Declarația politică este intitulată „Guvernul PSD se pregătește de shopping electoral. După Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2014, PSD continuă cumpărarea primarilor prin alocări bugetare”.
## Domnule președinte al Senatului,
## Doamnelor și domnilor colegi,
## Stimați invitați,
În discuții cu primari și în cadrul unor dezbateri pe administrație locală, am constatat cu regret că Guvernul PSD continuă aceleași practici inadmisibile în relația cu aleșii locali. PSD continuă să folosească cumpărarea, forțarea și mituirea aleșilor locali în teritoriu, care să aducă voturi pentru PSD.
Privesc cu îngrijorare modul total netransparent în care se adoptă măsuri în domenii sensibile. Semnale îngrijorătoare în acest sens au fost transmise public Guvernului și de mediul diplomatic, care a atenționat că schimbările bruște ale regulilor jocului pot leza serios mediul de afaceri, iar folosirea ordonanțelor de urgență creează incertitudine, alungă investitorii și afectează creșterea economică.
Guvernul PSD nu a învățat nimic din Decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2014. După decizia Curții Constituționale speram că astfel de derapaje nu se vor mai repeta. Anul trecut, Guvernul României a comis un act de extremă gravitate, când a emis o ordonanță de urgență despre care Curtea Constituțională consideră explicit că a încălcat Constituția. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2014 este considerată un atentat la votul românilor, o palmă dată democrației, așa cum doar partidele de sorginte totalitară pot să o facă.
Dincolo de abuzul de putere pe care această ordonanță îl presupune, ea ne mai arată încă o meteahnă păguboasă a PSD: un organ deliberativ nu funcționează decât dacă ia deciziile convenabile partidului, în caz contrar se caută tot felul de soluții pentru a aduce la ordine autoritățile locale „rătăcite”. PSD stabilește ce e bine și ce e rău, ce trebuie adoptat și ce nu, cine are dreptul să respire și cine nu. E o joacă sadică cu mandatele aleșilor locali și cu stabilitatea instituțională a autorităților locale.
## Stimați colegi,
Guvernul PSD se pregătește de shopping electoral.
Strategia PSD este aceea de a subordona complet administrația locală prin condiționarea oferirii de fonduri, astfel încât primarii trecuți la PSD să fie răsplătiți și să candideze pentru PSD la alegerile din vara lui 2016. PSD vede în localele din 2016 singura șansă de a se menține la putere și pentru acest obiectiv este în stare să calce în picioare toate normele constituționale și legale. Se încearcă să se securizeze fidelitatea primarilor PSD prin fonduri guvernamentale și să atragă alții, cărora li se promit noi proiecte și privilegii.
Aceste măsuri sunt mere otrăvite oferite aleșilor locali. PSD ar putea contamina astfel întreaga administrație publică locală din România, cu efecte negative asupra comunităților locale, asupra vieții de zi cu zi a românilor.
Gheorghe Flutur · 21 octombrie 2015 · monitorul.ai
## Stimați colegi senatori,
După ce Guvernul a anunțat că va efectua o rectificare bugetară în această lună, doresc să atrag încă o dată atenția asupra modului în care a fost construit bugetul pe 2015. Județul Suceava a fost în bună măsură ignorat și condamnat astfel la izolare și subdezvoltare. Așa cum s-a putut vedea pe parcursul anului, bugetul pe anul 2015 nu rezolvă nici pe departe problema administrațiilor publice și cu atât mai mult nu permite cofinanțarea proiectelor europene la nivel local, îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor români din mediul rural, dar și din mediul urban și, poate cel mai grav lucru, acest buget blochează crearea de locuri de muncă.
În județul Suceava, mai mult de jumătate din localități sunt în dificultate în ceea ce privește fondurile pentru derularea proiectelor de dezvoltare. Fiind obligate să aloce toate veniturile proprii pentru funcționare, primăriile nu mai au bani pentru a fi asigurată cofinanțarea unor proiecte, nu mai sunt bani de investiții, astfel că nu mai pot fi rezolvate problemele de interes major cu care se confruntă comunitățile locale.
La rectificarea bugetului, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să ia în calcul alocarea de fonduri pentru proiectele de investiții în derulare și necesarul de fonduri pentru funcționarea primăriilor, pentru școli, iluminat public, întreținere și pregătirea de iarnă a rețelelor de utilități și infrastructura de drumuri.
Dacă Guvernul și administrația PSD a județului nu au disponibilitatea fundamentării unor priorități privind alocări bugetare județului Suceava, voi face eu câteva propuneri.
