Mihai Niță

Declarația politică este intitulată „Grija pentru refugiați nu poate lăsa în plan secund grija pentru români”.

Exodul masiv al refugiaților care au invadat țările europene provoacă o profundă compasiune în rândul oamenilor liberi ai Europei. Emoția puternică se îndreaptă asupra acestor năpăstuiți ai sorții, care și-au părăsit locurile natale de frica morții sau de foame. Este cumplit ce se întâmplă în zilele noastre. În virtutea Cartei Drepturilor Omului, elaborată de Organizația Națiunilor Unite, toate statele dezvoltate au datoria să acorde asistența necesară persoanelor aflate în suferință și în pericol. Inclusiv România. Problema este că, în această situație, fiecare stat trebuie să chibzuiască bine dimensiunea ajutorului pe care-l poate acorda refugiaților. În context, România nu și-a rezolvat încă propriile probleme legate de migranți.

Pe lângă străinii care și-au găsit deja rostul în țara noastră, statul român ar trebui să fie preocupat de soarta românilor aflați în primejdie dincolo de hotarul cu Ucraina. Alți români, foarte mulți, condamnați prin pactul criminal dintre Ribbentrop și Molotov, au dreptul natural de a reveni la patria-mamă. O parte dintre cetățenii români, indiferent de etnie, s-au autoexilat, de dragul libertății, în vremea dictaturii comuniste. Și aceștia au dreptul să revină acasă, redobândindu-și proprietățile confiscate de comuniști. Situația romilor, care au devenit subiect de interes european, nu este rezolvată. Integrarea lor este anevoioasă, fie în România, fie în Europa. Există o sumedenie de români fără locuințe, fără locuri de muncă, trăind sub pragul rezonabil al nivelului de viață. Pentru protejarea lor și a copiilor acestora cine este responsabil? Toate cele enumerate în privința obligațiilor statului nostru sunt realități incontestabile. Așadar, în ce măsură este capabilă România să asigure asistență refugiaților de pe alte continente?

Deși parte a unor organizații internaționale, România nu poate să eludeze datoria față de propriii cetățeni în favoarea străinilor. Păstrarea identității naționale reprezintă o cauză nobilă, în slujba căreia înaintașii noștri au plătit cu jertfe grele de sânge. A trăda crezul lor însemnă a ne trăda istoria milenară și pe noi înșine. Altfel, riscăm să reedităm greșeli precum aceea petrecută într-o zi de 15 septembrie a anului 1538, când Ștefan Lăcustă a fost numit domnitorul Moldovei de către otomani. Lăcustă! Vă spune ceva acest nume predestinat?

Ε vremea să terminăm și cu... lăcustele care au decimat economia românească în ultimele decenii. Ε vremea să redăm concetățenilor noștri dreptul de a trăi omenește într-o țară ale cărei resurse naturale și umane sunt abundente, prin voia Celui de Sus. Ε vremea să privim cu seriozitate și devotament la nevoile țării, să reconsolidăm economia, începând cu agricultura, capabilă să producă mai mult decât putem consuma. Trebuie refăcută întreaga infrastructură, începând cu sistemele de irigații și centrele de procesare a produselor agricole. Pentru asta este nevoie urgentă de legi avantajoase pentru producătorii agricoli. Aceste avantaje se vor răsfrânge implicit și rapid asupra economiei pe ansamblu. Este necesar să combatem fenomenul deșertificării, să refacem și să protejăm pădurile, fauna și mediul. Să nu mai lăsăm exploatarea celor mai prețioase resurse naturale pe mâna unor afaceriști veroși care fraudează statul și care contravin interesului național.