Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2015
other
Marian Vasiliev
Discurs
Declarația politică este intitulată „Fortuna S sau riscul iminent al unui nou caz Rostock”.
În data de 7.10.2014, nava Fortuna S (pavilion Moldova), încărcată cu 2.659 de tone de sare, a lovit digul de sud al Canalului Sulina. După impact, nava s-a poziționat aproximativ paralel față de axa acestuia. În data de 13.10.2014, Căpitănia Portului Sulina solicită scoaterea și îndepărtarea navei către armatorul navei și informează Administrația Fluvială a Dunării de Jos.
În data de 17.10.2014, planul de ranfluare a navei Fortuna S este aprobat de Căpitănia Portului Sulina. În acel moment, conform raportului, nava se afla în poziție instabilă. După patru luni, Autoritatea Navală Română împreună cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) își amintesc faptul că au o epavă eșuată la intrarea pe Canalul Sulina, cu risc mare de a se mișca și de a bloca canalul navigabil. Se decide constituirea unei comisii care să întocmească un raport. După încă două luni, pe data de 17 aprilie 2015, comisia înregistrează un raport la AFDJ, un raport care se încheie cu o frază ce anulează orice explicație și detaliu tehnic: „Conform rapoartelor primite din teritoriu, poziția navei a rămas aceeași.”
Adică, spus direct, autoritățile statului cu atribuții în siguranța navală, respectiv Autoritatea Navală Română și, indirect, AFDJ, nu au făcut nimic pentru a elimina riscul unui grav incident, acela de blocare a Canalului Sulina, un incident ce poate avea grave consecințe economice, dar și, în contextul actual, de siguranță națională. Avertizez asupra faptului că riscul blocării Canalului Sulina este real și iminent.
Situația este cu atât mai gravă cu cât Ordonanța Guvernului nr. 42/1997, republicată în 2004, prevede la art. 103 alin. (1): „Dacă o navă eșuează sau se scufundă în apele naționale navigabile, proprietarul sau operatorul navei are obligația de a dezeșua sau de a ranflua nava și de a curăța albia. Căpitănia de port în a cărei zonă de activitate s-a produs evenimentul va notifica, în scris, proprietarului sau operatorului navei termenul-limită de începere a acestor operațiuni.” Și la alin. (2): „În funcție de situația concretă, acest termen va fi cuprins între 10 și 60 de zile de la data notificării.”
De la producerea evenimentului au trecut șase luni. Semnalez acest fapt Guvernului României, Ministerului Transporturilor și cu precădere instituției abilitate și plătite în acest scop, Autoritatea Navală Română. Solicit tuturor să nu uite cazul navei Rostock...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.