Municipiul Suceava are un trafic infernal, iar una din cauze este nefinalizarea rutei ocolitoare. Trebuie să știți, domnilor guvernanți, că Suceava este străbătută de drumul european E85, care străbate Europa de la nord la sud, de la Marea Baltică la Marea Egee, traversează Lituania, vestul Belarusului, nord-vestul Ucrainei, România de la nord la sud prin Moldova, apoi Bulgaria, până în Grecia.
O prioritate de grad zero este alocarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic pe E85 pe tronsonul Roman – Suceava – Siret, prin finalizarea centurii Sucevei, și demararea procedurilor pentru executarea unei structuri similare tronsonului București – Roman. Deși PSD a făcut de mai multe ori declarații publice că se va finaliza centura
Sucevei și că se vor executa lucrări la centura Rădăuțiului, nici în acest an nu s-a făcut nimic. De ce?
Guvernul a abandonat orice sprijin pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de schi „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc, un obiectiv fără de care acest municipiu este condamnat la subdezvoltare.
Aceeași atitudine a Guvernului PSD, de ignorare a nevoilor județului Suceava, o constat și în cazul refuzului de a se aloca fonduri pentru continuarea reabilitării Gării Ițcani, pentru cofinanțarea proiectelor privind crearea de rețele de alimentare de apă și canalizare în localități din județul Suceava, pentru conectare la alimentarea cu apă curentă și canalizare a școlilor, pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură rutieră – drumuri județene și comunale –, pentru amenajarea de diguri și regularizare râuri afectate de inundații în județul Suceava și lista ar putea continua.
Aș dori acum doar să mai reamintesc lipsa disponibilității Guvernului PSD de a sprijini finalizarea modernizări Aeroportului Suceava, județul Suceava fiind obligat să se împrumute pentru a se realiza o serie de lucrări complementare investițiilor finanțate prin fonduri europene.
## Doamnelor și domnilor,
O problemă deosebit de gravă pentru mai mult de 60 de primării din județul Suceava este legată de Programul „Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”.
Conducerea PSD a Consiliului Județean Suceava a determinat 61 de primării din județ să se pricopsească cu un contractat de credit extern, în sumă de 86,3 milioane de euro, pe 25 de ani. Creditul a fost garantat de către Ministerul Finanțelor Publice, conform Hotărârii Guvernului nr. 484/2002. Perioada de grație a creditului a expirat în octombrie 2010, dată după care primăriile implicate în proiect ar fi trebuit să plătească peste 10 milioane de euro anual, rate și dobânzi aferente creditului. Majoritatea primăriilor înglodate în datorii nu au beneficiat absolut deloc de vreo investiție. Este grav și nedrept că, deși în majoritatea localităților nu s-a investit nici măcar un leu din acest credit, primările sunt obligate să achite anual milioane de euro.
Începând cu anul 2008, conducerea PDL a administrației județene a făcut demersuri și a organizat numeroase întâlniri cu părțile implicate (constructori, primării, Guvern, Ministerul de Finanțe, Ministerul Economiei) în vederea deblocării proiectului și identificării de soluții de rambursare a creditului. Ca urmare, Guvernul de la acea dată s-a angajat să plătească ratele din bugetul de stat după epuizarea sumelor rămase disponibile din credit. În perioada 2011–2012, prin intermediul sumelor de echilibrare a bugetelor locale, Guvernul PDL a alocat bani pentru plata ratelor aferente componentei termoficare localităților Câmpulung, Gura Humorului, Siret, Vatra Dornei și Rădăuți.
Situația a devenit de acum dramatică pentru primăriile îndatorate, multe dintre ele având un buget la limita asigurării funcționării. În aceste condiții, cer Guvernului PSD să identifice soluții pentru sprijinirea localităților blocate, practic, de creditul de finanțare a Programului „Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”.
## Stimați colegi,
Guvernul a sacrificat investițiile pentru a folosi fondurile în alocări netransparente, discreționare, înaintea campaniei electorale. Solicit Guvernului și pe această cale să realizeze în mod transparent și obiectiv rectificarea bugetară, să țină cont de propunerile primarilor și ale reprezentanților structurilor asociative ale comunelor, orașelor și municipiilor.
Rectificările bugetare nu trebuie să aducă bani doar clienților PSD.
Folosirea unor instrumente legislative aflate la îndemâna Guvernului și a premierului doar în logică electorală nu trebuie să mai fie o practică în România.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.