Gabriel Mutu

Declarația politică este intitulată „Poziții interne și externe”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ultimii ani, și asta cu precădere după suspendarea președintelui Traian Băsescu din 2007, clasa politică românească a ajuns la un consens, lucru rar, ce-i drept, pentru noi în ultimii 20 de ani. Acest consens viza necesitatea revizuirii atribuțiilor pe care le stipulează Constituția pentru Președintele României.

Președintele, odată jucător, s-a văzut, cu precădere în a doua parte a mandatului său, izolat la Cotroceni, motiv pentru care a găsit ca principal mijloc de acțiune constituirea unor comisii respectabile, sub egida cărora au fost realizate rapoarte, asumate de președinte, ca răspuns al acestuia la principalele neajunsuri.

Unul dintre aceste rapoarte viza și necesitatea reanalizării regimului politic și constituțional din România, un raport serios, care prezenta, pe scurt, principalele căi instituționale pe care decidenții politici le pot urma în intenția acestora de redesenare a mecanismului de funcționare și organizare a puterilor statului.

Altfel spus, asumarea unor roluri, a unor funcții de către Președintele României presupunea, implicit, asumarea unui tip de regim politic. Singura precizare care a venit însă în ultima vreme a fost cea legată de posibilitatea ca actualul președinte să renunțe la ultima parte a mandatului său, în vederea recuplării mandatului președintelui cu cel al parlamentarilor.

Ceea ce trebuie menționat însă este faptul că actualul președinte a fost mai degrabă preocupat de modificările ce vizau relația sa cu ceilalți actori politici, în special cu Guvernul, deoarece relația sa cu Parlamentul a fost una cointeresată, doar în momentul când era adusă în discuție suspendarea președintelui pentru încălcarea spiritului legii fundamentale.

Trebuie reliefat, prin lipsa de reacție a Președintelui României, faptul că, într-adevăr, suntem conduși de un om politic care savurează cu precădere mizele mici, care nu are capacitatea de a acționa la nivel supranațional.

Președintele care are o relație privilegiată doar cu partidul politic pe care l-a păstorit, oficial, până în 2005, și neoficial și

astăzi, care neagă orice acțiune, program sau politică a partidelor care se află în opoziție cu partidul pe care îl patronează, președintele care se implică fățiș și în luptele interne ale PDL este aceeași persoană cu cel pe care liderii europeni mai degrabă îl ignoră.

Categoric, vor fi unii care vor spune că România nu face parte din nucleul dur al UE, că diplomația la nivelul acestei construcții este sensibil diferită de cea clasică și așa mai departe, dar există și situația Poloniei, care, în pofida faptului că a aderat la UE în 2004, este o voce care se face de fiecare dată auzită. Este însă o țară ai cărei lideri politici au capacitatea de a avea poziții ferme atunci când este vorba de interesele statului pe care îl reprezintă.