Alexandru Mocanu

Declarația politică este intitulată „Părerea mea despre deontologia jurnalistului”.

Cine dorește poate lesne observa că în țările civilizate există un acord aproape perfect asupra obligației jurnalismului de a se ține în afara taberelor politice. Acest acord este rezultatul acumulărilor democratice de-a lungul deceniilor.

În anii din urmă, două jurnaliste din Franța s-au aflat în centrul unei dezbateri privitoare la statutul meseriei lor. Este vorba despre Catherine Pégard de la „Le Point” și Françoise Degois de la „France Inter”.

Catherine Pégard și-a declarat, în anul 2007, atașamentul față de ideile lui Sarkozy, abia ales președinte. Françoise Degois, însărcinată să urmărească activitatea Partidului Socialist, a devenit un fan al doamnei Ségolène Royal. „Am comentat destul, acum vreau să acționez.”, a explicat ea. Întrebarea, în ambele cazuri, este dacă un jurnalist poate continua să mai fie jurnalist după ce abandonează neutralitatea pentru un partizanat politic. Răspunsul pare să nu fie același în Franța și la noi.

În Franța, ca de altfel în toate țările civilizate, există un acord perfect asupra obligației jurnalistului de a se ține în afara taberelor politice. Opiniile lui personale trebuie să lase locul obiectivității. Deontologia îi permite doar să consemneze opiniile oamenilor politici, nu să le interpreteze și, cu atât mai puțin, să le interpreteze tendențios. Regula este valabilă pentru jurnalistul de știri și, în mai mică măsură, pentru analist.

La noi, în România, se face rareori deosebirea între informare și interpretare, între știrist și comentator. Îndeosebi jurnaliștii din media au acest caracter amfibiu. În cel mai fericit caz, ei stau cu un picior în neutralitate și cu altul în partizanat și, la o adică, nu ezită să le pună pe amândouă de partea unui partid sau a unui lider.

Recenta campanie electorală prezidențială ne-a oferit exemple foarte clare. Mie unul mi s-a părut o idee bună aceea a conducerii cotidianului „Adevărul” de a nu amesteca ziarul în campanie, și nu doar fiindcă lumea era satulă de politic, dar și pentru a nu contribui la transformarea bătăliei politice într-un război al undelor, cum se zicea înainte ca McLuhan să vorbească de media. Iar tirajul cotidianului „Adevărul” din timpul campaniei electorale și de după aceasta stă mărturie că decizia patronatului a fost înțeleaptă.

În practica României zilelor noastre, constat, cu regret, că pentru foarte mulți făcători de media nu contează realitatea, ci doar ceea ce se spune ori se scrie despre ea. Astfel, paradoxal, acești jurnaliști procedează aidoma acelor parlamentari care, adesea, hotărăsc, cu votul unei majorități de conjunctură și profund interesate, care este adevărul și care este dreptatea.

Probabil este inutil să amintesc modul în care s-au comportat în această ultimă campanie electorală posturile de televiziune cu acoperire națională „Antena 3” și „Realitatea TV”. De aceea, sunt de înțeles pierderile de încredere suferite de aceste posturi în ultimele luni. La mine, în Teleorman, la prima vedere, lucrurile par a fi fost mai echilibrate. În realitate, nu a fost așa. Totuși, din două televiziuni regionale, „Media Sud TV” și „Media ATV”, prima a fost pro-Băsescu, iar cealaltă pro-Geoană.