Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2010
other · respins
Mircea Marius Banias
Discurs
Declarația politică este intitulată „Programul de guvernare «care este», dar care nu va fi aplicat niciodată”.
Domnule președinte,
Stimate colege,
Stimați colegi,
Programul de guvernare pe care Partidul Social Democrat l-a prezentat este un mesaj electoral fără niciun fel de acoperire și relevanță economică, este o înșiruire de promisiuni cu rezonanță în urechile fiecărei categorii sociale a electoratului.
Programul PSD pare a fi creat pentru cei care nu au auzit nicio frază despre economie. Măsurile nu au nicio legătură cu realitatea și nicio corelare.
Oficialii BNR ne-au avertizat de mult asupra periculozității acestui gen de promisiuni populiste.
Efectul implementării acestui program ar fi creșterea deficitului bugetar la peste 10 procente din PIB. În acest caz, România nu se va mai putea împrumuta nici de la FMI, nici de la UE și nici de la Banca Mondială, iar inflația și cursul valutar nu vor mai putea fi controlate.
Toate facilitățile promise sunt imposibile în condițiile în care nu dispunem de resursele financiare. Nu sunt o dovadă de generozitate, ci una de iresponsabilitate.
O parte dintre măsurile cuprinse în program se repetă sau au fost enumerate doar pentru a ieși la număr, altele au fost deja implementate de Guvern, respectiv scutirea impozitării profitului reinvestit și reducerea de taxe parafiscale.
De asemenea, unele măsuri nu respectă legislația sau obligațiile pe care le avem ca stat membru UE. Există în program și măsuri contradictorii, care, implicit, nu se pot aplica.
Conform specialiștilor în economie, programul ar avea ca efect rigidizarea pieței muncii, fapt care va conduce la un nivel al șomajului mai ridicat, performanțe economice slabe și un standard de viață mai scăzut. Un investitor se va gândi mai mult până va angaja o persoană, iar acest lucru va afecta tinerii, femeile și persoanele cu o calificare mai slabă.
Creșterea pensiilor este o promisiune electorală menită a mângâia urechile pensionarilor, știut fiind faptul că sunt mai mulți votanți pensionari decât contribuabili. Punctul de pensie la 45% din salariul mediu ar avea ca efect un deficit de 1,3% din PIB. Toți experții în economie au căzut de acord asupra faptului că sistemul actual de pensii este nesustenabil pe termen mediu și lung. În anul 2004, Banca Mondială a avertizat Guvernul că nu vom putea plăti pensiile pe care le promiteau legile de atunci. În 2008, fără a ține cont de acest lucru, noi le-am mai mărit. Era evident că urma să avem probleme. Generația care susține astăzi sistemul de pensii de stat nu va mai putea beneficia de un sistem comparabil.
Măsura revenirii salariilor la nivelul de dinaintea diminuării lor cu 25% ar aduce, conform Programului PSD, un deficit de 1,1%. De fapt, măsura se referă la majorarea salariului de bază, și doar a acestuia, cu 25%, dar, pentru ca salariile să revină la cele de dinainte de reducere, ele ar trebui să crească cu 33–34%, 25% nefiind suficient, și ar trebui să crească nu doar salariul de bază, ci tot ce a presupus acea reducere ca procent în venitul salarial.