Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2016
Declarații politice · adoptat
Alin Păunel Tișe
Discurs
Declarația politică este intitulată „Interesul general primează interesului electoral”.
## Distinși colegi,
Ne aflăm la începutul unei noi sesiuni parlamentare, dar și la începutul unui nou an, în care se anunță două campanii electorale. Tocmai de aceea doresc să reiterez un apel mai vechi la responsabilitate, responsabilitatea noastră atât ca oameni aleși să-i reprezentăm pe cetățeni, cât și ca membri ai forului legiuitor.
Am subliniat în mai multe rânduri că trebuie să legiferăm în așa mod încât cetățenii să nu mai fie tratați, în raport cu statul, în inferioritate, să se reașeze corect relația stat–cetățean, dar mai ales să nu mai intervenim brutal și brusc, fără dezbatere, în viața socioeconomică a țării.
Deși tentațiile către populism sunt mari, cu precădere în ani electorali, este responsabilitatea noastră să acordăm timp pentru durata și calitatea dezbaterilor, astfel încât actele normative să fie clare, corecte și ușor de aplicat. Nu trebuie să mai lăsăm să apară situații precum cea care a vizat aprobarea Codului fiscal, când majoritatea guvernamentală s-a opus unei dezbateri reale, iar azi vedem câte lipsuri, erori, încurcături generează acest act normativ.
Odată alunecată pe această pantă, legislația va necesita schimbări și corecturi permanente, generând instabilitate legislativă și lipsă de predictibilitate. Or, într-un context instabil și impredictibil, mediul social, dar mai ales cel economic au de suferit.
Este cazul și momentul să abandonăm acest stil de lucru deficitar, să abandonăm interesele punctuale, electorale și să avem în minte strict interesele generale ale societății.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.