Gheorghe David

Declarația politică este intitulată „Îndemn la cumpătare”. Iată-ne ajunși la începutul unei noi sesiuni parlamentare din actuala legislatură. Pentru a creiona ce ne așteaptă, ce avem de făcut, dar mai ales ce suntem obligați să facem, consider nimerit să fac o succintă sinteză a sesiunii precedente și, de ce nu?, a celei de dinaintea ei.

Am considerat că trebuie să fac acest lucru nu fiindcă dumneavoastră, stimați colegi, nu le-ați cunoaște, ci fiindcă, bizuindu-mă pe acest adevăr, vreau să vă invit ca acum, la început de drum, și în lunile care urmează să reflectăm la responsabilitatea pe care cei ce ne-au ales ne-au încredințat-o.

Despre un asemenea subiect mi-am îngăduit să vorbesc și într-una dintre ședințele trecutei sesiuni. Am toate motivele să o fac și de această dată.

Indiferent de formațiunea politică pe care o reprezentăm în forumul legislativ al țării, consider că situația economică gravă pe care o traversăm și din chingile căreia probabil că nu vom ieși nici în anul ce vine impune întrebarea: ce am promis și ce am izbutit să le oferim alegătorilor noștri?

Să avem tăria și să recunoaștem, nu prin declarații date presei ori rostite la mai știu eu ce întrunire publică, că nu s-a ajuns nici pe departe ca între acele componente să fie statornicit un echilibru. Dimpotrivă, și din acest motiv am ajuns ca din ce în ce mai mulți români să nu mai aibă încredere în noi, ba chiar să ne disprețuiască. Pentru a le recâștiga încrederea și pentru a-i ajuta să-și întremeze speranțele, se cuvine să le redăm motivele de a crede în capacitatea noastră de a depăși criza, dar mai ales efectele acesteia.

Perioada legislativă pe care am parcurs-o a fost una dintre cele mai cumplite pe care țara noastră a parcurs-o în cele două decenii de democrație, fiindcă ea s-a instalat nu doar la noi, ci în întreaga Europă comunitară și dincolo de hotarele ei. Ca membri ai acesteia, criza pe care o străbatem nu avea cum să fie selectivă, să ne ocolească. Ceea ce puteam noi să facem – am în vedere clasa politică – era să dăm dovadă de mai multă cumpătare și înțelepciune atunci când am promis ceva și mai multă prudență în luarea deciziilor.

Pe ce ar fi trebuit să ne bazăm atunci când declaram, de exemplu, că agricultura este pentru noi o prioritate absolută, dacă nu pe prudență? Pe prudență și prezentarea fără ocolișuri a constrângerilor care au năvălit asupra noastră din toate părțile.

Atunci când vă invitam să dăm dovadă de responsabilitate, mă gândeam și la faptul că o mână zdravănă de „ajutor” la înregistrarea declinului economic, cu întreg corolarul său de consecințe pe celelalte planuri – sociale, culturale, spirituale etc. –, au dat-o și guvernările anterioare, indiferent de sorgintea lor politică.

Declinul agriculturii – vorbesc despre ea fiindcă, prin profesie și obârșie, îmi este cea mai apropiată de suflet – a început imediat după 1990.