Gabriela Crețu

Declarația politică este intitulată „Parlamentul mic și iute”.

În perioada în care votul zis uninominal era considerat salvarea democrației, m-am opus, căci nu inventam noi democrația; consecințele puteau fi ușor anticipate. Că am avut dreptate o arată unanimitatea cu care a fost susținută reîntoarcerea la votul proporțional.

Atunci când, în 2007, reducerea numărului de parlamentari era soluție pentru orice – de la creșterea economică la pacea în Orientul Mijlociu – m-am opus, căci democrația reprezentativă are niște reguli de funcționare; nu mi-am schimbat părerea!

Am observat, de atunci încoace, că nici susținătorii ei nu și-au schimbat-o; ideea parlamentului mic și iute apare, invariabil, la începutul fiecărei campanii electorale. E surprinzător, într-o politică ce poate fi acuzată de orice păcate, dar de lipsa imaginației nu. Populismul unora este explicația obișnuită, după ce Traian Băsescu nu mai vrea toată puterea; vrea doar controlul absolut asupra ei!

Nu este doar asta însă. Când tema a fost lansată, majoritatea cetățenilor habar nu aveau, din păcate, câți membri are Parlamentul. Lucrurile sunt puțin mai complexe.

Statul român are probleme reale – de capacitate administrativă, de corupție, de transparență, în relațiile instituțiilor cu cetățeanul. Or, la probleme se pot găsi soluții sau căuta vinovați. Soluțiile sunt dificil de găsit și nu plac tuturor. Vinovații au fost „pregătiți” din timp – reprezentanții cetățenilor...

Parlamentul are și el probleme. Ele trebuie diagnosticate corect, recunoscute și rezolvate.

Are probleme de reprezentativitate. Votul uninominal le-a accentuat, pentru că i-a favorizat pe cei cu bani sau pe reprezentanții direcți ai acestora. Cei fără bani sunt, fără îndoială, mai mulți, dar nu în Parlament.

Are probleme legate de exercitarea funcției legislative. Practica ordonanțelor de urgență și a asumării răspunderii Guvernului pentru acte normative esențiale l-au transformat în umbra a ceea ce ar trebui să fie.

Și mai are o „problemă”: el are constituțional puterea, chiar dacă nu o folosește cât ar trebui, de a exercita controlul asupra instituțiilor statului...

În acest context, ni se propune o soluție miraculoasă, a Parlamentului „mic și eficient”. Teoretic, numărul de parlamentari este o alegere și poate fi discutat. Practic, în sistemul actual, va reduce total probabilitatea ca anumite categorii să fie reprezentate: femeile, cu excepția celor decorative și a țapilor ispășitori, vor fi și mai puține; vor fi total absenți cei care trăiesc din munca proprie și nu au angajament față de diversele grupuri de interese economice sau de forță și supraveghere (zise secrete); va crește doar ponderea în total a grupului minoritarilor care votează cu puterea.

În comisii, mai mici și ele, curentul de opinie majoritar va dicta poziția fără opoziție; atenția acordată detaliilor (căci acolo se ascunde diavolul) va evolua în sensul numărului, căci nu va avea cine să le acorde atenție; controlul parlamentar va deveni și mai formal, căci majoritatea care susține Guvernul este, de regulă, îngăduitoare cu devierile acestuia...