Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 noiembrie 2011
procedural · respins
Gheorghe Marcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20
Discurs
Declarația politică este intitulată „Nedreptatea și revolta celui fără vină”.
Stimați colegi,
Suntem în cel de-al treilea an de guvernare Boc, cu PDL-ul la timonă. Aproape obsesiv, ca într-o cadență de mitralieră, șeful Executivului repetă mecanic că românii vor trăi mai bine. Din păcate, constatăm cu amărăciune și revoltă grave erori de guvernare a României, cu implicații criminale asupra cetățenilor acestei țări.
Actualul Guvern consideră că modernizarea statului și reforma în economie constau numai în reducerea masivă a cheltuielilor prin tăieri de salarii și pensii și Legea asistenței sociale. Amatorismul, incompetenta, hoția, clientelismul sunt cuvinte prezente și comune actualei guvernări.
Din cauza prostiei și a lipsei de loialitate față de România, factorii decidenți ai acestei țări au înstrăinat sistemul bancar și piața energetică. Astfel, am ajuns în situația de a pierde pârghii de acțiune ale statului în economie – de exemplu, politica de creditare.
Logic și normal, se naște întrebarea firească: prioritățile României și destinele cetățenilor ei mai sunt hotărâte de reprezentanții instituțiilor statului român? Sau, asemenea „Stambulului feudal”, acestea sunt stabilite de la Bruxelles sau Washington?
Exemplul cel mai elocvent îl avem acum, când proiectul de buget pentru anul 2012 nu este stabilit de Guvernul României.
Printr-un ciclu dramatic al istoriei, am redevenit „iobagii Evului Mediu”, translatați în mileniul al III-lea. Îndobitocind populația, prin închiderea instituțiilor de educație și cultură, am făcut-o dependentă de himera divinității. Este inacceptabil ca într-o localitate să construiești două lăcașe de cult și, în același timp, să închizi o școală și un dispensar medical. Situația este aberantă pentru un stat care se vrea european și modern.
Prin politici duplicitare, s-a inoculat în mentalul colectiv că tot ce este românesc este perimat, s-a stimulat consumul de produse de import, iar acum avem o economie nefuncțională, fără orizont și fără perspective.
Cum sunt stimulate sfera producției și cea a serviciilor? În niciun fel. De ce a ajuns România să importe alimente și să fie expusă foametei, cu un pământ care poate hrăni încă patru Românii?
Neavând competența necesară și încăpând bine în haina proverbului românesc care spune că: „Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul.”, actualul Guvern a împovărat fiecare cetățean cu o datorie de peste 1.000 de euro numai în ultimii doi ani. Copilul care se naște astăzi poartă deja povara plății acestei datorii. Este drept? Este corect? Este uman?
Nici acum nu știm precis unde s-au folosit sau cum s-au folosit banii împrumutați. Practic, a fost și este vorba despre un soi de Caritas, la care au de câștigat numai rechinii cu gulere albe, în dauna plebei române.
Este o iluzie că ne vom reveni din criză prin măsurile luate de creditorii internaționali. Care mai sunt rolul și responsabilitatea Băncii Naționale a României în această ecuație?