Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
Declarații politice
Dorin Păran
Discurs
Declarația politică este intitulată „Libertatea presei”. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Vin în fața dumneavoastră astăzi pentru a susține o declarație politică legată de libertatea presei și de evaluările pe care anumite instituții specializate le-au făcut asupra acestei probleme. Nu am ales întâmplător momentul prezentării declarației mele politice, ci leg acest fapt de data sărbătoririi Zilei Mondiale a Libertății Presei, care este 3 mai.
La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertății Presei. Ideea acestei acțiuni a apărut la Conferința Generală UNESCO, care, printr-o rezoluție din 1991 asupra promovării libertății presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a unei societăți democratice.
Data de 3 mai comemorează Declarația de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente și pluraliste.
În întreaga lume, data de 3 mai reprezintă comemorarea curajului și profesionalismului jurnaliștilor care și-au pierdut viața, au fost răniți sau au fost trimiși în închisori în timp ce își făceau datoria.
Libertatea presei și modul în care aceasta este lăsată să se manifeste reprezintă și un etalon al democrației unei țări, al unei bune guvernări, precum și al respectării drepturilor fundamentale ale omului.
Instituții de monitorizare a presei au dat publicității rapoarte în care sunt prezentate clasamente privind libertatea presei. Raportul „Freedom House”, de exemplu, arată că numărul persoanelor din întreaga lume care au acces la o presă liberă și independentă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 10 ani.
Privind țara noastră, același raport relevă faptul că presa românească rămâne „parțial liberă”, iar România se situează pe locul 87 în clasamentul global al libertății presei, după Bulgaria și Serbia.
Dintre cele 196 de țări și teritorii analizate de „Freedom House” în 2010, numai 68 au fost declarate țări cu presă liberă. În alte 65 de țări, printre care și România, presa a fost considerată parțial liberă, în timp ce în 63 de țări presa nu a fost liberă.
Viața jurnaliștilor este de multe ori în pericol.
„Reporters sans Frontières” preciza într-un raport al său că un număr de 141 de jurnaliști din întreaga lume au murit în ultimii 10 ani, deoarece au denunțat acțiuni ale unor grupuri infracționale ce conduceau economii paralele.
Potrivit aceleiași organizații, nu doar viața ziariștilor este în pericol, ci și „investigațiile presei sunt afectate de crima organizată”. În același timp, mass-media constituie un obiectiv strategic pentru grupurile criminale. Departe de a dori să răstoarne ordinea socială, ei doresc să se infiltreze și să o utilizeze, spune „Reporters sans Frontières”. În România, criza soldată cu mii de disponibilizați în sectorul mass-media și patronii de presă ajunși în centrul dezbaterilor publice se numără printre cele mai importante trăsături ale evoluției mass-mediei din România în 2010, potrivit celui mai recent raport „FreeEx” privind libertatea presei.