Găvrilă Ghilea

Declarația politică este intitulată „Legea defăimării «defăimează» libertățile românilor!”.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Născocită în laboratoarele PSD, sub coordonarea lui Liviu Dragnea, așa-numita lege a defăimării nu răspunde vreunei comenzi sociale, acest aspect fiind reglementat deja din punct de vedere normativ.

Mai mult, proiectul de lege introduce noțiunea de „defăimare socială”, reglementare ambiguă, confuză, interpretabilă, care deschide calea unor demersuri administrative și juridice menite să limiteze libertatea de exprimare.

Din acest punct de vedere, „defăimarea socială” nu este clarificată în raport cu definiția legală a discriminării, fiind vorba de o suprapunere cu normele în vigoare din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Specialiștii în drept au constatat că modul în care este reglementată „defăimarea socială” contravine Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, introducând paralelisme legislative, aspect reclamat chiar în avizul Guvernului – care mai semnalează că „noțiunea menționată nu este consacrată de reglementările comunitare” –, dar și în avizul Consiliului Legislativ, care subliniază că acest lucru este interzis.

Conform „Experimentului Dragnea”, la art. 1 lit. d), defăimarea socială este definită ca fiind „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un anumit grup social”.

Așadar, în viziunea strategului PSD, noțiunea de „defăimare socială” nu este definită ca o formă de discriminare, ci, dimpotrivă, este un concept nou, diferit și de noțiunile de insultă și calomnie, însă care privește și limitează atât libertatea de exprimare, cât și libertatea gândirii și a opiniilor.

Astfel, „defăimarea socială” reprezintă „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate”; deci nu presupune un act de discriminare, insultă, calomnie, incitare la ură etc. (reglementări aflate deja în vigoare), ci punerea „în inferioritate” prin fapte sau afirmații.

Or, tocmai gradul extrem de mare de imprecizie al acestei reglementări, care stabilește o arie generală și evazivă a normei, amenință exercitarea libertății de exprimare, de opinie și de gândire.

Și asta pentru că, în accepțiunea autorului legii defăimării, „situație de inferioritate” poate fi considerată orice confruntare de idei și schimb de opinii, fără ca acestea să intre în sfera discriminării, calomniei, insultei, incitării la ură.

În concluzie, acest demers legislativ trebuie oprit, deoarece orice restrângere a libertății de exprimare, inviolabilă conform Constituției, este în același timp și o restrângere a libertății de gândire și a opiniilor.

Pe de altă parte, reglementarea incertă a noțiunii de „defăimare socială” riscă să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei, cu acțiuni juridice și administrative care pot arunca în derizoriu drepturile și libertățile prevăzute de Constituție. Vă mulțumesc.