Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 aprilie 2012
other
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Partidul Democrat Liberal, adversar al unității românilor”.
Pe măsură ce ne apropiem de alegerile locale, observăm că PDL-ul este din ce în ce mai preocupat de soarta opoziției, de colaborarea armonioasă a partidelor care compun Uniunea Social-Liberală. Cum am putea numi altfel decât „grijă colegială” râvna cu care Partidul Democrat Liberal încearcă, prin canalele media obediente, informarea publicului cu privire la așa-zisele scandaluri sau puciuri din USL, sârguința cu care trâmbițează, cu un aer „neliniștit”, vești despre certurile adversarilor politici din teritoriu, sentințele care fac cunoscută disoluția definitivă a formațiunii politice cu cele mai mari șanse de a câștiga alegerile și de a forma, anul acesta, un nou Guvern?
Bineînțeles, „îngrijorarea” PDL-ului este fariseică și reprezintă o tactică bine prelucrată și difuzată cu asiduitate, în scopul de a știrbi unitatea USL, însă este atât de temeinic pregătită puterea pentru a face față examenului electoral din acest an, încât se simte îndreptățită să dea sfaturi opoziției? A rezolvat oare problemele din domeniul sănătății sau al energiei, a atins țintele de politică externă și a guvernat drept, eficient și transparent, încât să-și îngăduie să fie preocupată și de viața altor formațiuni politice?
Cum își asumă PDL-ul toate aceste nereușite, cea mai neprofesionistă și antiromânească guvernare din ultimii 22 de ani? Prin intoxicarea mediului de presă cu știri care prevestesc destrămarea USL sau prin crearea _in vitro_ a unor partide liliputane, clone ale Partidului Democrat Liberal, într-un efort disperat de fărâmițare a electoratului. Tactici deja eșuate, stratageme moarte înainte de a se naște.
_Divide et impera_ . Puterea răspunde apelului la unitate al USL conturând manevre politice menite să dezbine, să învrăjbească, propagând mesaje false și vânzând iluzii. Obsesia perpetuării acestui regim duce la reacții politice aberante, la gesturi diversioniste inițiate și difuzate de la cel mai înalt nivel, al Președinției, așa cum a fost pseudooferta pentru funcția de premier înaintată copreședintelui USL, domnul Victor Ponta.
La nivel local, disperarea puterii se manifestă prin presiunile asupra primarilor PNL, prin acțiunile de recrutare sau intimidare a aleșilor liberali, cele mai notorii cazuri fiind acelea din județele Buzău, Giurgiu și Botoșani. Răspunsul nostru este reiterarea apelului la unitate în interiorul USL și refuzul oricărui compromis cu Partidul Democrat Liberal.
Scopul înființării uniunii a fost acela de a-i aduna într-un singur organism politic pe toți cei care mai cred în viitorul acestei țări, de a coagula energiile încă neistovite ale acestui neam, pentru a ne salva de la dezastrul economic și mizeria socială la care am fost condamnați de către actuala putere. A abdica acum de la ideile fondatoare ale Uniunii Social-Liberale
ar echivala cu o cădere a României, pentru mulți ani, într-un ev întunecat al sărăciei și al descompunerii morale, având ca finalitate dezagregarea noastră ca națiune.