Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 noiembrie 2013
Declarații politice · adoptat
Nelu Tătaru
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Declarația politică este intitulată „Nevoile educaționale ale României de astăzi”.
## Onorat prezidiu,
Doamnelor și domnilor senatori,
Imaginea de ansamblu a stării calității învățământului din România este aceea a unui nivel ridicat de calitate. Atunci însă când privim mai atent și sunt avute în vedere finalitățile sistemului, imaginea este, în mare parte, a unui sistem centrat pe sine. Este mai degrabă percepția unui sistem rupt de mediul în care există și prea puțin implicat în societate. Este un sistem care nu pregătește absolvenții pentru nevoile reale ale pieței muncii și ale unei societăți funcționale. Astfel, deși imaginea de ansamblu este una pozitivă, aceasta este dublată de o scădere treptată a încrederii în capacitatea sistemului de învățământ de a produce forță de muncă viabilă.
Pentru cine are ochi să vadă, sistemul românesc de învățământ este unul al contrastelor. În fiecare an, tineri români se remarcă la olimpiade și concursuri internaționale și se întorc acasă cu cele mai importante premii și medalii. Tot în fiecare an vedem că performanțele școlii românești scad în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, abandonul școlar crește, iar copiii buni ne pleacă din țară, iar acest peisaj este întreținut de subfinanțarea învățământului.
## Stimați colegi,
Aceste paradoxuri, aceste contraste și această dualitate pot fi explicate prin faptul că școala românească nu este preocupată de elev sau de student. Școala românească este centrată pe sine și este preocupată de propria-i supraviețuire. Nu este suficient să avem câteva școli de elită. O școală foarte bună nu este decât o celulă sănătoasă, imună într-un sistem bolnav.
## Stimați colegi,
Miza este sistemul! Instituțiile de învățământ trebuie să se adapteze și să satisfacă nevoile reale ale societății și ale economiei, adică trebuie să existe o comunicare mai bună între furnizorii de educație și viitorii angajatori. Cercetarea trebuie să se concentreze mai mult pe problemele și preocupările curente, fiindcă acestea afectează educația și dezvoltarea socială și reflectă noua realitate a democrației și pieței libere. De asemenea, calitatea managementului și a resurselor umane din domeniul educației trebuie îmbunătățită drastic, iar programa școlară și programele educaționale trebuie reformate, pentru a satisface așteptările beneficiarilor de educație.
Dacă vom întreține și perpetua această stare de fapt, vom continua să avem o piață educațională neatractivă, personal necalificat sau subcalificat în economie și în administrație, forță de muncă necalificată și probleme legate de competitivitate în cadrul și în afara Uniunii Europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.