Marius Petre Nicoară

Declarația politică este intitulată „Între discurs politic și realitate se află calitatea umană”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

La început de sesiune parlamentară am considerat necesar să iau o atitudine modică, dacă vreți, simbolică, privind modificările survenite în această vară... și nu numai la nivelul societății românești, în general, și al clasei politice în special.

Mai precis, mă refer la ultimele acțiuni ale DNA-ului și la încăpățânarea unui premier de a-și recunoaște greșelile și de a învăța că în politică e bine să faci un pas în spate, chiar dacă asta va presupune retragerea din funcția publică pe care o deții.

De asemenea, nu pot să nu observ că alți colegi care până mai ieri erau ca frații astăzi au devenit dușmani

și s-a început un mod de atac politic abject, care nu are legătură cu atitudinile politice de altădată. Aici intervine o situație, o calitate care ține de personalitatea umană a fiecăruia dintre noi.

Nu fac vreo referire publică la cineva anume, fiecare dintre noi suntem conștienți de maturitatea deciziilor politice pe care ni le asumăm. Chestiunea, din păcate, este alta și de aici motivul și reacția de a ține această declarație politică. Mai precis, uităm să fim oameni, să-i tratăm cu respect, creștinește pe cei cu care lucrăm la un proiect politic sau administrativ și, nu în ultimul rând, uităm să ne respectăm modul nostru de a fi.

Nu vreau sa fiu filozofic sau demagog, mai ales că nu sunt un socialist postrevoluționar ca să am acest populism, dar clasa politică actuală, formată într-un ciclu de 25 de ani, se degradează pe zi ce trece, iar politicienii (inclusiv anturajele lor) ar trebui să înțeleagă că nu mai avem timp de interese minuscule, de grup, de cerințe pe termen scurt. Mai precis, nu trebuie să uităm că amenințările geopolitice externe ne dau un semnal de trezire la realitatea politică: migrația care afectează Europa, inclusiv pe noi, este doar un început al unei superficialități politice a țărilor tradițional democratice... în care, vrem, nu vrem, intrăm și noi (chiar dacă democrația noastră este fragilă).

Un mare gânditor spunea cândva: „Cine are urechi de auzit să audă.” Eu completez adăugând: cine are urechi de auzit să audă, să judece, să se uite la ce se întâmplă în jurul lui – și nu doar cu el – și să-și înțeleagă menirea pe acest Pământ...

Vă mulțumesc.