Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2011
Declarații politice · respins
Alexandru Mocanu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Geoană e... Einstein pe lângă Crin!”.
Crin Antonescu a declarat pentru „Gazeta Românească” din Italia: „Ne gândim la un sistem în care, pentru cei din diaspora, să condiționăm dreptul la vot de plata unui impozit. Îmi dau seama că e un subiect controversat și că ideea ar putea naște polemici, dar cred că o dezbatere atât asupra principiului, cât și asupra metodei, merită făcută”, a adăugat el.
În context, Antonescu a spus că PNL se opune votului prin corespondență de teama fraudării alegerilor. Cu toate acestea, a recunoscut că trebuie simplificată participarea la vot a românilor din străinătate, pentru că „nu poți cere unui român, oricât simț civic ar avea, să se deplaseze 100 sau 200 de kilometri pentru a găsi cea mai apropiată secție de votare.”
N-o să pierd timp comentând inepții neconstituționale. Dorindu-și o dezbatere pe temă, cel mai nimerit ar fi să prezint părerile românilor din diaspora, apărute pe site-ul _hotnews.ro._
Din sutele de postări, redau câteva dintre cele care pot fi reproduse public:
„Noi, cei din diaspora, votăm dreapta și, cum el și ai lui au dat-o pe față că sunt de stânga, acum caută o metodă să nu mai putem vota. S-o creadă el că o să-i meargă.”
Altul: „Nu mai gândi. O faci prost. Limitează-te la combinațiile cu Felix. La astea te pricepi.”
Altul: „Vino în realitate. În toate statele din UE este vot prin corespondență. Ai putea propune, în schimb, o lege ca orice candidat la președinție sau la funcția de prim-ministru să fi fost, măcar un mandat, primar într-o capitală de județ, adică să știe problemele administrației.”
Altul: „Mare tâmpenie! Miliardele de dolari cu care noi, cei plecați din țară, am susținut ani de zile economia și, implicit, traiul dulce al nesimțiților de politicieni nu înseamnă nimic? Să nu uite filfizonul că majoritatea noastră am făcut pasul
ăsta siliți, printre altele, și de «competența» celor ca Antonescu. Rușine liberalilor care suportă așa un idiot!”
Altul: „Se pare că PSD-ul te-a tâmpit și pe tine! Votez cu cine vreau eu, fără a plăti nimic. Ce, vă e frică să n-o luați iar în buză de la Băse? El nu mai candidează, nărozilor!”
Altul: „Hai că dăduși cu mucii-n fasole! În douăzeci de ani, politicienii de doi lei din România nu au depășit sintagma: «Românii din diaspora n-au mâncat salam cu soia!».”
Altul: „Faptul că nu am proprietăți în țară ca să plătesc impozite îmi neagă statutul de cetățean român? Dacă prind ocazia să votez, numai de-al naibii votez împotriva voastră, hoților! Chit că trebuie să votez cu unul ca Becali, pe voi tot n-o să vă votez!”
Altul: „Măi Crinuț, amu’ știe toată lumea că tu ai probleme grave. Ai nevoie de un psihiatru. Tu, băiete, o să îngropi PNL-ul de tot!”
Altul: „Atunci când Patriciu a plătit servicii de consultanță firmei soției tale, Adina Vălean, impozitele au fost plătite în Insulele Virgine, și nu în România! Așa că... «Unde ești, ipocrizie,/Cu al tău Crinuț cu tot?»”