în cazul unor astfel de evenimente.

De aceea, țin să vă menționez că avem o datorie morală și profesională de a ne organiza cât mai repede pentru a face un plan de consolidare care să cuprindă un termen-limită și susținut prin finanțare europeană, astfel încât prevenirea efectelor unui cutremur major să nu mai constituie o problemă din punct de vedere legislativ.