Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 iunie 2011
Declarații politice
Ion Rușeț
Discurs
Declarația politică este intitulată „Județul Gorj se confruntă cu grave probleme de mediu”. Stimați colegi,
Realitățile zilelor noastre arată că secolul al XX-lea a fost perioada celor mai mari descoperiri și transformări ale civilizației omenești, dar și a celor mai complexe și, uneori, nebănuite efecte asupra vieții.
Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
La acest început de mileniu, lumea se află în efervescență. Schimbările care au avut și vor avea loc creează, într-o viziune optimistă, speranțe și pentru remedierea, fie și treptată, a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător și de supraviețuirea omului și a vieții pe Terra.
În general, în România, prin sistemul politicilor de mediu se definește ansamblul de politici privind regimul substanțelor și al deșeurilor periculoase, al îngrășămintelor chimice și al pesticidelor, al asigurării protecției împotriva radiațiilor ionizante și al securității surselor de radiații, al protecției resurselor naturale și conservării biodiversității, regimul protecției apelor și al ecosistemelor acvatice, regimul protecției atmosferei, regimul protecției solului, subsolului și ecosistemelor terestre, regimul ariilor protejate și al monumentelor naturii, regimul protecției așezărilor umane și alte activități care constituie tot atâtea subsisteme ale activității generale intitulate politica de mediu.
În fundamentarea și elaborarea unei politici economice eficiente, care ia în considerare componenta ecologică, este evident rolul crucial al activității de cercetare și dezvoltare și al tehnologiilor utilizate. Acestea determină atât caracteristicile capacității de producție a economiei, cât și măsura în care obiectivele privind dezvoltarea durabilă sunt realizabile și cu ce preț.
Este evident că Guvernul joacă un rol major în asigurarea tranziției spre paradigma tehnologică, care susține faptul că este necesar tot mai mult capital creat și acumulat de om pe măsură ce resursele naturale scad. Pe de altă parte, este necesar să se aloce bani pentru o cercetare competitivă a acestor domenii, îndepărtându-se barierele de piață privind introducerea unor astfel de tehnologii și asistarea în programele demonstrative.
Necesitatea cadrului instituțional capabil să permită conceperea unei politici eficiente este cu atât mai presantă cu cât diferențele de cost presupuse de utilizarea diverselor strategii politice sunt tot mai mari pe măsură ce timpul trece. În vreme ce în perioada de început a utilizării politicii de protecție erau realizabile îmbunătățiri semnificative ale calității mediului cu costuri relativ scăzute, aproape indiferent de instrumentul de politică utilizat, în prezent apare tot mai clar, în special în domeniile unde progresul n-a fost prea semnificativ, că problema costurilor ar putea deveni tot mai acută dacă instrumentele nu sunt selectate cu grijă.