Ion Toma

Declarația politică este intitulată „Numai profesor să nu fii!”. Stimați colegi,

Deznădejdea decantează zilnic în sufletul profesorilor din România o mâhnire enormă. Tot ce se întâmplă azi în școală nu e un blestem ancestral, ci este rezultatul incompetenței unor conducători vremelnici. Este o lecție aspră de evidență a prezentului, care ne obligă să evaluăm decidenții pe clase de competență și unități de valoare.

În spiritul legendei Meșterului Manole, vătafii portocalii au demolat rapid tot ce se construise mai înainte și au trecut imediat la adoptarea noilor „forme fără fond”. Bineînțeles că pare un blestem să demolezi și să nu ai oameni pregătiți pentru asumarea și îndeplinirea responsabilităților aferente momentului, dar lucrul cel mai deplorabil rămâne existența unei capacități diabolice de a conduce prost și pe contrasens, în coliziune directă cu aspirațiile elevilor, părinților și profesorilor.

Băjenirea dascălilor și a populației școlare, în general, nu poate constitui niciodată o soluție pentru depășirea dificultăților în care ne aflăm și în care ne-au băgat. Curbele de sacrificiu puse pe temelia școlii sunt consecințe ale incompetenței și abandon de la responsabilitate, ce derivă din exercitarea proastă a funcției de conducere. Nu vor să-și asume incompetența, minciuna, lipsa de muncă cinstită, competentă și onestă în slujba comunității.

Diagnosticul „lipsei de muncă cinstită” a fost pus de Mihai Eminescu în urmă cu aproximativ 130 de ani și e perfect valabil și azi. Vizavi de acest adevăr, vă rog să-mi permiteți să-l citez pe marele poet: „O societate ca a noastră, care nu se întemeiază pe muncă, e o societate coruptă.”

Dar locurile de muncă lipsesc, se desființează posturi, catedre, emigrează în masă vârfurile, dar și „talpa țării”, care nu mai poate supraviețui în condițiile excelente ale „creșterii economice” în jurul cifrei zero.

Cei responsabili de dezastru, în loc să găsească soluții, se ocupă cu învrăjbirea între generații, cultivă dizarmonia între elevi și profesori, între părinți și elevi, între „generația expirată” și generația care navighează vijelios pe internet, între populația activă și pensionari etc.

Dascălii de azi sunt umiliți cum n-au mai fost niciodată, se îmbracă din magazine second-hand, mănâncă puțin și prost. Pentru profesorii care nu mai au bani să-și asigure existența, nu au bani să-și plătească întreținerea la bloc, ratele la bancă și copiii la studii, puterea actuală le oferă ca soluție „funia și săpunul”, fiindcă sunt de stânga și ei refuză să se transforme într-o turmă atașată convoiului prezidențial.

Cu buna știință a președintelui țării și a celei de-a treia guvernări Boc, sistemul de educație din România a pierdut peste 15.000 de angajați în ultimul an, iar salariile celor încă rămași au scăzut cu 50%, dacă la cele 25% adăugăm anularea sporurilor. Nu se știe cum țările vecine României au reușit să-și păstreze același număr de salariați în educație, în condiții aproape identice de recesiune economică. Mai mult, nu ne vine să credem că salariile profesorilor din aceste țări au crescut în ultimul an cu 5–18%, toate aceste date sunt furnizate de institutele de statistică din Europa de Est.