Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Gavril Mîrza
Discurs
Declarația politică este intitulată „Incompetența Guvernului Boc alungă investitorii străini”.
## Doamnelor și domnilor colegi,
Cu siguranță, ați constatat, ca și mine, că două sunt subiectele prezente, de preferință, în mass-media noastră cea de toate zilele – seceta și plecarea finlandezilor de la Jucu sau plecarea finlandezilor de la Jucu și seceta. Ambele teme sunt niște realități de necontestat.
Seceta este un fenomen pe care mai puțin l-am putea guverna și al cărei impact în viața cetățeanului de rând trebuie să-l recunoască oricine, deși n-ar strica să existe previziuni determinante în această direcție.
În ceea ce privește despărțirea de finlandezi, la Jucu, după ce n-au avut decât aplauze pentru colaborarea pe care mai că o dădeau „pe durată nedeterminată”, chiar cele mai înalte personalități ale ierarhiei sociale românești au început să ne insulte inteligența cu afirmații de genul: „Eu v-am spus!”.
Ce ne-or fi spus, oameni buni?
Îndrăznesc să afirm că nu ne-au spus decât ce le-a convenit. Tot vorbesc despre criza care a lovit compania „Nokia” și a obligat-o să decidă măsura care va lăsa 2.200 de concetățeni fără locuri de muncă și cel puțin încă pe atâția, membri de familie, fără minimumul necesar traiului de zi cu zi. Am înțeles!
Compătimim cu sinceritate impasul în care a ajuns „Nokia”, fugărită de criză, de „Apple”, de „Samsung”, dar vorba cea veche zice: „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.” Iar investiția de la Jucu n-a fost doar a finlandezilor, ci și a statului român. El, drăguțul, adică statul român, care nu suntem „noi, Guvernul”, cum ar crede unii, ci „noi toți”, a cheltuit 30 de milioane de euro, în schimbul cărora „Nokia” s-a angajat să investească 60 de milioane de euro și să creeze 15 mii de locuri de muncă în cinci ani.
Cred că îmi pot permite să consider o alocare de 30 de milioane de euro drept o investiție majoră, care ar fi trebuit securizată prin clauze contractuale ferme. Nu știu dacă investiția românească la Jucu este protejată de astfel de clauze. Contractul este secret. Numai că, atâta timp cât „Nokia” renunță relativ relaxat la afacerea din România, neoferind nici pe departe compensații ca cele pe care le-a asigurat când a plecat din Germania, avem tot dreptul să gândim că aceste clauze nu există. Și atunci, rămâne de văzut dacă vorbim despre incompetență sau despre corupție, pentru că, orice s-ar spune despre finlandezi ca parteneri de afaceri, oricâte motivații mai mult sau mai puțin „lucrate” de specialiștii în perdele de fum s-ar găsi pentru exodul acestora către Asia ori către alte „zări senine”, cert este că ei nu sunt singurii care ne-au lăsat privindu-le cu jale în urmă.
În toamna anului 2008, producătorul de dulciuri și cafea „Kraft Foods” reloca în Bulgaria fabrica deținută în România, disponibilizând 440 de angajați. În același an, în luna decembrie, compania „Colgate-Palmolive” își muta producția din România, așa încât alți 118 oameni rămâneau fără locuri de muncă.