Nicolae Moga

Declarația politică este intitulată „Imunitatea parlamentară”.

Stimați colegi,

Pe parcursul vieții politice, în special cea parlamentară, apar situații care pot da naștere la percepții eronate, controverse sau chiar conflicte între puterile statului, mai mult sau mai puțin constructive, mai mult sau mai puțin utile societății românești. Important nu este să ascundem neajunsurile, ci să le corectăm așa cum trebuie pentru a fi cât se poate de transparenți și dedicați interesului public în acord cu misiunea noastră.

Recentele discuții despre imunitatea parlamentarilor nu trebuie să alarmeze sau să sperie pe nimeni. Ele trebuie direcționate în mod constructiv către o logică corectă și actuală pentru vremurile noastre.

Poate că a venit vremea să clarificăm care este gradul de imunitate pe care trebuie să-l avem pentru a ne desfășura activitatea independenți de orice presiune, și nu acela pe care dorim să-l avem. Pe de altă parte, nu cred că este apanajul vreunui alt actor, decât al Parlamentului, să spună care este gradul de imunitate pe care membrii forului legislativ trebuie să-l aibă. Ținând cont și de cererile din societate, precum și de opiniile altor instituții, dar și de practica europeană din alte state și din Parlamentul European, trebuie să spunem clar lucrurilor pe nume.

Sloganuri de genul „parlamentarii să fie lăsați fără imunitate” rămân doar simple sloganuri sau descriu doar o neînțelegere a acestei instituții pe care nu am inventat-o noi. Din păcate, poate, pentru prestanța noastră, nici în acest caz nu am inventat roata. Este o întreagă istorie a acestei instituții, care își găsește originea în viața politică britanică, când membrii Parlamentului au fost nevoiți să introducă acest privilegiu pentru a fi feriți de abuzurile regelui, ale puterii executive. Ulterior, ea a fost preluată și de alte democrații. Să fi procedat ele greșit?

Noi ne-am inspirat din viața politică franceză și am reintrodus imunitatea în Constituția din 1991. Pentru prima dată am avut-o în Constituția din 1866 și am reluat-o apoi în cea din 1923. Ulterior, a devenit irelevantă în perioada regimului autoritar al lui Carol al II-lea și în perioada regimului comunist.

Știm clar că rostul imunității este în dublu sens: imunitate pentru pozițiile politice din Parlament și imunitate față de eventualele șicane ale altor instituții. Evident, nu înseamnă că parlamentarii trebuie să fie primii dintre egali, ci doar aceia care, în exercitarea funcției legislative, să-și poată desfășura activitatea în mod independent. Deci nu înseamnă că suntem imuni în fața justiției. Nici nu trebuie să fie așa! Țările UE au instituit acest mecanism. În Franța membrii Parlamentului nu pot fi arestați sau reținuți fără acordul conducerii Camerei. La fel și în Germania, Danemarca, Estonia, Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania.