Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 mai 2010
Declarații politice · adoptat
Traian Constantin Igaș
Discurs
Declarația politică este intitulată „Măsurile de austeritate – între costurile sociale și renașterea națiunii”.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă prezint această declarație politică știind că sunt în asentimentul tuturor colegilor democrat-liberali, și nu numai, dar și din dorința de a îndemna românii la o abordare cât mai realistă a situației _de facto_ în care se află România.
Avem de-a face cu o criză generalizată și comună, dar și cu măsuri de austeritate dure, care însă sunt luate de majoritatea statelor europene. Nu suntem singulari în aceste acțiuni nepopulare, trebuie să fim realiști, trebuie să avem în vedere două aspecte extrem de importante: pe de o parte, trebuie să ne reamintim de perioada 2007–2008, când mai toți analiștii politici și economici prevedeau un viitor al României ca pe o mare forță economică a Europei Centrale și de Est, atunci când acel boom economic și financiar ne-a bulversat pe toți, și, pe de altă parte, trebuie să ne uităm nu mai departe decât la vecinii noștri europeni, care îmbină aceiași vectori: reducerea cheltuielilor publice prin scăderea salariilor, a pensiilor, concedierea personalului public și creșterea fiscalității prin majorarea cotei unice, a TVA-ului sau a impozitului pe profit, dar combinate diferit, pentru a atinge un deficit bugetar cât mai mic și pentru a relansa economia.
Țelul nostru este acela de a depăși această perioadă nefastă, de a îmbunătăți traiul românilor pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, suntem acuzați de a aduce atingere unor drepturi fundamentale, și anume dreptul la salariu, pensie și șomaj, toate protejate de Constituția României și de Convenția europeană.
În aceeași ordine de idei, aceste drepturi fundamentale nu sunt absolute, ele putând fi restrânse în condițiile reglementate de Constituție și de Convenție, situație stipulată de articolul 53 al legii fundamentale a României, articol care are un precedent în anterioara coaliție guvernamentală pentru motivarea Legii nr. 329/2009, cea privind zilele de concediu obligatoriu.
Toamna trecută, când PSD era la guvernare, nimeni de la PSD nu a clamat că drepturile cetățenilor ar fi amenințate, deși au contrasemnat pe aceeași bază legală ca și acum, astfel încât problema constituționalității măsurilor de austeritate este o falsă dezbatere critică. Declarațiile iraționale ale opoziției pot fi contraargumentate logic, întrucât stabilitatea economică este inclusă în conceptul de siguranță națională. Această includere nu a devenit convenabilă doar în momentul în care a devenit și necesară, a fost inclusă ca tematică odată cu transformările societăților civile de-a lungul timpului, la fel cum sărăcia și schimbările climatice au devenit probleme de securitate internațională.
Toate acestea atrag nemulțumiri, costuri sociale, greve, dar sindicatele au dreptul de a protesta și înțelegem nemulțumirea oamenilor, însă grevele nu rezolvă problemele grave ale economiei. Trebuie doar să analizăm pur matematic evoluțiile costurilor bugetare pentru a observa anomalii care nu mai suportă amânare.