Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Proiectul noii legi a educației – eclectic și inadaptabil la realitățile românești”.
Noul proiect de Lege a educației naționale ne este supus spre dezbatere publică începând cu 18 martie, pentru o perioadă de două săptămâni. Trecând peste faptul că astfel se încalcă Legea privind transparența decizională, potrivit căreia orice propunere de act normativ trebuie adusă la cunoștința publicului larg cu cel puțin 30 de zile înainte, conținutul proiectului lasă mult de dorit.
Lectură anevoioasă din cauza amalgamului de (re)surse folosite, acesta se înscrie în direcția generală a Guvernului Boc de a propune schimbări complet inutile, care sfârșesc prin a avea doar consecințe negative. Pentru sistemul de învățământ din România, deja îngreunat semnificativ în urma numeroșilor miniștri care au ținut să-și lase amprenta asupra-i, o noua lege proastă ar însemna un dezastru total.
Printre cele mai radicale modificări aduse se numără: liceul de trei ani, prin mutarea clasei a IX-a la gimnaziu – măsură propusă și în trecut –, înființarea unor centre de excelență pentru copiii supradotați, bacalaureat scris cu doar două probe, amenzi usturătoare pentru părinții ai căror copii chiulesc de la școală și scoaterea titulaturilor de educator și învățător din sistem, toate cadrele didactice devenind profesori cu o pregătire obligatorie de 6 ani.
Scopul principal, acela de concentrare pe un învățământ bazat pe competențe, s-ar putea să nu fie cea mai bună soluție pentru România. Mai multe state care au implementat acest model – precum Canada, în Quebec, Australia sau Africa de Sud – au solicitat autorităților revenirea la metode tradiționale, întrucât s-a ajuns la mai multă confuzie decât rezultate. O bulversare adițională este exact ceea ce învățământul românesc trebuie să evite.
O posibilă soluție ar implica o reformă progresivă, care să asigure că schimbările sunt implementate numai atunci când se dispune de resursele umane și instituționale necesare.
Partidul Național Liberal a elaborat un proiect propriu de Lege a educației naționale, pe care Guvernul Boc a ales să îl ignore în 2009 și care, în prezent, este blocat în Parlament, fără a fi trimis la comisiile de specialitate. Proiectul PNL ar fi asigurat predictibilitate și stabilitate pe o perioadă de 20 de ani, durata unui ciclu educațional pentru un copil de la grădiniță până la terminarea studiilor universitare, și eficiență. În același timp, ar fi garantat faptul că de pe băncile școlii vor ieși oameni bine pregătiți, capabili să-și facă un rost în viață prin forțe proprii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.