Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 februarie 2011
Declarații politice · adoptat
Doina Silistru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Laptele și cornul, în pericol”.
## Stimați colegi,
În județul Vaslui, derularea în bune condiții a programului social „Cornul și laptele” este pusă în pericol. Din cauza unei erori de comunicare, acest program este finanțat doar cu jumătate din suma necesară, mai precis cu 6.066.632 de lei.
Nu caut vinovați, se știu foarte bine și singuri, dar vreau să atrag atenția asupra particulei „social”, fiind foarte bine cunoscută relația directă care există între „corn și lapte” și prezența la clasă a câtorva mii de elevi necăjiți din județul Vaslui. Pentru mulți dintre ei, aceste produse sunt singura masă decentă a zilei.
Subfinanțarea acestui program va dinamita imediat și iremediabil nu doar statisticile învățământului vasluian, atât de dragi unora, ci mai ales viitorul tinerei generații din această parte a țării. Acest aspect cu siguranță ar trebui să-l intereseze atât pe domnul ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului Daniel Funeriu, cât și pe domnul ministru al finanțelor publice, domnul Gheorghe Ialomițianu.
## Stimați colegi,
În județul Vaslui, de acest program beneficiază un număr de 57.681 de elevi din clasele I–VIII din învățământul de stat și privat, copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, beneficiari ce își desfășoară activitatea într-un număr de 758 de școli și grădinițe.
Totodată, este afectat și Programul de încurajare a consumului de fructe în școli pentru elevii din clasele I–VIII care frecventează învățământul de stat și privat autorizat/acreditat. Dintr-o eroare de comunicare a cifrelor, intervenită pe traseul Inspectoratul Școlar al Județului Vaslui – Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului – Ministerul Finanțelor Publice, pentru programul „Cornul și laptele” județului Vaslui i s-a repartizat suma de 5.792.000 lei, față de un necesar de 11.337.000 lei.
Din corespondența purtată cu Ministerul Finanțelor Publice, rezultă că problema se va rezolva la prima rectificare a bugetului de stat, cea din luna august, adică foarte târziu, stimați colegi, având în vedere că pentru semestrul I al acestui an cheltuielile nu sunt acoperite cu suma de 1.293.743 de lei.
Având în vedere datele prezentate, solicit de la tribuna Senatului României, domnilor miniștri menționați anterior, să dispuneți de urgență rezolvarea situației, printr-o finanțare corespunzătoare a acestui program social extrem de important pentru județul Vaslui.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.