Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Doina Silistru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
Declarația politică este intitulată „Mic inventar al obsesiilor liberale”.
Stimați colegi,
Ați văzut, cu siguranță, măcar o dată într-un film, următoarea scenă: strâns de gât de către adversar, eroul întinde mâna după obiectul care îi poate salva viața; câțiva milimetri îl despart de acesta, iar regizorul, în funcție de pricepere, face din acești câțiva milimetri kilometri întregi de suspans. Într-un final, când tensiunea a atins limita suportabilului, iar spectatorul din sală a uitat deja, de minute bune, să respire, eroul reușește să rezolve criza. Totul e bine când se termină cu bine.
În filmul nostru cel de toate zilele, iată, PSD, prin președintele partidului, prim-ministrul Victor Ponta, se află, după trei ani de guvernare, în exact aceeași situație. Doar câțiva milimetri (de bun-simț, în principal, și de corectitudine, nu doar politică) ne despart de continuarea exercițiului guvernării, o guvernare care, se știe, și nu mai insist asupra subiectului, a produs efecte pozitive semnificative în economie și în societate.
Ca un făcut însă, pe o temă inventată din nimic, a cărei susținere lasă de dorit la simpla inventariere a „argumentelor”, și actualul președinte Klaus Iohannis, și fostul președinte Traian Băsescu, și marele PNL, prin cei un sfert de milion de lideri locali, regionali, centrali și galactici, îi cer premierului Ponta să demisioneze.
Între timp, premierul Victor Ponta – căruia, dacă e să găsesc un nume filmului în care joacă, acesta ar fi „Greu de demisionat” – a prezentat câteva probe care îi dovedesc nevinovăția. Ce-ar fi făcut cei care îi cer cu atâta insistență demisia dacă dovezile i-ar fi fost cerute înainte de a fi pus sub învinuire, împiedicând evoluția absurdă la care am asistat? Ce argumente ar fi inventat actualul sau fostul președinte, ce alt context dramatic și ultimativ ar fi inventat liberalii? Toate „argumentele” pro demisie pe care le-am auzit în aceste ultime zile arată cât de departe suntem totuși de ce înseamnă normalitate politică.
Fiind stăruitoare de felul meu, am mai descoperit câteva obsesii: seceta prelungită, situația din Ucraina, posibila răpire a lui Brad Pitt sau a Angelinei Jolie de către Statul Islamic etc. Nu în ultimul rând, vă reamintesc faptul că, sâmbătă seară, FC Barcelona a câștigat finala Ligii Campionilor. Pe un ton marțial, jumătatea liberală a marelui PNL a cerut imediat demisia premierului Victor Ponta, pe motiv că scorul a fost nedrept și nu a reflectat realitatea din teren. În plus, a fost
sau nu henț la Neymar? Să răspundă Ponta, să recunoască dacă a avut vreo implicare!
Tot sâmbătă seară, Juventus Torino a pierdut finala Ligii Campionilor. La fel de supărată, jumătatea democrat-liberală din marele PNL a cerut demisia imediată a premierului Victor Ponta, pe motiv că... de fapt, ei nu au avut niciun motiv. I-au cerut pur și simplu demisia, pentru că, nu-i așa?, asta trebuie să ceară opoziția.