Sorin Constantin Lazăr

Declarația politică este intitulată „Moartea bunului-simț”. Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

În România contemporană e criză de valori. Știu că, într-o formă sau alta, lucrul acesta l-ați mai auzit. Din păcate, l-am auzit și îl auzim cu toții, fără a face și efectiv ceva.

Trăim momentele în care tot ce era firesc pare că s-a răsturnat, iar anacronicul a devenit normal. Comportamentele noastre au suferit mutații nefaste și din ce în ce mai greu

am putea spune că ne regăsim, că societatea aceasta e și cea în care vrem să trăim.

De la mediile cele mai neînsemnate până la cele mai importante, gradul de neadaptare, de nesiguranța și disconfortul cresc.

De ce toate aceste lucruri, stimați colegi? Bunul-simț, o valoare în sine, cultivată cu grijă altădată și un reper pe care toți îl căutau, de la o zi la alta, am văzut că acesta dispare. Nu mai știm sau nu mai vrem să știm ce înseamnă bunulsimț. Într-o societate răsturnată, a avea sau a aștepta de la ceilalți așa ceva pare nu numai utopic, dar de-a dreptul o prostie.

Și stau și mă întreb: când oare ne-am alterat atât de tare? Când am devenit un popor cu totul alienat, căruia bunul-simț i-a fost extirpat? Cine este de vină și ce putem face?

Noi înșine, într-o lume pe care am transformat-o într-o junglă în care cel mai puternic supraviețuiește, am considerat bunul-simț inutil, desuet, ba chiar o valoare arhaică, ce nu ne mai ajută la nimic. Ne mai mirăm astfel că, atunci când această valoare dispare, totul se răstoarnă?

Cei care ar trebui să dea exemple s-au transformat ei înșiși în demonstrații pure de nimicire a bunului-simț. Alegem luptele intestine, lupta pentru putere, bani și funcții, unde bunul-simț e doar un balast de care vrei rapid să scapi. În școli, elevii râd la auzul lui, iar profesorii nu mai știu să găsească drumul spre a-i întoarce la el. În spitale, bunul-simț pare a fi dictat de cu totul altceva. În stradă, claxonăm furioși, ne grăbim și puțin ne mai pasă de... același bun-simț. Nu ne ajută să ajungem mai repede la serviciu, dimpotrivă.

Așa că, ușor-ușor, bunul-simț a fost înlocuit de interesul nostru meschin, de dorința de supraviețuire într-o lume aflată într-o uriașă criză identitară, de câștigul imediat și, pur și simplu, de crasa nepăsare. De la o generație la alta, se râde și mai tare când se reclamă bunul-simț.

Și din nou mă întreb, stimați colegi: putem trăi fără bun-simț?

Dacă declarăm moartea bunului-simț, ce ne mai rămâne și, mai ales, ce va mai face diferența între oamenii care pretindem că suntem și animalul pe care îl plimbăm în lesă? Vă mulțumesc.