Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Cornel Popa
Discurs
Declarația politică este intitulată „Proteste în Bihor”.
Încep declarația de astăzi cu vești proaste, chiar dacă este o zi specială, începutul de primăvară ar trebui să-l întâmpinăm cu entuziasm și vești bune.
Mă refer la protestele organizate mâine, 9 martie 2010, de sindicatul din învățământ din Bihor. 2.000 de dascăli vor picheta sediile Inspectoratului Școlar Județean, al Prefecturii Bihor și al primăriei, în speranța că le vor fi auzite revendicările sau că vor reuși măcar să atragă atenția asupra problemelor pe care le au.
Bihorul este printre primele județe în care au loc acțiuni de protest, dar ele vor lua amploare, sindicatele anunțând deja calendarul acestora în toată țara.
Importantă este acum reacția pe care o vor avea guvernanții la toate aceste manifestări de protest. Până acum, nu am auzit vreo declarație sau vreo propunere de soluție. Știu însă că revendicările acestor oameni sunt îndreptățite: veniturile le-au scăzut, sunt amenințați cu disponibilizările, nu le sunt plătite orele ca supraveghetori sau corectori la examene, și toată această situație îi aduce în pragul disperării.
Vă imaginați, cred, care este atmosfera într-o familie de dascăli, care mai au și copii la școală și poate rate la un credit contractat. Ei bine, poate acum aveți imaginea mai clară asupra revendicărilor din învățământ.
Resping categoric ideea conform căreia sindicatele sunt acum o masă de manevră și răspund unor comenzi politice. Angajații din grădinițe, școli și licee vin să contrazică aceste încercări de a abate atenția de la realitatea pe care o trăiesc acești oameni și cred că deja v-am demonstrat că am dreptate.
Discuția despre situația dascălilor am mai purtat-o, mereu primim promisiuni și amânări. De data aceasta însă, cred că este nevoie de o reacție promptă, altfel lăsăm copiii sub amenințarea unei greve generale și a întreruperii activității. Rog guvernanții să demareze urgent discuțiile cu reprezentanții sindicatelor pentru clarificarea punctelor de vedere ale fiecărei părți implicate în acest conflict deschis.
Până atunci, „La mulți ani!” tuturor femeilor, un gând special doamnelor și domnișoarelor din învățământul românesc, acum mai descumpănite ca niciodată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.