Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2010
procedural · adoptat
Laurențiu Florian Coca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Inegalitate și polarizare socială în România”.
Stimați colegi,
Una dintre problemele și temele importante care ar trebui să fie prezente în agenda noastră publică este aceea a unei societăți mai echitabile, mai coezive și solidare, faptul că noi, românii, suntem puțin solidari, și în ultimele luni s-a văzut și în lipsa noastră de solidaritate cu cetățenii noștri de etnie romă, și nu numai, dar acest comportament nonsolidar vine și din faptul că inegalitatea și polarizarea socială au ajuns la noi în țară la dimensiuni exagerate, percepute de majoritatea populației ca injuste.
Reducerea inegalității sau aplatizarea polarității sociale excesive este considerată ca aspect pozitiv al dinamicii sociale, deoarece generează un climat de echitate și participare civică, spre deosebire de situația în care societatea este împărțită în puțini foarte bogați, pe de o parte, și mulți foarte săraci, de cealaltă parte.
După datele statistice, anii cu o scădere a ecartului dintre săraci și bogați, a inegalității sociale, au fost anii 2007 și 2008, când rata medie anuală de creștere a veniturilor disponibile ale familiilor a fost de 13%, respectiv 18%. Cum se spune, în timpul fluxului toate bărcile se ridică, nu numai vapoarele mari. Într-o perioadă de creștere economică, au sporit veniturile tuturor categoriilor sociale, iar cele cu venituri mai mici au beneficiat de creșteri mai mari la salarii, pensii și prestații sociale.
Prin raportare la situația din statele membre ale Uniunii Europene, România este statul cu cel mai înalt nivel al inechității sociale, adică statul cel mai inechitabil, cu diferența cea mai mare între puținii săi bogați și cei mai mulți săraci la mia de locuitori și cei mai săraci ai Europei. La noi, inegalitatea este mare nu pentru că bogăția este mare, ci pentru că sărăcia este extinsă și acută.
Inegalitatea socială este un fenomen care a crescut în toată perioada de tranziție și este percepută ca un fenomen negativ de opinia publică, investigată prin sondaje. Mare parte din populație consideră că societatea românească ar trebui să fie mai egalitară, mai echitabilă. Deși inegalitatea în sine nu este un fenomen negativ, totuși, în România este considerată prea mare și, mai ales, nedreaptă, întrucât s-a realizat într-un climat de injustiție.
Din acest motiv, politica socială de reducere a inegalității, de evitare a polarizării excesive a națiunii trebuie coroborată cu politica de întronare a justiției și de combatere a ilegalităților. Sentimentul că diferența dintre bogații tranziției și săraci este prea mare, că distribuția veniturilor este injustă afectează comportamentul economic, social, precum și coeziunea socială. Politica Guvernului Boc de aruncare a urmărilor crizei economice pe seama bugetarilor, a pensionarilor și a celor asistați social, măsurile de scoatere a țării din criză doar pe seama scăderii veniturilor celor mulți și cu venituri și așa reduse accentuează sentimentul de nedreptate, precum și încrederea în autoritățile statului. Într-un sondaj de săptămâna aceasta, Guvernul Boc nu se mai bucură decât de încrederea a 9% din populație și nu este greu de intuit cam din cine sunt compuse aceste 9 procente.