Iulian Urban

Declarația politică este intitulată „Odiseea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010 sau de ce este de stimat un învins ce a luptat cu onoare, decât un învingător ce a trecut prin patul tuturor beligeranților”.

Mai deunăzi, colega deputat Sulfina Barbu spunea că Senatul ar trebui desființat, pe motiv că senatorii sunt ineficienți și contraproductivi, adică niște „verigi inutile”, reaprinzând fitilul unei dispute ridicole, în condițiile în care proiectul și ideea susținută la referendum de președintele țării nu erau neapărat să fie desființat Senatul, ci aspectul legat de celerizarea procedurilor de adoptare a legilor în Parlamentul național, care, în acest moment, are viteza unui melc ce abia își mai duce zilele.

Însă, plecând de la această remarcă a doamnei deputat, care lăuda „calitatea” materialului genetic și profesional ce animă scaunele de la Camera Deputaților, nu pot să nu aprind o discuție, de această dată concretă și obiectivă, legată de traseul unor legi menite să-i protejeze pe românii sufocați de criza financiară.

Și, așa cum ați ghicit, mă refer aici la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50 din 2010, un act normativ generat de Guvernul PDL al României, care oferă protecție consumatorilor de servicii bancare și românilor cu credite la bănci.

În „greoiul” Senat, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 a trecut în circa 30 de zile, fiind votată de toți senatorii pe care deputații îi văd necesar trimiși acasă, fiind inutili Parlamentului național. Ei bine, odată ajunsă la „eficienta” Cameră a Deputaților, această lege, așteptată de 4,4 milioane de români cu restanțe la bănci, a intrat pe făgașul circului Camerei Deputaților.

Că ar fi circ în jurul unei legi a Guvernului care trebuia să fi fost votată deja de vreo două luni de Camera Deputaților este un aspect. Grav și incalificabil este faptul că s-a ajuns până acolo încât, în acest moment, culmea este că Guvernul găsește suport și înțelegere la unii deputați PSD sau PNL, care apără proiectul Guvernului PDL, iar unii de(r)putați PDL, sub presiunea intereselor personale, de grup, de gașcă sau de haită, concep tot felul de amendamente și strategii menite să apere băncile, în detrimentul consumatorilor.

Regretabil este că în discursul acestor (zic ei!) membrii PDL băncile ocupă dintr-odată un loc esențial, iar cel care le-a dat votul (uninominal, zic tot ei!) să ajungă în Parlament, alegătorul cu credite la bancă, a devenit un/o individ(ă) care este victima propriei lăcomii, iar pentru aceasta trebuie lăsat să sufere, adică să fie jupuit de bănci prin continuarea practicii aplicării de comisioane aberante.

Sigur, acești câțiva deputați PDL, invizibili de altminteri în peisajul legislativ românesc, dar care acum au în mâna lor votul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, au ajuns să susțină în fața reprezentanților Guvernului că pe umerii lor „atârnă soarta țării”, prin țară înțelegând interesele personale. Altminteri nu se poate justifica cum este posibil ca, în condițiile în care președintele Băsescu a spus că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 nu reprezintă o precondiționare pentru eliberarea următoarei tranșe de către FMI, ei să susțină în continuare o asemenea fâsâială aruncată de bănci pe piață.