Doina Anca Tudor

Declarația politică este intitulată „Proiectele de viitor pentru copiii din centrele de plasament – între demagogie și realitate”.

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

La finalul acestei sesiuni parlamentare reiau dezbaterea asupra unui subiect care în ultimele luni a revenit în atenția demagogică a unor miniștri social-democrați, care doresc să rezolve o problemă de zeci de ani în câțiva ani: este vorba de problema copiilor din centrele de plasament.

Mai precis, de Ziua copilului, doamna ministru Rovana Plumb afirma că va rezolva ca până în 2020 România să nu mai aibă copii în centrele de plasament. De asemenea, respectiva coordonatoare a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a stabilit că un alt obiectiv cu aplicabilitate imediată este „să nu mai avem niciun copil mai mic de trei ani în instituții”.

De asemenea, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a mai spus că scoaterea copiilor din instituțiile de tip vechi până în 2020 trebuie să se facă prin reintegrarea lor în familiile biologice, prin adopție sau prin crearea de servicii alternative care să fie cât mai apropiate de mediul familial.

În condițiile în care sărăcia este principalul motiv pentru care majoritatea copiilor ajung să fie instituționalizați, unul din trei minori fiind afectați de acest flagel, iar, în anul 2011, 4,74 de milioane din totalul populației țării se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), asemenea afirmații, fără un program de identificare a unor soluții reale – tip integrare în economia socială a familiilor cu astfel de minori –, în baza unor studii și cercetări prognozate în ani, reprezintă doar iluzii sociale deșarte.

În urmă cu două săptămâni am adresat doamnei Plumb o interpelare pe această temă, la care bănuiesc că voi primi, la fel ca și la alte interpelări pe teme sociale, un răspuns stereotipic, birocratic și care vorbește de promisiuni. De promisiuni ne-am cam săturat, mai ales că acestea se cam repetă în perioade de precampanii electorale, dar, concret, lucrurile au stagnat în domeniul centrelor de plasament și în sprijinul minorilor abandonați în aceste unități.

Ce mi se pare interesant este faptul că un ministru socialdemocrat, dintr-o instituție unde clientelismul politic este la el acasă și unde aparatul birocratic însărcinat cu strategii practice pentru problemele sociale este același de pe timpul lui Nicolae Văcăroiu, vine cu o propunere hilară și fără fond tehnic în privința eliminării orfelinatelor românești. Nu am văzut până acum niciun ministru care în cei 20 de ani de guvernări socialiste să înceapă un proiect pentru viitorul copiilor din centrele de plasament. Vorbele demagogice sunt destule, dar inițierea unei politici publice în acest domeniu lipsește cu desăvârșire.

Cu populismul tipic, parcă lăsând impresia că în timpul mandatului ei „va curge lapte și miere” în sistemul protecției sociale, doamna ministru Rovana Plumb uită că bunăstarea unei națiuni este dată de dezvoltarea investițiilor în domenii strategice economice care să creeze locuri de muncă. Creșterea numărului de salariați va asigura, pe de o parte, reducerea sărăciei, limitarea migrației părinților cu copii minori, iar, pe de altă parte, va asigura o mai bună colectare de taxe și impozite, care vor contribui la asigurarea unor servicii de calitate în domeniul educației sau asistenței sociale, de genul inițierii unor metode alternative care să fie cât mai apropiate de mediul familial pentru copiii orfani.