Dumitru Oprea

Declarația politică este intitulată „Expulzarea romilor – un exercițiu de ipocrizie europeană”.

- Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

Repatrierea forțată a unor romi nomazi din țările europene nu este o problemă nouă. Sunt arhicunoscute dezbaterile aprinse din anii trecuți în care astfel de expulzări au fost întreprinse în Italia, Spania și alte state ale UE. La fel este și acum în cazul evenimentelor din Franța. Politicieni, guverne și asociații civice de pretutindeni aruncă acuze în toate părțile, încercând să stabilească un vinovat în toată această dramă socială.

Din nefericire, și de această dată, responsabilitatea este aruncată de la unii la alții. Președintele Franței alungă romii din considerente politice, ignorând faptul că aceștia se pot întoarce oricând. Nomazii pozează în victime, deși unii dintre ei provoacă grave probleme sociale și de securitate publică acolo unde își instalează taberele. La rândul lor, politicienii români și asociațiile civice acuză măsurile domnului Sarkozy și atât, nu vin cu nicio soluție la necazurile cetățenilor francezi siliți să suporte o situație profund neplăcută.

Prin urmare, vedem doar discursuri radicalizate și niciun angajament concret pentru rezolvarea pe fond a situației, căci, dintr-o imensă ipocrizie, nimeni nu își pune deschis întrebarea fundamentală: au guvernele naționale sau Comisia Europeană soluții la problema nomazilor? Până acum, toate tentativele s-au pierdut în discuții nesfârșite. Oficialii, sociologii ori ziariștii implicați nu reușesc, în final, decât să se lamenteze de complexitatea problemei. Apoi, guvernele sau UE alocă sume imense de bani, care se risipesc fără niciun rezultat concret. Mai grav, chiar Comisia Europeană își declină competența în acest domeniu, fiind incapabilă până acum să-și depășească imobilismul birocratic și limitările de viziune.

Așadar, ce e de făcut? Iată marea întrebare la care mulți au renunțat chiar să mai caute un răspuns. Romii nu pot fi doar alungați dintr-un loc în altul. Cei care îi conduc și le ordonă actele de vandalism, hoție, cerșetorie trebuie să fie pedepsiți conform legilor din comunitatea în care își duc traiul, să fie izolați de grupurile lor infracționale. Comportamentul antisocial al unora dintre ei nu mai poate fi acoperit cu recursul excesiv la toleranță. Artificiile legislative, cum este acela al schimbării denumirii de țigani în romi sau invers, nu duc decât la confuzie identitară chiar în rândul comunității respective. În schimb, e nevoie de planuri concrete care să implice atât Uniunea Europeană, autoritățile naționale, locale, cât și organizațiile neguvernamentale. Avem trebuință de o viziune pe termen lung, cu pași concreți și responsabilități clar atribuite. Asistența socială nesăbuită s-a dovedit deja ineficientă și păguboasă. Fără implicarea tuturor nu vom realiza nimic.

De aceea, este necesar ca intervenția financiară în comunitățile rome să fie neapărat legată de dezvoltarea unor proiecte economice locale. Numai printr-o astfel de dezvoltare durabilă putem spera la evoluții pozitive. Posibilitatea câștigării decente a existenței va fi legată automat de imprimarea unui cult al muncii, de obligativitatea educației și de reevaluarea tradițiilor culturale în raport cu exigențele civilizației moderne. Numai prin perseverență în această direcție putem spera cu toții în schimbarea condiției nefericite a majorității romilor, iar dacă responsabililor UE le lipsește încă preocuparea pentru această problemă, poate că Executivul și europarlamentarii noștri ar putea să le-o impună mai repede. Și chiar dacă tot acest drum este lung și extrem de dificil, avem datoria să-l începem noi, acum, mai ales că nu avem nicio scuză că nu l-am început încă de ieri. Vă mulțumesc.