Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 mai 2015
other
Dragoș Luchian
Discurs
Declarația politică este intitulată „Manipulările din Masterplanul de transport propus de Guvernul Ponta”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În ultimele săptămâni am observat cum actualul Guvern folosește toate tunurile media pentru a abate atenția opiniei publice de la actualele probleme ale societății românești. În cei trei ani de guvernare, domnul premier Victor Ponta nu a fost în stare să realizeze măcar o singură promisiune din marele Program de guvernare al USL-ului și nici din alte programe promise demagogic. Mă refer aici, printre altele, la inițierea primei autostrăzi care să lege real Moldova de Transilvania.
După cum se știe, inițial, atât domnul Ponta, cât și domnul Rus au propus ca prioritate de realizare, în Masterplanul general de transport (MPGT), autostrada Bacău–Brașov. Observând că nu vor avea nicio oportunitate electorală în zonele vizate pentru anul 2016, cei doi mari lideri ai PSD-ului au remodificat masterplanul și strategia de implementare a proiectelor – adică documentul-cheie care stabilește proiectele prioritare și când se fac ele –, pe care au transmis-o ulterior Comisiei Europene. În documentul final, Moldovei i se promite ca prioritate până în 2020 începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă Bacău–Pașcani, precum și refacerea drumului expres Bacău–Buzău–Ploiești, iar despre proiectele autostrăzii Bacău–Brașov, Târgu Neamț–Iași–Ungheni sau măcar mediatizatul tronson de autostradă Iași–Târgu Mureș nu se mai face referire decât ca priorități după 2020... adică s-ar putea... niciodată.
## Stimați colegi,
Se demonstrează încă o dată – dacă este cazul – că niciunul dintre liderii politici din Guvernul Ponta nu sprijină dezvoltarea economică a Moldovei (mă refer la cea a noastră, dintre Carpați și Prut), condamnându-i astfel pe moldoveni la o perpetuă sărăcie.
Dincolo de construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, stabilirea ca obiectiv a construirii tronsonului Brașov–Bacău după 2020 reprezintă eliminarea oportunității de atragere a diferitelor tipuri de investiții în Moldova.
Degeaba se mediatizează promisiuni electorale de creștere a nivelului de trai, locuri de muncă etc., când realitatea demonstrează faptul că lipsa unei infrastructuri reale în județele Moldovei are ca efect creșterea dependenței populației din această zonă de politic și de interesele centrale ale PSD-ului.
Mă întreb și vă întreb, stimați colegi senatori: oare asta merită Moldova? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.