Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 februarie 2010
procedural · adoptat
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Legea învățământului, amenințată de haosul legislativ”. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,
Nu de puține ori, auzim despre haosul produs de intrarea în vigoare a unor legi și acte normative. În cele mai multe cazuri, pe bună dreptate, vina este dată pe Legislativ. Este fenomenul care se poate declanșa și prin inițiativa legislativă a unui coleg senator, cu titlul „Lege pentru completarea art. 170 din Legea învățământului nr. 84/1995”. Până aici, nimic în neregulă. Se propune introducerea unei noi categorii de burse, însă o primă năstrușnicie apare chiar din titlu, prin trimiterea la un articol din lege care reglementează cu totul altceva decât și-a propus inițiatorul. Acesta solicită completarea art. 170 alin. (2) cu expresia „burse sportive”, iar art. 170 din Legea învățământului se referă la „sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat...”, nicidecum la burse.
În spatele acestei probe de iluzionism legislativ se află un șir de nereguli grave, cu efecte financiare, de discriminare și de discreditare a Legislativului. Dintre nereguli merită a fi menționate doar trei:
1. Diferență enormă între titlul inițiativei și conținut Se înlocuiește un text privind finanțarea învățământului preuniversitar, prin necorelarea articolelor de lege, cu un text referitor la burse, subminând astfel atât art. 170 alin. (2) – despre finanțare, cât și situația burselor, pe care le afectează prin redundanță. Necorelarea articolelor este cu atât mai gravă cu cât Camera Deputaților și Consiliul Legislativ și-o asumă, ba o și legitimează în mod aberant. O astfel de eroare poate să pună în dificultate finanțarea învățământului preuniversitar, care riscă să rămână fără text de lege. Probabil, inițiatorul dorea să facă o referire la art. 172 alin. (2), care reglementează bursele pe bază de contract, precum și creditele de studiu acordate de bănci.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.