Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2016
procedural
Gheorghe Saghian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 19; 29
Discurs
Declarația politică este intitulată „Preluarea de către ANPC, în mod abuziv, a proiectului Centrul European al Consumatorilor din România”.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Săptămâna trecută, în cadrul ședinței de guvern, s-a dezbătut Proiectul de hotărâre de guvern privind organizarea și funcționarea structurii responsabile cu derularea procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru organizarea aparatului tehnic al Comisiei de insolvență la nivel central și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, proiect de hotărâre prin care se urmărește preluarea de către ANPC, în mod abuziv, a proiectului Centrul European al Consumatorilor din România, care din anul 2008 funcționează în cadrul Asociației Pro Consumatori (fostă Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România).
Pe lângă faptul că proiectul de hotărâre de guvern nu respectă prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, acesta încalcă în mod flagrant angajamentul Guvernului României, asumat prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, față de Comisia Europeană cu privire la desemnarea APC ca fiind organizația gazdă a ECC Romania pentru perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2017.
Totodată, proiectul de hotărâre de guvern a fost supus aprobării Guvernului României cu încălcarea contractelor încheiate, în baza angajamentului asumat de Guvernul României, de către APC cu Comisa Europeană și aflate în executare.
Argumentele APC privind eliminarea din proiectul de hotărâre a Guvernului a prevederilor referitoare la preluarea abuzivă a Centrului European al Consumatorilor din România
(ECC Romania) de către ANPC, comunicate încă din luna mai a anului 2016 către autoritățile implicate în procesul legislativ, sunt următoarele:
– preluarea ECC Romania din cadrul APC încalcă rezultatele licitației de proiecte, organizată conform procedurilor Comisiei Europene, privind desemnarea organizației gazdă a ECC Romania pentru perioada 2015–2017, prin care APC a fost desemnată ca organizație gazdă a ECC Romania până la data de 31.12.2017;
– preluarea ECC Romania din cadrul APC încalcă decizia Comisiei Europene de atribuire către APC România a programului ECC Romania până la data de 31.12.2017;
– preluarea ECC Romania din cadrul APC încalcă angajamentul de cofinanțare asumat față de Comisia Europeană de către Guvernul României prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor;
– preluarea ECC Romania din cadrul APC încalcă contractele de cofinanțare încheiate de APC România cu Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) și aflate în executare până la data de 31.12.2017;